BISERICA ORTODOXĂ SÂRBĂ ŞI ECUMENISMUL

BISERICA ORTODOXĂ SÂRBĂ
ŞI ECUMENISMUL

Episcopul Artemie de Raska şi Prizren

Ecumenismul este un prunc născut la începutul secolului XX. A cunoscut o metamorfoză în Consiliul Mondial al Bisericilor la mijlocul veacului, ca în prag de mileniu să-şi tragă ultima suflare, fiind respins cu tărie. Din nefericire a supravieţuit acestei crize, continuând să tulbure Biserica lui Hristos şi în secolul XXI.

Această Conferinţă teologică despre ecumenism, după smerita noastră părere, este una mult prea târzie, însă nu fără de nădejde. Aşadar, mulţumim lui Dumnezeu, precum şi tuturor celor ce s-au străduit să facă posibilă această aleasă întrunire, pentru a ne oferi ocazia dezbaterii problemelor ecumenismului din diferite perspective, lucru de mare folos tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, ca şi Bisericii în întregul ei, precum şi fiecărui creştin binecredincios.

Credem că această întrunire va ajuta Biserica să adopte poziţia cuvenită privitor la cea mai recentă şi mai primejdioasă erezie ecleziologică - pe care binecunoscutul teolog, părintele Iustin Popovici, a numit-o pan-erezie, deoarece adună toate ereziile cunoscute până acum în istoria Bisericii.

Au fost şi încă vor mai fi multe discuţii la această aleasă adunare despre Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească - Biserica Ortodoxă, cât şi despre noţiunea de ecumenism în sine. Prin urmare, nu vom insista mult asupra acestor concepte în expunerea noastră. Întrebarea ce o vom pune este: „În ce măsură şi în ce fel se opune Biserica Ortodoxă Sârbă ecumenismului? Prin cine şi în ce fel această opoziţie s-a manifestat şi se manifestă până în ziua de astăzi?”

Conştiinţa că nici o biserică ortodoxă locală nu a rămas nepătată şi neatinsă de epidemia ecumenistă este un adevăr dureros. Unele au fost influenţate mai mult, altele mai puţin. Însă este mângâietor şi încurajator faptul că în fiecare biserică ortodoxă locală au existat şi încă mai sunt persoane şi obşti - pilde sfinte şi luminătoare -, care se opun cu stăruinţă, prin cuvântări şi scrieri, pătrunderii ecumenismului în deplinătatea Ortodoxiei [1] . Poate că aceştia nu sunt mulţi, poate că nu sunt îndeajuns de legaţi unii cu ceilalţi şi nu sunt aliaţi într-o front comun de apărare, însă mai înainte de toate, toţi aceşti luptători sunt uniţi cu Capul Bisericii, Domnul Iisus Hristos şi cu toţi Sfinţii Bisericii Ortodoxe – care de-a lungul secolelor s-au nevoit şi au luptat pentru neprihănirea credinţei ortodoxe – şi prin sfinţi, şi cu ajutorul lor, sunt uniţi unul cu celălalt. Aceasta ar putea fi „turma mică” pe care Domnul a mângâiat-o în Evanghelie, atunci când a zis: «a binevoit Tatăl vostru să dea vouă împărăţia» (Luca 12:32).

În Biserica Ortodoxă Sârbă, cel dintâi şi cel mai de seamă oponent al ecumenismului a fost şi rămâne părintele Iustin Popovici, de fericită pomenire, care i-a întărit pe toţi prin cuvinte şi fapte de mărturisire, insuflând multora râvna sa. Părintele Iustin a exprimat lămurit poziţia sa teologică ortodoxă asupra ecumenismului în binecunoscuta sa carte Biserica Ortodoxă şi ecumenismul [2] , unde a dat o definiţie scurtă dar cuprinzătoare a ecumenismului: «Ecumenismul este numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de „pan-erezie”».

Părintele Iustin conturează aici cel mai bine întreaga anormalitate şi diformitate a ecumenismului, aşa cum se arată în timpul nostru, punându-l să se reflecte în oglinda adevăratei Biserici a lui Hristos, cea Una. Iar aceasta a făcut-o înfăţişând învăţătura apostolică drept-slăvitoare despre Adevărata Biserică a lui Hristos, Biserica Apostolilor şi a Sfinţilor Părinţi, precum şi Sfânta Tradiţie în chipul cel mai limpede şi plin de înţeles: „Numai dacă are cineva cunoaşterea adevărată şi deplină a învăţăturii lui Hristos îi este cu putinţă să discearnă cu uşurinţă şi să recunoască toate învăţăturile mincinoase şi eretice.”

Obârşiile ecumenismului ca mişcare de unire a creştinilor, progresul şi evoluţia sa istorică - precum şi feluritele curse în care au căzut şi continuă să cadă mulţi creştini ortodocşi, incluzând chiar şi o parte din cler şi mulţi episcopi -, au fost înfăţişate şi descrise sistematic de către ieromonahul Sava Janjic din obştea Mănăstirii Decani, în cartea Ecumenismul şi vremea apostaziei [3] , unde ecumenismul este clar definit mai înainte de toate ca o „erezie ecleziologică”, al cărei scop este să preschimbe Trupul lui Hristos (Biserica) într-o „organizaţie ecumenistă”, lovind astfel la însăşi rădăcina credinţei ortodoxe – Biserica. De fapt ecumenismul - potrivit părintelui Sava -, caută să „corecteze” arbitrar învăţătura dumnezeiesc-omenească a Domnului Hristos, reducând-o la nivelul unui concept social, umanist şi pacifist, încercând să-L înlocuiască pe Însuşi Hristos Dumnezeu cu omul european ateu şi secularizat. Din pricina văditei sale poziţii anti-ecumeniste, cartea părintelui Sava a fost atacată de către mulţi şi chiar interzisă la vânzare în librării şi pangarele bisericeşti; totuşi, nimeni nu a încercat, cu atât mai puţin să fi izbutit, în a tăgădui sau a contesta oricare din lucrurile prezentate în ea.

Mai recent, campionul opoziţiei şi rezistenţei anti-ecumeniste în Biserica Ortodoxă Sârbă a fost şi rămâne „Sfântul Cneaz Lazăr” [4] , o revistă publicată în Eparhia de Raska şi Prizren în ultimii doisprezece ani. Aceasta urmăreşte cu atenţie toate evenimentele ecumenice şi prezintă comentarii, articole, recenzii şi opinii ale tuturor celor pentru care păstrarea neîntinată a credinţei Ortodoxe reprezintă grija cea de căpătâi în viaţă, virtute mai importantă decât însăşi viaţa. Publicaţia găzduieşte articole de combatere şi traduceri ale scrisorilor, hotărârilor şi mărturiilor mănăstirilor din Sfântul Munte asupra feluritelor probleme.

Când în domeniul teologiei se afirmă „ecumenicizarea practică” - atunci dialogul dintre ortodocşi şi neortodocşi încalcă hotarul şi pune în discuţie adevărul credinţei ortodoxe şi neprihănirea Bisericii -, vocea conştiinţei se face auzită mai întâi la monahii Sfântului Munte, apoi la diverşi profesori şi studenţi teologi din Tesalonic, din Atena, respectiv din rândul altor biserici ortodoxe. „Sfântul Cneaz Lazăr” prezintă astfel de studii, apeluri şi proteste în paginile sale, lucrări ce contribuie mult la întărirea rezistenţei împotriva ecumenismului în inima Bisericii Ortodoxe Sârbe. Printre aceste texte se numără şi cele ce au criticat hotărârile de la Balamand, împreună cu scrisoarea trimisă de Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos către Preafericitul Patriarh Ecumenic Bartolomeu la sfârşitul anului 1993, precum şi raportul Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos asupra dialogului dintre ortodocşi şi anti-calcedonieni purtat la Chambésy în noiembrie 1993 şi multe altele.

Şi din partea unor persoane şi obşti creştineşti dinlăuntrul Bisericii Ortodoxe Sârbe există numeroase studii şi atitudini asemănătoare. Demn de menţionat este un text al monahului Ilie, intitulat „Ceva mai rău decât ecumenismul” [5] , în care se prezintă mărturii zguduitoare despre rugăciunile ecumeniste făcute împreună de ortodocşi, romano-catolici şi musulmani la începutul anului 1992 în Bosnia şi Herţegovina. Legat de aceasta, eparhia noastră a scris un scurt comentariu numit „Dumnezeu nu poate fi corupt” [6] , în care se arată cum aceste încălcări ale Predaniei Sfinţilor Părinţi şi ale Canoanelor Sfintei Biserici Ortodoxe duc direct, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, la conflicte inter-etnice şi vărsare de sânge.

Problema ecumenismului şi atitudinea Bisericii Ortodoxe Sârbe, precum şi problema participării ca membru în Consiliul Mondial al Bisericilor, au fost de asemenea un subiect frecvent de discuţie în toţi aceşti ani pentru Sfânta Adunare al Episcopilor. Am fost adesea iniţiatorul şi coordonatorul acestor discuţii prin comunicatele şi articolele publicate în revista „Sfântul Cneaz Lazăr”.

Acesta a fost chiar motivul pentru care Sfântul Sinod al Episcopilor a emis o hotărâre [7] la sfârşitul anului 1994, spre a ne pregăti să prezentăm o scurtă trecere în revistă a istoriei Consiliului Mondial al Bisericilor, precum şi examinarea prezenţei Bisericii Ortodoxe Sârbe în CMB. Dând curs acestei hotărâri a Sfântului Sinod, în mai 1995 am prezentat Sfintei Adunări Episcopale următorul raport din care, nădăjduim, poziţia personală faţă de CMB şi ecumenism va fi limpede înţeleasă.

S-a explicat, mai înainte de toate, că însăşi numele de „Consiliu Mondial al Bisericilor” este de neconceput, deoarece Sfinţii Părinţi ai celui de-al Doilea Sinod Ecumenic au statornicit că există doar „Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”, nu mai multe. Iar o răstălmăcire a acestor adevăruri de credinţă poate ridica sau crea orice gen de „consiliu” sau „uniune” cu un statut de super-biserică.

Apoi pe scurt s-a prezentat istoria creării CMB în 1948, arătând cum îşi are rădăcinile într-o erezie modernă – a-tot-erezia numită ecumenism -, răspândită la sfârşitul secolul al XIX-lea în sânul protestantismului, pentru a răspunde crizelor sale ideologice. Abia mai târziu această mişcare şi ideile ei anti-ecleziale (precum aşa-numita „teorie a ramurilor”) a ajuns să fie adoptată şi acceptată treptat de către unele biserici ortodoxe locale care s-au alăturat CMB, devenind mai apoi membre organice.

Biserica Ortodoxă Sârbă a rezistat timp îndelungat acestei ispite a ecumenismului. În cele din urmă, totuşi, a devenit şi ea membru al CMB în 1965 şi, silindu-se să nu rămână în urma pildei date de celelalte biserici ortodoxe locale care deveniseră anterior participante, s-a implicat activ în toate dialogurile şi activităţile ecumenice, indiferent cât de potrivnice erau tradiţiei Sfinţilor Părinţi şi rânduielilor canonice ale Bisericii Ortodoxe.

În continuare se vor prezenta câteva extrase din raportul către Sfânta Adunare a Episcopilor.

[1] Singura excepţie de la regulă este, din nefericire, Patriarhia Ecumenică - de fapt promotorul tuturor evenimentelor ecumeniste şi al tendinţelor globaliste. Până acum, nici un glas de opoziţie nu s-a făcut auzit dinăuntrul acestei biserici locale, sau vreo atitudine ce s-ar împotrivi activităţii ecumeniste a conducătorului şi a reprezentanţilor acestei biserici. Din contră, adesea se pot auzi doar vorbe de condamnare şi atacuri împotriva celor care, din cuprinsul Ortodoxiei, se străduiesc să păzească neprihănită „mărturisirea de credinţă” de nesănătoasa erezie ecumenistă.
[2] Publicată pentru prima dată la Tesalonic în 1974
[3] Ekumenizam i vreme apostasije, Prizren (Kosovo), 1995.
[4] În limba sârbă Sveti Knez Lazar.
[5] Nešto gore i od ekumenizma.
[6] Bog se ne da ružiti de Episcopul Artemije de Raska şi Prizren.
[7] Hotărârea nr. 3128, datată 17 noiembrie 1994.