INVAZIA YOGHINÃ

de monah Flavian Creastã




Chiar dupã revolutia din decembrie 1989 si instaurarea libertãtilor democratice si spirituale, s-a început în tara noastrã o ofensivã concertatã din partea neortodocsilor împotriva Bisericii, a clerului si a credinciosilor. Actionând lucid si calculat, s-au axat pe propagandã, iesind în fatã cu citate scripturistice, cu reviste si cãrti impecabile ce propovãduiau o facilã eliberare spiritualã, astfel prinzând în plasã o serie de credinciosi mai putin informati, oameni superstitiosi sau dornici de a dobândi repede si usor puteri supranaturale. Gimnastica atractivã ca si regimurile vegetariene au dat o notã de ascezã si despãtimire, o tentã mai misticã principiilor doctrinare mai greu de înteles.

S-a speculat si faptul cã ierarhii Bisericii Ortodoxe Române tocmai începuserã sã se dezmorteascã si sã-si dea seama de rolul ce l-au avut pânã atunci, dar si de acum încolo în mântuirea neamului românesc. Pusã în fatã cu filosofiile orientale, apologetica teologilor s-a retras în defensivã, doar observând si speculând smintelile acestor maestri yoghini, care nu s-au sfiit sã-si dea arama pe fatã. Dar strigãtul de avertizare a venit prea târziu. Deja se formase un curent yoga ce prinsese în mediile universitare, la tinerii dornici de afirmare spiritualã, în mediile aristocrate unde principiile orientale aduceau un suflu nou mintilor snoabe si în masele defavorizate, dornice de iesire din sãrãcie si necazuri. Cei mai în vârstã veniserã cu probleme de sãnãtate, altii cu diferite refulãri sau complexe de inferioritate, sau pur si simplu din curiozitate. Toti erau mânati spre integrarea în absolut, spre dizolvarea nirvanicã, contrarã stãrii de sfintenie din Ortodoxie.

O privire aruncatã în ultimii zece ani de istorie socialã ne îngrozeste. Aproape nu existã spital de psihiatrie care sã nu fi avut cazuri de dereglãri mentale si tulburãri sufletesti ale oamenilor ce avuseserã de-a face cu yoga. Desi manifestãrile erau diferite, toti trecuserã prin studii de "vid interior", de depersonalizare si aplatizare a vointei ce-i transformaserã în niste zombi apatici, în momâi docile si supuse numai cerintelor maestrului. Dese au fost cazurile de destrãmare familialã, de retragere din social si de circumscriere unor reguli anticrestine.

Mult propovãduita credintã în reîncarnare, a întrupãrilor succesive pânã la eliberarea de karma, taie rãdãcinile istorice nationale, induce indiferenta fatã de lume, atacã frontal dogmele si Credinta Ortodoxã. Orice eveniment e privit ca implacabil si iremediabil, totul e maya, totul e trecãtor. Microbul reîncarnãrii nimiceste existenta, singularizeazã omul, îl transformã din persoanã comunitarã în ins egocentric si idolatru. Mortificã viata, o închide într-un chin perpetuu, fãrã cruce, fãrã înviere. Filozofiile orientale altereazã conceptiile crestine familiale, priveste femeia primitiv si blasfemiator, propagã un spiritualism fãrã suflet, o virtute fãrã datorie, o moralã fãrã Dumnezeu. Aparentele similitudini cu monahismul ortodox sunt clar ireductibile comparând numai cultura moralã, viata de obste, scopul ascezei si efectele rugãciunii. Yoga e sterilã în viata practicã pentru cã îsi sterilizeazã adeptii. Nu mai esti român, nu mai esti ortodox, nu te mai numesti pãrinte sau fiu, esti un nimic, un diluat în constiintã, un dizolvat în universalitate.

Din mãrturiile unor fosti yoghini ce au trecut la Ortodoxie, se remarcã prezenta unei tactici bine puse la punct, a unor scenarii studiate dupã care trebuie sã decurgã evolutia mentalã si spiritualã a unui începãtor în domeniu. Indiferent de denumirea practicilor orientale: sahadja-yoga, hatha-yoga, tantra-yoga, laya-yoga, bahti-yoga, zen, dianeticã, qi-qong, vindecare bioenergeticã, vorbire cu supra-eul, meditatie pozitivã, toate aveau acelasi tipic. La început se inoculeazã ideea unei depline libertãti în practicã, care treptat este înlocuitã cu restrictiile unor dezvãluiri secrete (de exemplu noi centri energetici principali si secundari), ale unor reguli ce trebuiau acceptate pentru bunul mers al lucrurilor (se ascultã si se executã numai ce spune instructorul), a unor materiale ce nu trebuiau multiplicate sau transmise, tehnici de meditatie "mai intiatice si mai tainice"(mantrele). Toate acestea apãreau gradat, asa încât practicantul ajunge sã nu mai poatã vorbi despre ceea ce face decât cu colegii de la club. Curiozitãtile deveneau inoportune, întrebãrile mai deranjante primeau rãspunsuri rãstãlmãcite sau prea elevate, punându-te în situatii penibile ce-ti retezau simtul obiectiv.

Primele sedinte de meditatie erau însotite de stãri euforice neobisnuite, nemaiîntâlnite, pacificatoare. Si erai cuprins de o dragoste netãrmuritã pentru cei din jur, dar mai ales pentru instructor. El, marele guru, devenea centrul existentei tale, pentru cã el îti urmãrea îndeaproape evolutia spiritualã, el îti recomanda noile tehnici de lucru, noi regimuri dietetice, restrictii la unele lucruri înconjurãtoare ce te-ar putea îndepãrta de drumul pe care mergi. Rapoartele cu Biserica erau la început tangentiale, recomandate chiar de unii maestri, dar tulburãrile ce inevitabil apãreau erau apoi eliminate printr-o dedicatie din ce în ce mai totalã doctrinei si practicãrii yoga.

Dupã ce practicantul s-a obisnuit oarecum cu ciudãteniile vãzute, era pregãtit pentru a accede la "nivele spirituale superioare", de a intra cu totul si desãvârsit în ritmul impus, din plãcere si dorintã de afirmare. Egoul crestea pe mãsurã ce apãreau si unele rezultate. Nu se pot contesta unele capacitãti paranormale ale yoghinilor, dar privite prin adevãrul credintei ortodoxe, acestea nu erau decât posedãri de energii demonice, cu ajutorul cãrora îti lãrgeai sfera cunoasterii luciferice. Intrai într-o altã lume, a iluziilor desarte, a luminilor drãcesti. Încep sã aparã viziuni extatice, decorporalizãri, tendinte de levitatie, citirea si transmiterea gândurilor, "programarea" viitorului, inducerea unor stãri de transã prelungite. Practicantul este convins cã are niste puteri si cã le poate folosi. Bineînteles, sensul manifestãrilor e pozitiv, axate pe facerea de bine, dar se alunecã usor în magie, samanism, vrãjitorie. Yoghinul se erijeazã în protector mondial, în luptãtor împotriva fortelor rãului, totul spre a-i forma constiinta unui semi-zeu. Persoana lui Iisus Hristos ori este ignoratã, ori este substituitã unei reîncarnãri anterioare.
Începea procesul de conversie mentalã, de percepere distorsionatã a realitãtii, de nebunie. Deja crizele ce atingeau patologicul erau considerate ca o parte din practica tehnicilor de dezengramare dianeticã. Citind mãrturiile unor participanti la aceste scene aveai impresia unei adunãturi de scelerati: "care mai de care se tãvãlea cuprins de spasme, atunci când retrãia engramele, unii urlau de durere, unii suceau mâinile la altii, în timp ce altii le suceau picioarele pentru a-i face sã retrãiascã mai din plin engramele, altii rãgeau ca niste animale înjunghiate, altii, mai linistiti, vorbeau de ti se înfiorau urechile, altii râdeau ca nebunii sau istericii, altii plângeau în cea mai mare disperare. La sfârsit toti s-au linistit, au fãcut meditatie, pãreau linistiti si relaxati."

Pentru aprofundarea cunostintelor se organizau tabere (oshramuri) la mare (cu baza la Costinesti) si la munte (Ceahlãu, Rarãu, s.a.) pentru cei mai silitori. Practic se puneau în aplicare tehnicile din Tantra-Yoga. Nudismul era dezinvolt si sexul era liber. Partea misticã acoperea eventualele "pudori" ale unora prin explicatii de genul: echilibrarea energiilor yin(-) feminine si yang(+) masculine, prin cuplarea acestora ajungându-se la echilibru. Desfrâul era mai desãvârsit cu cât grupul era mai mare, bãieti cu fete la grãmadã, cu consacrare înainte zeului Shiva sau zeitei Kalisa si uneori direct profesorului. Se practicau perversiuni, se fãceau filmãri si poze. Desfrâul era mai desãvârsit cu cât grupul era mai mare, bãieti cu fete la grãmadã, cu consacrare înainte zeului Shiva sau zeitei Kalisa si uneori direct profesorului. Se practicau perversiuni, se fãceau filmãri si poze. Nu întâmplãtor revistele Yoga abundã de pornografiile templelor hinduse, pregãtind terenul pentru practica de mai târziu. Practicantii acuzau modificãri somatice, stãri sexuale ciudate si o stare de letargie permanentã. Dispozitiile sufletesti alternau rapid: când se trãiau stãri de iubire, devotiune si exaltare, când dezgust, nervozitate, deznãdejde, ce produceau grave dezechilibre psihice. E semn cã în interior încã se mai duce o luptã.

O altã oroare practicatã frecvent era si urinoterapia: o picãturã sub limbã si erai tãmãduit. Deja tehnica se lãrgise si se adâncise, cu precizãri referitoare la recoltarea urinei, modul de administrare si depozitare. Cea mai apreciatã era urina de femeie, recoltatã în anumite perioade, ce se procura din belsug si era pusã la dispozitie cu mãrinimie. Scârbosenia era ascunsã în spatele retetei de tãmãduire, a doctrinei si a asigurãrilor maestrului. Oricum, dacã toti o practicau convinsi de ceea ce fac, de ce nu ai face-o si tu? Sub aspect medical totul nu e decât o intoxicare voitã a organismului, ce afecteazã organele interne.

Taberele la munte erau mai mult solitare, de interiorizare, de cãutare si dialog cu supra-eul. În aceste plaiuri se manifestau mai ales viziunile demonice cu revelatii intiatice, descoperirea de lumi noi, necunoscute si de neînteles încã. Tocmai acest lucru atrãgea si captiva. Te întorceai plin de energie si de sine pentru a o lua de la capãt. S-a remarcat la practicantii ce se pregãteau pentru a pãsi pe cea de-a treia treaptã de guru, închiderea în sine, introvertirea, ce-ti dãdea un aer misterios, de initiat, nepãsarea pentru cei din jur care deveniserã numai o sursã de energie si nimic altceva, manevrarea cu usurintã a tehnicilor si chiar atingerea unor recorduri. Totul mergea strunã, tu erai propriul tãu maestru, propriul dumnezeu, împins înainte de râvna pentru mai mult, mai sus, mai bine. Lãrgirea în cunoasterea "voii lumii" îti mângâia egoismul si slava desartã. Începusesi deja sã te statornicesti în mândrie. La acest nivel, Spiritualitatea Ortodoxã era consideratã depãsitã, fosilizatã, fãrã sens, cãci tu trãiai mai intens si mai puternic decât Sfintii de pânã acum. Erai un crestin prea evoluat, încât nu mai era nevoie de Bisericã, de Sfintele Taine si de citirea Sfintei Scripturi, deoarece "te conectai" direct la divin.

Putinele mãrturii pe care le avem de la persoanele ajunse în acest stadiu se datoreazã faptului cã se pãsea deja pe drumul fãrã întoarcere, de desãvârsitã posedare demonicã, de la care doar o minune dumnezeiascã te mai putea întoarce.
Erai urmãrit de mirajul maestrului: esti mai mare cu cât domini mai mult, esti mai puternic cu cât cunosti mai multe. Chiar dacã pãstrai unele aparente fatã de ceilalti, în tine Ortodoxia era defãimatã, blasfemiatã, urâtã, fãcutã ca o ascunzãtoare a adevãrului, o unealtã a robirii maselor de cãtre preoti. De aici era plecarea, pe hulirea credintei îti ridicasesi turnul din care acum priveai amenintãtor si sfidãtor în jur. Dar vai, cu cât urci mai sus, cu atât cãderea va fi mai zdrobitoare.

Nu mai reusesti sã-ti dai seama cã practici un pseudo-crestinism, cã totul nu e decât o vicleanã imitare a adevãrului. Lumina divinã si energiile necreate sunt substituite luminilor mintii întunecate si a energiilor create, demonice. Activitatea în planurile energetice era intensã, încât te simteai ca un generator supraîncãrcat. Îti doreai strãlucirea unei faceri de bine, încât de aici si pânã la vindecãrile bioenergetice nu era decât un pas. Primii bioenergeticieni de la noi si-au fãcut stagiatura la rusi sau la bulgari, ori chiar în tarã alãturi de ciudati "harismatici orientali" de la care au învãtat specularea naivitãtii oamenilor si racolarea de noi adepti. Într-adevãr, nu se pot contesta anumite manifestãri energetice sau perceptii extrasenzoriale ale acestora, dar privind îndeaproape pe cei ce au urmat aceste energo-terapii s-a observat cã în majoritatea cazurilor boala a recidivat cu o mai mare putere ca la începutul tratamentului. Nu se reusea mãcar o stopare a bolii ci doar o acoperire a acesteia prin diferite practici oculte. Dar maladia înãbusitã continua sã roadã si sã rãbufneascã într-o formã generalizatã. Sunt cunoscute cazuri de eliminare a dependentei fatã de droguri prin practicarea yoga, de fapt se transla efectul halucinogen al narcoticelor în stãrile de depersonalizare meditativã si extaz nirvanic. Altii au reusit sã lase bãutura dar s-au apucat, dupã ceva timp, de fumat. Sãracii, li se schimba doar forma de manifestare a bolii, dar patima rãmânea. Asa cum rãul nu poate scoate alt rãu, cum ar putea vindeca patimile un om pãtimas? Ca sã nu mai amintim cã toate aceste "consultatii" costau ceva bani si relatii.

Este clar cã arsenalul de metode hipnotice, stãri de transã, pase energetice, sugestii si autosugestii, nu pot actiona decât la un anumit nivel, tocmai în punctul de descentrare somaticã si mentalã umanã. Boala este mai întâi sufleteascã si apoi trupeascã, vindecarea sufletului aduce si tãmãduirea trupului. Iar pãcatul din om nu se poate sterge de cãtre alt om ci numai prin Duh Sfânt, dat nouã prin Sf. Taine ale Bisericii, prin spovedanie si împãrtãsanie, iar mai apoi printr-o strãdanie în pãstrarea curãteniei si practicarea virtutii. Or, acesti bioenergeticieni, de o moralitate lamentabilã si o gândire abjectã erau rupti de Bisericã, de Sfintele Taine.

Înaintând în intimitãtile unui maestru yoga, descoperim noi si adânci forme de îndrãcire. Încã de la început se cultivau dialogurile cu supra-eul, un fel de însotitor atotstiitor ce era foarte folositor atât în viata cotidianã, cât si în cazurile extreme. Se cãuta o discernere a glasului, cãci "puteau apare interferente si mimãri de la cel rãu". Pânã la urmã yoghinul ajunge sã creadã si sã facã tot ceea ce îi dicteazã aceastã voce din ce în ce mai imperativã. "Toatã atentia îti era îndreptatã cãtre supranumitul guru luciferic spre a-l venera, a-i urma sfaturile, pentru a-l diviniza". Aici e rãtãcirea, aici sade înselarea. Este cumplit cum diavolul îsi creeazã armate de zombi comandati doar printr-un glas. Cei ce au reusit sã iasã de sub aceste influente au reclamat o continuã încercare de posesiune a "supra-eului" asupra lor, prin tensiuni si amenintãri înfricosãtoare, de care au scãpat doar prin chemarea numelui Domnului Iisus Hristos.

Dar urcusul continuã si devine din ce în ce mai ametitor, mai ilogic, mai nebunesc. Dupã o aparentã acalmie, lucrurile încep sã capete altã turnurã, semnul unei noi schimbãri. Visele si revelatiile devin tot mai dese, mai elevate, mai exaltante. Ai impresia cã poti coordona totul, poti programa evenimente în viitor, cã poti fi o parte a dumnezeirii. Ajungi sã cunosti starea de tãcere a mintii, te strãbat fiori mistici ce transced timpul si spatiul, descoperi o libertate a duhului, contempli frumusetea vesniciei doar prin ascezã nepersonalistã si meditatie transcedentalã. Exercitiile de dezengramare si energizare duc la metode puternice de luptã împotriva "rãului", cu rezultate spectaculoase. Ajungi sã te crezi un întelept vânãtor de diavoli, un pacificator al lumii, un stâlp al spiritualitãtii. Crezi cã ai atins perfectiunile curãtirii, a dragostei, a întelepciunii, devii întruparea dumnezeirii, un nou fiu, un nou Hristos. Mirajul e atins, ispita e desãvârsitã. Te constientizezi drept un vârf de lance ce trebuie sã schimbe credintele si mentalitãtile celor din jur, prin proclamarea principiilor yoghine si reclama trãirilor personale.

Privind ortodox mistica orientalã, putem spune cã e o practicã magicã profund ocultã ce speculeazã si perverteste efectele sufletesti si trupesti. Miscarea spre cunoasterea fiintei proprii, a sinelui, e atractia spre nefiinta, spre nimicul dinaintea creatiei, iar tinderea spre autoîndumnezeire stã la baza marii cãderi. Golirea mentalã de tot ceea ce e relativ conduce la deraieri psihice finalizate în cele mai sinistre forme de nebunie. Ajungi un nebun ce-si acceptã, justificã si argumenteazã logic nebunia ca pe ceva sãnãtos, iar pe cei ce nu-ti împãrtãsesc convingerile îi osândesti ca fiind necunoscãtorii adevãratei realitãti, "adevãratii" nebuni. Prin aceste forme patologice, diavolul cautã sã atragã de partea sa vointa omului si capacitatea lui de iubire, pentru a se mândri înaintea lui Dumnezeu cu adoratia datã lui de creatura umanã si pentru a prinde sufletul rãtãcit, a-l schimonosi si chinui si aici si dincolo. Se creeazã o colectivitate posedatã de draci, o turmã de oameni isterizati, cu manifestãri animalice, ce se simt din ce în ce mai înflãcãrati, mai înfierbântati, mai liberi. E un miraj al maselor ce constituie delectarea demonicã a organizatorilor, care constã în pierderea sinelui, lipsa responsabilitãtii, absenta sentimentului de culpabilitate, participare nemijlocitã la puterea divinizatã a anonimatului. Oamenii se lasã volatilizati de o putere superioarã, nemaistiind ce fac, ce spun si ce gândesc. Luni de zile numai cu orez si apã, socurile sufletesti produse de ritualurile pãgâne, suportate doar din dorinta de a atinge mãsuri înalte, au omorât multe trupuri si suflete, au tãiat mântuirea multor oameni.

Un fost maestru Yoga, revenit la Ortodoxie, mãrturisea: "În aceastã fazã, totul devine ultrasecret, orice divulgare fiind consideratã ca un sacrilegiu si pedepsitã ca atare. Cei ce urmeazã acestei cãi din dorintã de eliberare spiritualã, de mântuire, merg în realitate pe niste cãi idolatre, iar unirea finalã e unirea cu diavolul. Pe tot parcursul acestor practici are loc o îndrãcire treptatã a individului pânã când, ajungând în etapa finalã, omul este complet posedat de diavol, ajungând la niste puteri paranormale supranaturale ce impresioneazã si coplesesc pe oamenii simpli. Pentru ca înselarea sã fie completã, diavolul îti insuflã o întelepciune si o falsã curãtenie sufleteascã care poate induce în eroare orice om neavizat."

Suntem creati dupã chipul si asemãnarea lui Dumnezeu, înzestrati cu libertate si viatã. Tocmai aici se aflã piatra de poticnire a religiilor orientale: noi, ortodocsii, mãrturisim o Treime nedespãrtitã si un Botez întru iertarea pãcatelor. Noi nu mai apartinem nouã însine, cãci Sf. Tainã ne-a curãtit si a întipãrit pecetea Treimii în noi, eliberându-ne de puterea satanei. Întreita afundare ne-a înnoit, ne-a repus în drepturile de fii dupã har ai lui Dumnezeu, devenind ca niste mici sfinti dornici de sfintenie.
Nici un pãcat fãcut de om dupã Botez nu mai poate stinge acea licãrire de dumnezeire pecetluitã în noi, ci doar sã o întunece în umbra patimilor, sã ne înrobeascã sufletul si trupul.

Dar Hristos Domnul ne-a dãruit pocãinta, fãgãduinta de a ne asculta strigãtul de disperare, tânguirea sufletului, dorirea libertãtii, dãruirea voii noastre. Aici e dialogul, de aici începe comuniunea: când se apropie Hristos de noi si ne înviazã, ne înnoieste, ne restaureazã libertatea. Totul e pãtruns de iubirea Tatãlui si de pogorârea curãtitoare a Sf. Duh. Comunicarea sincerã ne apropie de comuniunea personalã, iar aceasta de cuminecarea treimicã. Nu mai sunt singur, izolat, nu mai sunt eu ci noi care strigãm: "pâinea noastrã cea de o fiintã dã-o nouã astãzi".

Aici e diferenta fundamentalã între Ortodoxie si Yoga: noi am fost eliberati odatã de Dumnezeu la Botez, iar de atunci tindem spre o continuã înnoire, spre o permanentã înviere. Nu suntem împovãrati de legile cosmosului, nu dorim o nirvana impersonalã, nu suntem proscrisi la chin, nu punem tehnica mai presus de pocãintã. Domnul Iisus a spus si cuvântul Lui rãmâne adevãrat în veci: "Fãrã Mine nu puteti face nimic" si degeaba satana urlã: "Cu mine veti putea face totul". Rãmâne vointa omului de a alege mântuirea sau osândirea.

Primind Sf. Taine noi primim energiile divine, punem în lucrare libertatea noastrã, instaurãm dialogul cu Dumnezeu. Nimeni nu ne poate elibera sau mântui decât Hristos Cel rãstignit. Trãind în Hristos îl integrãm în viata noastrã, murim cu El pentru a învia împreunã cu El, Chipul si Cuvântul dupã care am fost creati.

"Si oricine trãieste si crede în Mine nu va muri în veac" (In. 11, 26) pentru cã ne face nemuritori în fata mortii, ne apropie de binecuvântata Împãrãtie a Tatãlui si a Fiului si a Sf. Duh. Amin.
Pagina anterioarã Sus