SFINTII PÃRINTI SI CANOANELE APOSTOLICE -
ZIDUL NECLINTIT DIN CALEA EREZIARHILOR

de Ieromonah Iosif Pasca





    Privind la izvoarele istorice ne încredintãm cã în toatã lumea crestinã, totdeauna si de cãtre toti a fost mãrturisitã existenta unei singure sfinte, sobornicesti si apostolesti Biserici, care este constituitã pe pãmînt sub forma vizibilã a comunitãtii de credinciosi crestini, cu ierarhia si cu administratia sa proprie.

    Aceastã încredintare privind unicitatea Bisericii adevãrate a fost întotdeauna prezentã la ortodocsi si respectiv la eterodocsi; disputele se purtau doare în jurul problemei privind care este Biserica cea adevãratã. Iar convingerea cã statutul si cinstea de a fi Biserica cea adevãratã a lui Hristos poate apartine doar uneia singure, nici nu se punea în discutie. În acele timpuri nimeni nu vorbea - asa cum se face astãzi de cãtre teologii eterodocsi - cã diversele confesiuni crestine sunt de fapt ramuri ale unei singure Biserici a lui Hristos; toate aceste grupãri neortodoxe fiind considerate ca schismatice si-au pierdut prezenta harului mîntuitor în Tainele lor odatã cu separarea de trupul Bisericii ortodoxe.

    Asa vãd problema din punct de vedere eclesiologic cele sapte Sinoade Ecumenice. Biserica ortodoxã mãrturiseste despre sine exclusiv ca fiind cea adevãratã precum si prezenta numai în Tainele sale a harului sfintitor si mîntuitor; numai ierarhia acesteia este purtãtoare a harului apostolic prin care are dreptul de a lega si dezlega.

    Fericitul Augustin spune cã: "Ei (ereticii) primesc harul botezului numai dupã revenirea lor în sînul Bisericii. Afarã de granitele Bisericii poti avea orice, cu exceptia mîntuirii. În afara Bisericii se poate sã ai trepte ierarhice, taine, Aliluia si Amin (Liturghie), Evanghelie, credintã si sã propovãduiesti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar mîntuire poti sã ai exclusiv în Biserica universalã dreptmãritoare."

    În afara Bisericii dreptmãritoare, sãvîrsirea Tainelor chiar în cele mai mici amãnunte nu se pot întelege de cît ca formã exterioarã lipsitã de harul sfintitor si mîntuitor. Aceste forme exterioare, golite însã de har, îsi recapãtã valabilitatea numai dupã întoarcerea în Biserica Ortodoxã.
    Dincolo de granitele Bisericii Ortodoxe, sãvîrsirea Sfintelor Taine se limiteazã doar la îndeplinirea formelor lor exterioare - însã sãvîrsirea si validitatea lor devine realã doar dupã întoarcerea ereticilor în sînul Bisericii. Doar Biserica are puterea si dreptul de a lega si dezlega. De aceea Biserica Ortodoxã, cu puterea sa divinã, are dreptul sã primeascã în sînul sãu pe eterodocsi fãrã repetarea formei exterioare a Tainelor sãvîrsite la alte confesiuni crestine (Botez, Mirungere, Cununie, Hirotonie).

    Sã notãm cã atitudinea fatã de primirea în Bisericã a eterodocsilor de-a lungul veacurilor în diferite Biserici locale a fost variabilã. Dar acele persoane care nu primiserã Botezul dupã formula corectã (scufundare sau turnare întreitã în numele Tatãlui si al Fiului si al Sfîntului Duh) obligatoriu, în toate Bisericile si totdeauna au fost primiti prin rebotezare. În toate celelalte cazuri, fiecare Bisericã localã primea pe fostii eterodocsi conform iconomiei sale. Vã prezentãm mai jos cum s-a concretizat acest principiu al iconomiei divine în diversele Biserici locale:
    Despre episcopii nestorieni, Sinodul III Ecumenic precizeazã cã ei sunt "strãini de harul preotiei si sunt depusi din treapta de episcop" (canoanele 1 si 2); însã Sinodul Trulan în canonul 95 statueazã cã nestorieni sunt primiti în Bisericã prin Taina Pocãintei, adicã nici Hirotonia lor si nici Mirungerea lor nu se repetã. Arienii (Sinodul II Ecumenic, canonul 8; Sinodul IV Ecumenic, canonul 95, s.a.) sunt primiti prin Mirungere - fãrã rebotezare.

    La Sinodul din Cartagina din 419 si la douã sinoade de la Constantinopol a fost stabilit despre copiii botezati la donatisti sã fie primiti în Bisericã prin Mirungere.

    Sinodul VI Ecumenic prin canonul 95 statuteazã cã arienii sunt primiti prin Mirungere iar nestorienii si monofizitii prin Taina Pocãintei (prin lepãdare în public de eresul lor). Arienii, macedonienii, novatienii ... si apolinaristii sunt primiti prin Mirungere. Altii - pavlichienii, evdomienii, montanistii si sabelienii - sunt primiti prin rebotezare.

    Este foarte important în istoria Bisericii universale de cunoscut faptul cã în paralel cu diversele Biserici locale existau si existã diferite practici de a primi pe eterodocsi, dar aceasta n-a fost niciodatã motiv pentru dipute între ele. Astfel, Sinodul din Cartagina hotãrãste urmãtoarele: "În legãturã cu aceasta (primirea ereticilor) fiecare dintre noi trebuie sã spunã ceea ce gîndeste, dar nimeni nu trebuie sã judece pe altul si sã respingã unitatea (euharisticã) cu cei care gîndesc altfel."

    Bazîndu-se pe hotãrîrea Sinodului IV Ecumenic aproape toate Bisericile locale primesc pe monofiziti prin Mirungere; Biserica Ortodoxã a Georgiei, prin hotãrîrea unui Sinod local de la Ruis-Urbnisi (anul 1103) practicã deja de nouã veacuri primirea monofizitilor prin rebotezare.

    Faptul cã în afara Bisericii se pot sãvîrsi doar formele exterioare ale Tainelor se confirmã prin aceea cã în diferite Biserici locale existã mai multe practici de primire a eterodocsilor, iar aceasta niciodatã n-a stîrnit controverse; pentru cã dacã într-o Bisericã localã se primesc ereticii prin rebotezare în timp ce într-alta aceeasi sunt primiti prin Mirungere sau Pocãintã, este clar cã pe aceste persoane ambele Biserici locale le considerã nebotezate. În prima situatie, Biserica foloseste o practicã mai asprã (acrivie), iar în cea de a doua, o altã Bisericã localã uzeazã de iconomie (nerepetînd asupra persoanei primite forma exterioara a Tainei) si, sãvîrsind în mod real si deplin cu puterea harului mîntuitor Taina Mirungerii sau Pocãintei, realizeazã în fapt plinirea Botezului sãvîrsit înainte de primirea în Biserica adevãratã doar sub aspectul sãu exterior.
*

    Una din dogmele centrale ale Bisericii este unitatea acesteia. Temelia acestei unitãti este regãsitã în al IX-lea paragraf al simbolului de credintã: "Cred întru una, sfîntã, soborniceascã si apostoleascã Bisericã".
    Aceastã dogmã se bazeazã si pe cuvintele scripturistice: "Pe aceastã piatrã voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui" (Mt. 16,18). Din aceste cuvinte reiese clar cã Iisus Hristos întemeiazã o singurã Bisericã si de aceea o aminteste la singular. Sfîntul Apostol Pavel vorbeste astfel despre Mîntuitorul Iisus Hristos: "El este capul trupului, al Bisericii." (I Col. 1,18), "Care (Biserica) este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate întru toti"  (Efeseni 1,23) si iarãsi: "Cãci nimeni vreodatã nu si-a urît trupul sãu, ci fiecare îl hrãneste si îl încãlzeste, precum si Hristos Biserica."  (Efeseni 5,29).

Sfîntul Chiril al Alexandriei, participant la Sinodul III Ecumenic, în scrisoarea 39 cãtre Ioan al Antiohiei afirmã: "Nu acceptãm sub nici un chip sã vedem schimbatã credinta, adicã Simbolul Credintei pe care l-au expus Pãrintii nostri si nu îngãduim ca noi sau altcineva sã schimbe vreun cuvînt din ceea ce se aflã aici, nici chiar sã lase sã cadã vreo silabã, amintindu-ne de Cel ce a spus: <<Nu muta hotarele vesniciei pe care le-au asezat pãrintii tãi>> (Deut.191,14) . Cãci nu ei au vorbit, ci Duhul lui Dumnezeu Tatãl care de la El purcede si care nu este strãin de Fiul dupã fiintã" [1]

    Granitele Bisericii lui Hristos sunt caracterizate prin douã conditii esentiale: a. credinta adevãratã; b. unitatea euharisticã (liturgicã).
    Sfîntul Maxim Mãrturisitorul vorbeste astfel despre dreapta credintã: "Mîntuitorul si-a numit Biserica Sa soborniceascã, dreptmãritoare."

    Despre unitatea euharisticã, Sfîntul Ciprian al Cartaginei scrie urmãtoarele: "Trebuie sã stii cã episcopul este în Bisericã si Biserica în episcop, iar cel care nu este în comuniune (euharisticã) cu episcopul acela nici nu este în Bisericã si se însalã cei care nu sunt împãcati cu ierarhia instituitã de Dumnezeu avînd nãdejdea sã-si gãseascã unitatea (liturgicã) pierdut, aflînd-o la cei rãrãciti. Cînd de fapt Biserica este una, soborniceascã si nedespãrtibilã si peste toate unitã si întãritã prin comuniunea (euharisticã) a ierarhilor."

    De aici rezultã dar cã unitatea de credintã si liturgicã a episcopilor formeazã Biserica adevãratã a lui Hristos.
    Prin Sfînta Împãrtasanie, fiecare om se uneste cu trupul mistic al lui Hristos iar aceastã unire constituie Biserica lui Hristos al cãrei cap este Mîntuitorul Însusi ("Cã o pîine, un trup suntem cei multi; cãci toti ne împãrtãsim dintr-o pîine." - I Cor. 10,17; "Pentru cã suntem mãdulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui" - Efeseni 5,30).

    Despre unitatea Bisericii ca trãsãturã fundamentalã a acesteia, vorbesc toti Sfintii Pãrinti. Sfîntul Ioan Gurã de Aur scrie urmãtoarele: " (...) astfel, cum ne învatã Scriptura si Sfintii Pãrinti, Biserica adevãratã a lui Hristos este una singurã din care în diferite timpuri s-au despãrtit diverse adunãri eretice si grupãri schismatice."
    În acelasi timp, dogma ortodoxã despre Bisericã ne învatã cã Biserica lui Hristos este singurul loc unde lucreazã harul sfintitor si mîntuitor, adicã unde sunt valabile cele Sapte Taine ale Bisericii. Biserica este trupul mistic al lui Hristos si numai în ea se poate plini îndumnezeirea omului.

    Sfîntul Antonie cel Mare spunea urmãtoarele cuvinte: "Dumnezeu s-a fãcut om pentru ca omul sã devinã dumnezeu."  Pentru aceasta Mîntuitorul a întemeiat Biserica Sa în care începînd cu din ziua Cinzecimii lucreazã Duhul Sfînt si se sãvîrsesc Sfintele Taine.

    Vrãjmasul omenirii din ziua înfiintãrii Bisericii a început lupta împotriva ei prin învãtãturi gresite si prin sciziunea Bisericii. Încã în perioada apostolicã au apãrut primele erezii care prin rãspîndirea învãtãturilor gresite si înselare luptau împotriva Bisericii dreptmãritoare. Despre ei, Sfîntul Apostol si Evanghelist Ioan spune: "Iar acum multi antihristi s-au arãtat; de aici cunoastem noi cã este ceasul de pe urmã. Dintre noi au iesit, dar nu erau de-ai nostri, cãci de ar fi fost de ai nostri, ar fi rãmas cu noi; ci ca sã ne arate cã nu sunt toti de ai nostri, de aceea au iesit." (I Ioan 2,18-19).

    Sfîntul Apostol Pavel anatematizeazã pe toti ereticii din toate timpurile: "Dar chiar dacã noi sau un înger din cer v-ar vesti altã Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o - sã fie anatema! Precum v-am spus mai înainte si acum vã spun iarãsi: Dacã vã propovãduieste cineva altceva decît ati primit - sã fie anatema!"  
    Pe eretici si adunãrile lor îi anatematizeazã si sinoadele ecumenice. Sfintii Pãrinti demascau si înfierau aceste învãtãturi gresite, ucigãtoare de suflet iar pe cei care le îmbrãtisau îi numeau urîtori de Hristos si antihristi.
    La fel de vinovati sunt si schismatici al cãror pãcat, dupã cum scrie Sfîntul Ciprian al Cartaginei "nu se spalã nici cu mucenicie", adicã bineînteles nu s-au pocãit si nu s-au întors la Biserica mamã.
*

V. Lossky scrie urmãtoarele:<< Din cuvintele Sfintei Scripturi "Cãci încã nu era dat Duhul, pentru cã Iisus încã nu fusese preaslãvit" (Ioan 7,39) se vede clar cã lucrarea Sfîntului Duh înainte de înfiintarea Bisericii si în afara Bisericii nu se face asa cum se întîmplã în cadrul Bisericii dupã Cinzecime. Mîntuitorul spune "Iar cînd va veni Acela, Duhul Adevãrului (...) Acela Mã va slãvi pentru cã din al Meu va lua si vã va vesti. Toate cîte are Tatãl ale Mele sunt; de aceea am zis cã din al Meu ia si vã vesteste vouã." (Ioan 16, 14-15). Dumnezeirea comunã a Tatãlui si Fiului se dãruieste în Bisericã prin Duhul Sfînt credinciosilor iar aceasta ei se fac pãrtasi dumnezeirii. Duhul Sfînt dãruieste credinciosilor focul dumnezeiesc - harul necreat, prin aceasta ei devenind mãdulare ale aceluiasi trup - cel al lui Hristos. Trebuie neapãrat sã purtãm numele Fiului (al Iisus Hristos) si sã fim mãdulare ale trupului Lui (adicã ale Bisericii) ca sã primim Duhul Sfînt >>.

    Sfîntul Irineu de Lungdunum (Lyon) scrie: "Unde este Biserica acolo este si Duhul Sfînt; iar unde este Duhul Sfînt acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul Sfînt este Adevãrul".

    Harul mîntuitor al Sfîntului Duh lucreazã în Tainele Bisericii, adicã exclusiv în Bisericã, aceasta avînd granite canonice bine delimitate, vizibile. Prin Botez omul devine mãdular al trupului mistic al lui Hristos, adicã membru al Bisericii. De aici reiese clar cã Botezul (la fel si celelalte Taine bisericesti) nu pot sã existe independent de Bisericã (adicã în afara granitelor acesteia).

    Dincolo de granitele Bisericii lui Hristos, adicã la eterodocsi, "Tainele" sãvîrsite de acestia nu pot sã uneascã în mod real pe primitori cu Biserica lui Hristos cea adevãratã (ortodoxã).

    Este cu neputintã ca prin Botezul sãvîrsit la romano-catolici, monofiziti sau protestanti, omul sã devinã ortodox, adicã membru al unei singure adevãrate Biserici a lui Hristos. La fel este cu neputintã ca prin Hirotonia sãvîrsitã dincolo de granitele Bisericii, omul sã primeascã harul preotiei.
*

De-a lungul veacurilor apostolii si sfintii au mãrturisit într-un glas: Unul este Dumnezeu si Una este Calea, Unul este Duhul si Una este Biserica, Unul este Cuvîntul lui Dumnezeu în Sfînta Scripturã si Una este Sfînta Traditie.

Sfîntul Vasile cel Mare spunea într-una din scrisorile sale: "Noi nu acceptãm nici o credintã nouã care ne-ar fi prescrisã de altii si nu cutezãm sã predicãm nici mãcar rezultatele propriei noastre reflectii, pentru a nu prezenta întelepciunea lumii drept dogmã a religie, ci acelora care ne întreabã le comunicãm ce ne-au învãtat Sfintii Pãrinti"[2], iar Sfîntul Grigore de Nazianz declarã cã a pãstrat neschimbatã si fãrã acomodãri la împrejurãrile vremii învãtãtura care a primit-o din Sfînta Scripturã si de la Sfintii Pãrinti [3], alãturi de Sfîntul Ioan Casian care mãrturisea cã nu încape nici o îndoialã cã cel care nu mãrturiseste credinta Bisericii se aflã în afara Bisericii.

Fãrã tãgadã, Canoanele Sfintilor Apostoli [4] sunt mãrturiile contemporane ce tin verticalitatea mãrturiilor de credintã si osîndesc pe cei ce se abat cîtusi de putin de la ele.
·Canonul 10. Osîndirea comuniunii cu cei afurisiti
Dacã cineva s-ar ruga, chiar în casã, împreunã cu cel afurisit (scos din comuniune, acela sã se afuriseascã.

·Canonul 45. Oprirea comuniunii cu ereticii (p.31)
Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacã numai s-a rugat împreunã cu ereticii, sã se afuriseascã, iar dacã le-a perms acestora sã sãvîrseascã ceva ca clerici (sã sãvîrseascã cele sfinte), sã se cateriseascã.

·Canonul 46. Tainele ereticilor nu sunt taine. (p.31)
Poruncim sã se cateriseascã episcopul sau presbiterul care au primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Cãci ce fel de împãrtãsire are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? (II Cor.6,15)

·Canonul 64. Oprirea comuniunii cu necrestinii si ereticii
Dacã vreun cleric sau laic ar intra în sinagoga (adunarea iudeilor sau ereticilor) spre a se fura, sã se si cateriseascã si sã se si afuriseascã.

    Toate cele spuse mai sus au fost din totdeauna sustinute de cãtre Sfintii Pãrinti.

¨Sfîntul Ciprian al Cartaginei:
 "În afara Bisericii nu existã mîntuire: casa lui Dumnezeu este una singurã si este cu neputintã sã se mîntuiascã cineva în altã parte decît în Bisericã (...) oricine se depãrteazã de Bisericã devine strãin de testamentul Bisericii. Cel care stricã pacea si unitatea în Hristos lucreazã împotriva lui Hristos."
"Episcopia este unitatea în care toti si fiecare în parte slujesc, la fel si Biserica este una."
"Biserica soborniceascã este una singurã si nedespãrtitã; de aici unitatea ierarhilor."

¨Sfîntul Irineu de Lungdunum (Lyon):
"Cei care se depãrteazã de la Bisericã (...) ei se pedepsesc pe sine însisi, tocmai despre ei spune Sfîntul Apostol Pavel cã dupã prima si a doua mustrare, îndepãrteazã-te de la ei."
"Unde este Biserica acolo este si Duhul Sfînt. De aceea cei care nu au pãrtãsie cu ea nu au parte nici de trupul lui Hristos din care izvorãste apa vietii."

¨Fericitul Teodorit:
"Unul singur este trupul plãmãdit din mai multe mãdulare. Trupul unic al Bisericii dupã spusa Apostolului este al lui Hristos întrucît capul acestui trup este Hristos Însusi."

¨Sfîntul Chiril al Ierusalimului:
"Mãrturisirea credintei ne învatã despre una, sfîntã, soborniceascã si apostoleascã Bisericã pentru ca sã te pãzesti de stricãciunea adunãrilor eretice si sã fi totdeauna în sfînta soborniceascã Bisericã."

¨Cuviosul Teodor Studitul:
"Din timpurile apostolice si pînã acum în Bisericã au pãtruns mai multe erezii (...). Dar Biserica a rãmas neîmpãrtitã si neclãtitã si asa va rãmîne în vecii vecilor desi fãcãtorii de stricãciune s-au smuls din ea."
"Mãrturisesc în fata lui Dumnezeu si a norodului: ei (ereticii, n.n.) singuri s-au rupt de trupul lui Hristos - Biserica - ale cãrei chei sunt credinta si pe care n-au înghitit-o pînã acum si nici nu o vor face în veci portile iadului, adicã gurile ereticilor."

¨Sfîntul Paisie de la Neamt:
"Un asemenea jurãmînt, adicã anatema, asupra celor ce se împotrivesc si nu se supun Sobornicestii Biserici, este pusã de patriarhii Rãsãritului soborniceste nu doar pentru o oarecare vreme, ci pînã la sfîrsitul lumii va rãmîne tare si neclãtitã si nedezlegatã cu darul lui Hristos." [5]

În urma participãrii Bisericilor Ortodoxe la miscarea ecumenicã s-a constatat o si mai mare îndepãrtare a eterortodocsilor de credinta dreptmãritoare pe care o avem de la Hristos.

O formã extremã a acestei învãtãturi eretice aste asa zisa "Teoria ramificatiilor" a cãrei esentã este cã toate confesiunile crestine existente în momentul actual sunt vãzute ca ramuri egale ale unei singure Biserici a lui Hristos si care detin în mod egal harul Sfîntului Duh si Adevãrul Divin. La baza acestei învãtãturi eretice stã interpretarea incorectã a procedurilor canonice privind primirea în Bisericã a ereticilor si schismaticilor, iar pe temeiuri ecumenice s-a ajuns astfel la motivatia perfectã a rugãciunilor în comun iar uneori chiar si a sãvîrsirii Euharistiei în comun precum si a altor slujbe religioase.

Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960), parcã prevestind aceste vremuri, atentiona: "Iar cîtiva din slujitorii Sfîntului Altar din ziua de azi, defaimã aceste Sfinte Canoane, numind "baiere ruginite" Canoanele insuflate de Duhul Sfînt prin Sfintii Apostoli si prin Sfintii Pãrinti ai celor sapte Sfinte Soboare Ecumenice si  zic: Canoanele de multã vechime pe care o au, au ruginit.
    Nu zic cã ei de multã grãsime si nefricã de Dumnezeu li s-a întunecat mintea si au nãpîrlit, cãzîndu-le si pãrul si barba si mustata, fãcîndu-se ca femeile. Cum e chipul Domnului si al Sfintilor si cum e chipul lor? De aceea Sfintele Canoane ale Sfintilor ei le calcã în picioare, dar predicã sus si tare cã sunt ortodocsi". [6]
Incontestabil, rãmînerea Bisericii Ortodoxe Romîne în miscarea ecumenicã este posibilã doar prin încãlcãri de ordin dogmatic, canonic si liturgic, validînd doctrina eclesiologicã ereticã a miscãrii si îndepãrtîndu-i pe credinciosii ortodocsi de Hristos, cu pericolul inevitabil al înmultirii rîndurilor schismaticilor. Calea cea dreaptã spre restabilirea adevãratei unitãti bisericesti este cea a revenirii la învãtãtura Bisericii nescindate, singura din aceastã lume pãstrãtoare cu fidelitate a adevãrurilor de credintã.


Note bibliografice

1 PG 77, 180dc
2 Scrisoarea 140,2, Migne, P.G.32, col.588b
3 Cuv.33,15, Migne PG 36, col.233b
4 Canoanele Bisericii Ortodoxe, arhidiac.prof.dr.Ioan Floca, Sibiu, 1991
5 Cuvinte si scrisori duhovnicesti, Sf.Paisie de la Neamt, Ed.Tipografia centralã, 1998, p.117
6 Din Ierihon cãtre Sion, Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul, vol.I, Ed.Gordian, Timisoara, 1996, p.172
Pagina anterioarã Sus