SUPÃRAT PE STEFAN CEL MARE

SUPÃRAT PE STEFAN CEL MARE
EXCLUSIVISM CONDAMNABIL FATÃ DE EROI

de Pãrintele Procopie de Iasi

La rubrica "Note proaste", sub titlul "Megaloman", jurnalul "Libertatea" din 21 ianuarie, 2003, îsi exprimã supãrarea cã, dupã amplasarea bãncutelor tricolore în Cluj, primarul Gheorghe Funar pune la cale o nouã ispravã "sinistrã": ridicarea unei statui a lui Stefan cel Mare, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la moartea voievodului.

Deci necazurile autorului acestui articol (cãruia nu-i retinem numele) sînt douã: tricolorul si voievodul. Sã le analizãm pe rînd. Culori nationale, steme, blazoane etc. Are orice popor pe drapelul national. Asa a fost dintotdeauna, în orice regiune, land, district, canton, provincie, regat s.a.m.d.

Cã aceste însemne erau arborate cu mare cinste pe ziduri de cetãti, la castele, hanuri, conace în zile de sãrbãtoare, si nu numai, ori erau purtate în lupte pentru – a-i însufleti pe ostasi era firesc si nu deranja pe nimeni. Asa a fost si în tãrile române. Voievozi, boieri, osteni plecau în bãtãlii nu doar cu sînete, sãbii, arcuri etc., ci si cu steagurile strãmosilor, steaguri împodobite cu chipuri de mucenici ocrotitori. (Sfîntul Gheorghe, Sfîntul Mercurie s.a.) ori brodate cu fir cu semnul Sfintei Cruci. Sub aceste drapele au biruit strãbunii nostri pe turc, tãtar, poleac, ungur, cu ele în mîini au rãposat si tot su al lor priveghi erau prohoditi pe cîmpul de luptã.

Ei bine, de cînd e lumea si pînã acum, nimeni nu a blamat aceste fapte, numindu-le "megalomanii". Nici voievozi, nici boieri, nici cronicari ori istorici, nimeni nu le dat vreo "notã proastã". O dovedeste faptul cã nici azi drapelul (acum lipsit de crestinestile însemne) nu e uitat, fiind prezent la diferite ceremonii si comemorãri. Atunci de ce atîta supãrare?. Iar dacã bãncile tricolore îi deranjeazã pe unii, îi sfãtuim sã le ocoleascã. Dacã culorile Americii sînt astãzi prezente pe toate meridianele pe diferite obiecte si reclame, de ce ar trebui sã fim complexati de culorile noastre nationale? N-ar fi democratic si nici n-ar lãsa indiferente mediile europene, atît de receptive si îngrijorate de orice forme de sovinism, care, iatã, se manifestã acum prin aversiunea fatã de culorile propriei patrii. Iar dacã pe români îi îngrozeste tricolorul, nu-l pot înlãtura din viata publicã fãrã învoirea minoritãtilor etnice, care s-ar putea simti discriminate de o asemenea hotãrîre.

A doua atitudine xenofobã a jurnalistului e fatã de statuia lui Stefan cel Mare si Sfînt, ce va fi amplasatã în Cluj de amintitul primar.

Orice om îsi pretuieste strãmosii. Orice stat îsi pretuieste eroii si oamenii cei mai de seamã. America nu-l uitã pe Washington, nici Germania pe Bismark. Anglia se mîndreste cu Nelson, iar Franta cu Napoleon. Noi de ce nu ne-am mîndri cu voievozii nostri, în cazul de fatã cu Marele Sfînt Stefan? O atitudine diferitã fatã de tãrile mentionate, tãri cu o adîncã traditie democraticã n-ar fi nimeritã, ci, dimpotrivã, lipsitã de tact. Cãci, dacã sîntem reci fatã de strãmosii nostri, vom putea cinsti pe cei din alte neamuri?. Asa gîndind, nu ne intrigã ingeniosul proiect prin care se cinsteste memoria pomenitului înaintas, ci-l socotim o nouã formã de integrare în rîndul valorilor europene.

Fiecare natie oferã Europei ceea ce-i este mai drag, mai specific. Nouã ne sînt dragi toti cei ce au înfruntat puhoaiele dusmane pentru Crucea lui Hristos si pentru neam. Voievozii si Sfintii adormiti întru dreapta credintã: Mircea cel Bãtrîn, Vlad Tepes, Matei Basarab, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brîncoveanu, Dragos Vodã si Alexandru cel Bun, dimpreunã cu întreaga semintie a Musatinilor sînt cele mai vii exemple de demnitate europeanã. Cu ei intrãm în aceastã Europã, pe care dibãcia, credinta si vitejia lor au salvat-o adeseori de iminenta integrãrii în Imperiul Semilunei. Lor deci le sîntem recunoscãtori pentru credinta pe care o mostenim si pentru limba ce o vorbim. Lor le închinãm imne de slavã si crestineascã cinstire. Prin ei ne integrãm Europei, tocmai pentru cã stim înalta pretuire pe care o are omul european valorilor noastre nationale. Cãci ce poate fi mai plãcut Europei decît voievodul crestin apãrãtor al acestor valori?

Din aceastã perspectivã, amplasarea în Cluj a statuii voievodului moldovean e un act de fireascã solidaritate cu nãzuintele europene, act ce nu poate fi interpretat în mod tendentios si separatist. O altã atitudine decît cea prezentatã, noi o numim exclusivism retrograd fatã de valorile democratice, ba chiar încãlcare a drepturilor omului în dorinta de a-si cinsti strãmosii.