Minciunile horoscopului

MINCIUNILE HOROSCOPULUI,
PÃCATELE TAINICE ALE HOROSCOPULUI

Pãrintele Procopie de Iasi

Cã vom avea o zi bunã sau rea, nu hotãrãsc astrii, planetele sau galaxiiile. Horãrãste doar Dumnezeu si cumintenia noastrã. Dupã principiul: "Cine seamãnã vînt culege furtunã", ziua de azi e urmarea zilei de ieri: mostenesc acum ceea ce mi-am arvunit mai demult.

În vremea noastrã, oamenii (unii chiar botezati) gîndesc altfel: dimineata, înainte de începerea programului, cetãteanul îsi cumpãrã nerãbdãtor ziarul, pentru a-si lua portia de încredere sau neîncredere a acelei zile din rubrica "Horoscop".

Superstitii abil exploatate în lumea contemporanã, în care omul-demiurg, lipsit de modestie, nestiutor de propriile limite, vrea sã afle totul despre toate. Dupã moda statisticilor ce contabillizeazã pînã si cele mai intime secrete ale naturii omenesti, care desacralizeazã tainele omului, fãpturã a lui Dumnezeu, singurul atotstiutor. Dar pãcatele horoscopului, desi nu se vãd, sînt multe si îngrijorãtoare pentru cel ce vrea sã se mîntuiascã, pentru ortodoxia noastrã.

Asadar, sã le identificãm, întrebîndu-ne: cîti dintre noi stim cã avem datoria de a ne pãzi credinta curatã, ferind-o de inovatii lumesti ori "spirituale"? Cîti ne întrebãm despre pãstrarea credintei? Are horoscopul învãtãturi comune Bisericii lui Hristos, ori dimpotrivã? Se raporteazã el la Dumnezeul evanghelic în ceea ce îndeamnã, promite, descoperã etc.? Aratã horoscopul calea binelui si rãului? În cel fel?

Cel ce se încrede în horoscop suferã de necredintã. Nu crede cu toatã inima, din tot sufletul, cã Dumnezeu îi poartã de grijã, cã Cel ce a fãcut astrele si planetele îl poate apãra de toate predestinãrile "proorocite" de horoscopul tiran, care paralizeazã libertatea celui temãtor.

Încrederea acordatã horoscopului umileste persoana, reducînd-o la o banalã masinãrie teleghidatã de capriciile meteoritilor neînsufletiti, fãrã gînd si cuvînt.

Dar poate cã cea mai mare vinã a horoscopului e cã schimbã conceptia despre omul biblic, falsificînd chipul si asemãnarea lui Dumnezeu, întipãrite în om încã de la începutul existentei lui. Învãtãtura biblicã ne aratã cã Dumnezeu l-a fãcut pe om rational si cuvîntãtor, liber si nemuritor, atribute dupã care stim cã ne asemãnãm cu Ziditorul (nu cã am fi egali cu El). Iatã cã horoscopul ne învatã dimpotrivã: cã nu gîndim ce vrem, nu cuvîntãm ce hotãrîm, nu alegem, nu sîntem liberi sã muncim cît si unde vrem, nu ne odihnim cît avem nevoie, nu ne miscãm cît, unde si cum voim, ci în toate sîntem obligati, fortati, predestinati. Hule si aberatii, care în mod necesar si automat nu lovesc în omul bine-frumos-armonios creat de Dumnezeu, ci chiar în Dumnezeu, despre care ni se sugereazã cã n-ar fi chiar un Ziditor deplin, iscusit, desãvîrsit în facerea omului, care e sclav al constrîngerilor exterioare vointei lui, predestinat traiului de cobai-robot. Da, omul ar fi un fel de încercare nereusitã, o gresealã a cerului, un mutant strivit si batjocorit de soartã.

Altã slãbiciune a ideilor horoscopice e profanarea tainei umane, prin sondarea indiscretã si nepermisã a pornirilor si simtirilor ascunse în cutele sufletului omenesc. Cînd cele lãuntrice sînt înregistrate, contabilizate, analizate în cîntarul mintii omenesti, fiind apoi arãtate prin intermediul horoscopului multimii amatoare de divertisment si senzatii tari, pricepem clar natura si menirea sa: pîngãrirea omului, banalizarea desacralizantã a celui pentru care S-a nãscut si S-a rãstignit Hristos.

De 2000 de ani încoace, Evanghelia lãsatã de Hristos omenirii nu înceteazã sã ne spunã cã singurii responsabili de faptele noastre sîntem noi, singurii si marii vinovati de pãcatele noastre sîntem noi, în fata lui Dumnezeu si a istoriei. Noi, prin fapte noastre, izvorîte din patimi. Nu Dumnezeu, nu horoscopul, nici vreo altã existentã a universului ne va sta împotrivã la judecata cea mare, ci noi însine. Cei ce cred în "tainele" horoscopului sînt pînditi de cea mai perversã înselare: de ideea cã nu sînt vinovati de cele sãvîrsite, de autoeliminarea din cursa celor ce fãptuiesc ceva nobil pentru ei si pentru ceilalti, de deznãdejdea si neîncrederea cã Dumnezeu ar putea sã-i scoatã din ghearele horoscopului, culminînd în final cu lipsa oricãrui efort pentru dobîndirea mîntuirii prin crestineasca perseverentã.

Da, pentru omul "horoscopic" totul pare a fi zadarnic, fad, implacabil, amorf. Amorteala horoscopicã te otrãveste cu panicã ori apatie fatã de chemãrile duhovnicesti, legitimîndu-ti discret chiar eventuala sinucidere.

Stãpîn peste clipe si ani, Dumnezeu binecuvinteazã zilele spre tot lucrul bun pe care vrem a-l sãvîrsi. Dacã astãzi Europa si lumea întreagã se aflã într-o crizã fãrã asemãnare, vina e a apostaziei generale, iar nu a vreunei rãutãti "naturale" imprimate în destinul continentului european.

La fel, orice zi pe Terra nu este stigmatizatã genetic spre a fi purtãtoare de germeni "buni" ori "rãi". Dacã clipele sînt deasupra noastrã, hotãrînd totul, se stinge orice logicã a existentei si a istoriei si nu mai putem vorbi despre mîntuirea propovãduitã de Bisericã. Sub tirania zilelor ce-ti taie libertatea de a fi bun ori rãu, nimeni nu poate fi socotit pãcãtos, iar întruparea lui Hristos, precum si rãsplãtirile vesnice pentru faptele sãvîrsite rãmîn o poveste dibace pentru încîntarea babelor si cumintirea pruncilor. Pentru conformitate: Cum se face cã aceeasi zi e bunã pentru mine si rea pentru tine? "Celui curat, toate îi sînt curate."