Nu cîntãriti cele ale lui Dumnezeu dupã judecãti lumesti. Statutul si responsabilitatea ce-o avem înaintea neamului si a strãmosilor, ne fac a nu mai pastra tacerea asupra apostaziilor acestui de pe urmã veac.


Dacã Sfintii Pãrinti, la vremea lor, au folosit mijloacele de propovãduire acelor timpuri, iatã si noi suntem nevoiti sã facem la fel. Departe de noi gîndul de a ne compara cu Sfintii Pãrinti, dar departe de noi si gîndul de a ne lãsa tîrîti în mocirla ereziei, de a tãcea cînd vedem cum se încearcã „orbirea„ românilor ortodocsi spre a-i descrestina.  Iatã, din nefericire, asa cum societatea civilã este negativ manipulatã de cãtre guverne-marionetã, tot asa si cinul monahal ortodox este fortat la „catolicizãri„ mascate sub pretexte sociale si sã facã metanie „ocultei internationale„. Sfîsietor de trist, dar adevãrat.

Chiar daca ecumenismul in Biserica Ortodoxa deschide "calea cea larga si batatorita" spre iad, noi vom starui a rãmîne pina la moarte  dreptcredinciosi, ba încã vom îndemna la aceasta toatã România, chiar toatã oecumena. Noi monahii avem DATORIA atît sã trãim Evanghelia lui Hristos si sã mãrturisim Dreapta Credintã Ortodoxã asa cum ne-au învãtat si ne-au lãsat pildã vie Sf. Pãrinti.

Nu ne dorim a fi confundati cu vreo grupare dezbinãtoare si rãzvrãtitã, cu duh potrivnic sfintei ierarhii. Dintotdeauna cei care l-au arãtat pe dracul gol au fost socotiti colaboratori ai acestuia – dar ne asumãm acest risc, pe simplul fapt cã mult înaintea noastrã, tot cãlugãrii, greci, rusi, sîrbi si georgieni, au fost initiatorii iesirii Bisericilor lor din Consiliul Ecumenic; mai mult, suntem de acord a ne canonisi cu tãcerea, dacã vreun singur cuvînt din cele scrise va fi arãtat a nu fi dupã Evanghelie sau Sfintii Pãrinti.

Avem peste 500 de semnãturi ale diversilor pãrinti din tarã si strãinãtate ce asteaptã, deocamdatã în rugãciune, rãspunsul oficial al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane la PROCLAMATIA înaintatã de ziua Sfîntului Mucenic Gheorghe a anului 2003, raspuns care pina acum nu a fost dat. Multi din cei ce subscriu acestui apel sunt duhovnicii frãtiilor voastre, care din bãtrîneascã înţelepciune încã nu vor sã ridice primii piatra asupra sarpelui. Pînã la o vreme, cînd cu totii vom pune umãrul la a zdrobi eresul, ce ne pîndeste Biserica, cu Însãsi Piatra cea din capul unghiului – Iisus Hristos adevãratul Mesia si Dumnezeu.

Unii vor fi crezînd cã lepãdarea de Hristos e mai iertãtoare cu stãpînii Bisericii, cã apostazia acesta generalã „tremurã” si „se dã de ceasul mortii” în fata prelatilor nostri arhierei si clerici, si din pãcate, unele „cinstite fete” se cred chiar aproape infailibile în fata rãtãcirilor moderne. Ei bine, nu-i chiar asa. De ce? Fiindcã astãzi, lepãdarea sau apostazia a ajuns sã ia chiar si chipul lui Hristos, chip pasnic si blînd, reconciliant si iubitor. Întîlnim acest chip atît în conferinte pan-ortodoxe, cît si în întîlniri si aliante „de pace”, în fundatii si organizatii cu caracter ecologist-umanist, cît si în întruniri, mitinguri si dezbateri sociale, politice, cu masca umanitarã.

Monahismul contemporan a fost deviat clar de la scopurile sale -despãtimirea, rugãciunea isihastã, privegherea de toatã noaptea, postul, transcrierea si traducerea cãrtilor Sf. Pãrinti, alegerea celor mai buni cãlugãri pentru preotie, stãretie, eventual arhierie, pregãtirea pentru combaterea catolicismului, sectarismului, pãgînismului, newage-ismului si ecumenismului -, încercîndu-se impunerea unui nou model de mãnãstire tip CAP (de mare productivitate materialã, cu vietuitori robusti si indiferenti la dogme, disponibili oricînd pentru orice compromis eclesial) care sã se integreze deplin cerintelor de secularizare deja planificate.

Vremuri de prigoanã pentru monahism au fost si vor mai fi, dar niciodata timpurile nu au biruit pe adevãratii cãlugãri, pentru cã acestia nu mai trãiau în trup si în lume, ci în duh si în împărătia cerurilor. Se cuvine asadar a le urma pilda de vietuire si de a nu ne lãsa izgoniti din Corabia Ortodoxiei, cãci numai în ea, prin ea si din ea vom vedea chipul Mîntuitorului Hristos si ne vom înfãtisa dinaintea tronului Sãu de judecatã cu straiele albe si curãtite de toata învîrtosarea acestei lumi înnebunite de apostazie.