CHIPUL LUI HRISTOS
ÎN PICTURA DOMNULUI SABIN BÃLASA.
 SINCRETISME ARTISTICE

Pãrintele Talaleu Iorgovan

Sabin Bãlasa - un nume celebru în arta romaneascã, personalitate amplu mediatizatã. Asa se explicã de ce în luna august a anului 2002, aflîndu-mã la Iasi, nu mi-am refuzat ocazia de a admira lucrãrile domniei sale, expuse la "Sala pasilor pierduti" a Universitãtii.

Ajuns acolo, ce sã vezi? Pichete de paznici ai artei, artistic mobilizati, pigmentau fioros zona, dîndu-ti penibilul sentiment de presupus infractor. Driblînd cu dibãcie pe acesti Rambo autohtoni ai trupelor de pace, iatã-mã ajuns în sfîrsit în cuibul frumusetii.
Aici însã... surprize-surprize, de cine credeti? De Sabin Bãlasa, bineînteles. Într-o înghesuialã de bazar: strigãte, icnete, uimiri, comentarii, declaratii, interviuri, în sfîrsit, o democraticã hãrmãlaie. Erau oameni de toatã mîna: tineri, bãtrîni, intelectuali, artisti, oficialitãti locale si, bineînteles, reprezentanti ai Bisericii, toti sub supravegherea sincerã si prietenoasã a reprezentantilor pãcii în zonã, simpaticii bodyguarzi. În fine, pentru a nu pune la grea încercare rãbdarea cititorului, sã trecem dar la datele problemei: surprizele domnului Bãlasa, concretizate în exponatele domniei sale. Da, cãci tematica si cromatica pieselor expuse era atît de alambicatã, încît, nãucit de straniile arãtãri înrãmate, mã-ntrebam de-i cosmar ori aievea ceea ce dibuiam halucinant: cai, pãsãri, pesti, ape, mãri, scoici, tãrmuri, arbori, femei, astri si alte lighioane terestre, extraterestre - fragmentate, stirbite, subtiate, îngrosate, ciobite, lungite, turtite, lãtite, lãrgite, chircite, pãtrãtite, rotunjite. În sfîrsit, un amalgam de vîrcolaci si dihãnii artistic stilizate. În acet magic spectacol al dementei si al hazardului, totul era grotesc si haotic si nimic normal: capete, mîini, picioare, copite, aripi, nasuri, ochi, urechi etc., aruncate pe pînzã bezmetic, amestecate cu ierburi si ape, cu lumini si umbre, în nuante de iad si strãluciri "nucleare", descãrnate, electrizate, contorsionate, crispate, adevãratã antologie a delirului fãrã margini. Aceastã nesfîrsitã gamã de nuante "artistice", care în Occidentul apostat, lipsit de norme crestin-ortodoxe, o identificãm în lumea consumatorilor de droguri, la noi era cîndva un argument solid pentru stabilirea unui diagnostic medical. Acum însã, boala e numitã "artã", pe care ar iscusi-o multi suferinzi internati în spitalele de neuro-psihiatrie.

Dupã atîtea observatii "rãuvoitoare si tendentioase", se pune întrebarea: De ce pictura Domnului Bãlasa e asa, si nu altfel? Ce are rãu pictura domniei sale? Vom încerca sã rãspundem printr-o logicã si normalã abordare a problemei. Rãul care nu ne dã pace e de mai multe "culori": piesele expozitiei nu au o identitate precisã, nu prezintã un mesaj clar si logic, înselînd orice ordine si certitudine. Cãci, întrebat fiind de autor ce întelegi din tablourile sale, poti oferi o mie de rãspunsuri, la capãtul cãrora maestrul sã-ti rãspundã candid: "Ai gresit, rãspunsul e altul." Iatã deci cã acest tip de artã relativizeazã orice logicã, orice valoare, înlocuind-o cu supozitii dezechilibrante. Dar cheia problemei cred cã e alta: n-am întîlnit chipul lui Hristos în pictura Domnului Bãlasa. Tablourile lui sînt orfane de frumusetea lui Hristos, vãduvite de armonia si normalitatea valorilor crestine. Au duhul european al filosofiei lui Nietzsche, Freud si ceilalti, nihilisti potrivnici logicii crestine, pãrintii culturii europene de azi. Asa tãtici - asa culturã: cultura-avorton. Da, productia lui Sabin Bãlasa are duhul spaimelor cubiste ale lui Picasso, duhul chinurilor expresioniste ale lui Kokoscha si Chagal, duhul ticnelilor futuriste ale lui Boccioni si, nu în ultimul rînd, duhul degeneratului suprarealism al isterico.maniacului Dali.

Deci creatiei d-lui Bãlasa îi lipseste duhul lui Hristos, duhul ordinii si al echilibrului, duhul frumusetii si al linistirii, duhul adevãrului si al cuminteniei crestine, duhul sever si transant al sufletului nebîntuit de himere si cumplite obsesii. Cãci, dacã arta nu spune adevãrul, zicînd binelui bine si rãului rãu, descoperindu-ne pe Dumnezeu ori pe diavol prin înfãtisãrile ei, atunci nu rãmîne decît mijloc de perpetuare a fricii si  nesigurantei, a minciunii si iluziei, promovare a întunericului, neantului, mortii si nimicului în tot si în toate. Asadar, stiind cã fãrã Hristos orice artã e un rînjet al mortii, chiar o apologie a sinuciderii, sugerãm artistilor, si mai ales maestrilor penelului, sã-si supunã constiinta unei "expertize" crestine, întrebîndu-se onest de cine sînt inspirati si cui slujesc productiile lor, lui Dumnezeu, ori lui Mamona, stiind cã "cine nu e cu Hristos e împotriva Lui".