Pãrintele Cleopa Ilie (+1998)
"Precum a spus si marele Apostol Pavel: În lupta aceasta grea si mare, aveti nevoie de rãbdare si celelalte. Si este prea de nevoie, pentru cã vã duceti între strãini, acolo unde vã duceti, întîlnindu-vã cu oameni de altã credintã: protestanti si catolici si cutare... Si ca ortodox, pentru ca sã-ti pãzesti sufletul curat, o lucrare mai prezentã si mai puternicã decît paza mintii nu va fi"
"Bine, fratilor, unde ne ducem noi de la Traditie? Cum ne mai luptãm cu catolicii si cu sectele, dacã le dãm apã la moarã? Numai cu numele zicem cã suntem ortodocsi!"
"Credintã schismaticã este si credinta catolicã, care înseamnã universalã, dar nu mai este dreaptã, adicã ortodoxã, cãci au schimbat unele dogme stabilite de Sfintii Apostoli si Sfintii Pãrinti la cele sapte Sinoade Ecumenice. Din aceastã cauzã ei s-au rupt de credinta si crezul ortodox si cred în papa. Care trece la catolici trebuie sã primeascã botezul papistas. Se face catolic, dar îsi pierde sufletul." (Ne vorbeste Pãrintele Cleopa I, III, IX)
Hotãrîrea Sfîntului Sinod de la 20 noiembrie 1583
"Cãtre Toti crestinii adevãrati, mãdulare ale Sfintei, Catholice [Universale] si Apostolesti Biserici de Rãsãrit a lui Hristos din Constantinopol si din tot locul, har, pace si milã vouã de la Atotputernicul Dumnezeu.
Din Vechea Romã au venit anumiti oameni care au învãtat acolo sã gîndeascã latineste. Dar cel mai rãu lucru e cã înainte au fost bizantini, nãscuti si crescuti prin pãrtile noastre; dar nu numai cã si-au schimbat credinta, dar au si ridicat rãzboi Ortodoxiei si adevãratelor dogme ale Bisericii de Rãsãrit si s-au rãzvrãtit împotriva lui Hristos Însusi, împotriva dumnezeiestilor Apostoli si Sfintelor Sinoade ale Sfintilor Pãrinti care ni le-au lãsat. Drept pentru care i-am tãiat ca niste mãdulare putrede si
HOTÃRÎM
Orisicine nu ar mãrturisi cu inima si cu gura cã este mãdular al Bisericii de Rãsãrit botezat ortodox si cã Sfîntul Duh purcede numai de la Tatãl fiintial si ipostatic, asa cum Hristos spune în Evanghelie, ci Duhul purcede de la Tatãl si de la Fiul în acelasi timp, unul ca acesta sã fie lepãdat afarã de Bisericã si sã fie anatema.
Orisicine nu ar mãrturisi cã în taina Sfintei Liturghii, laicii trebuie sã se împãrtãseascã odatã cu cele douã sfinte pãrti, a Preasfîntului Trup si a Preasfîntului Sînge, ci sã spunã cã este de ajuns a primi numai trupul pentru cã sîngele este inclus, chiar dacã Hristos le-a sfintit separat si le-a dãruit fiecãruia din Apostoli, unul ca acesta sã fie anatema.
Orisicine ar spune cã Domnul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Tainã a folosit azime ca si evreii si nu pîine dospitã, unul ca acesta sã fie departe de noi si sub anatemã ca unul ce gîndeste ca un evreu si vrea sã introducã doctrina lui Apolinarie si a armenilor în Biserica lui Hristos, cu a Cãrui încuviintare îl dãm de douã ori anatemei.
Orisicine ar spune cã atunci cînd mor, sufletele crestinilor care s-au pocãit în aceastã viatã dar nu si-au cîstigat mîntuirea merg în Purgatoriu - care este un basm grecesc - unde focul si chinurile îi purificã, si ei cred cã nu sunt chinuri vesnice - asa cum credea blestematul Origen - si dau din aceastã pricinã slobozire pãcatelor, pe unii ca acestia îi dãm anatemei. [...]
Orisicine ar spune cã Papa e capul Bisericii si nu Hristos Dumnezeu, si cã Papa are autoritatea de a trimite în Rai prin scrisorile sale, si cã poate ierta pãcatele prin plata indulgentelor, unul ca acesta sã fie anatema.
Rugãm pe toti binecredinciosii ortodocsi: rãmîneti în credinta strãmoseascã ce-ati învãtat-o pînã acum, în care v-ati nãscut si crescut, si cînd vremurile o vor cere, vãrsati-vã sîngele pentru a pãstra credinta mostenitã de Sfintii Pãrinti. Luati aminte la cele scrise mai înainte si credeti cã Hristos vã va ajuta sã le împliniti. Fie ca umila noastrã binecuvîntare sã fie cu voi cu toti. Amin.
Ieremia al Constantinopolului, Silvestru al Alexandriei, Sofronie al Ierusalimului cu tot soborul episcopilor prezenti în Sfîntul Sinod"
(revista "Biserica Ortodoxã Românã" nr.12, Buc., 1881)
Sfîntul Ierarh Fotie cel Mare al Constantinopolului (+895)
"Cãci încã nu trecuserã doi ani de cînd neamul acela [bulgarilor, n.n.] cinstea religia cea dreaptã a crestinilor, cînd bãrbati nelegiuiti si respingãtori [misionarii latini, n.n.] (cãci ce i-ar putea numi un dreptcredincios?), bãrbati iesiti din întunerec (cãci erau fãpturi din pãrtile apusene), [...] acestia venind asupra poporului de curînd format întru dreapta credintã, ca un trãsnet sau cutremur sau potop de grindinã, sau mai degrabã, propriu vorbind, ca un mistret sãrind în via Domnului cea iubitã si de curînd sãditã, distrugînd-o si cu picioarele si cu dintii, adecã cu purtãrile lor urîte si cu stricarea dogmelor - la asa îndrãznealã au ajuns! - au devastat-o. Cãci i-au înselat cu intrigi, pentru a-i strica si a-i smulge de la dogmele cele drepte si curate si de la credinta cea neprihãnitã a crestinilor."
"Dar nu numai la cãlcarea acestora au ajuns, ci, dacã existã o culme a relelor, si la aceasta au alergat. Cãci, pe lîngã necuviintele arãtate, s-au apucat prin cugetãri mincinoase si cuvinte de ei introduse, sã falsifice si Sfîntul Simbol al Credintei, a cãrui autoritate este inatacabilã, dupã toate hotãrîrile sinodale si ecumenice. O, uneltirile celui rãu! Au nãscocit cã Duhul Sfînt nu purcede numai de la Tatãl, ci si de la Fiul. Cine a auzit vreodatã izbucnind un glas ca acesta, de la nelegiuitii de altãdatã? Ce sarpe viclean le-a vãrsat aceasta în inimi? [...] Si asa va iesi iarãsi îndrãzneala lui Macedoniu contra Duhului, strecurîndu-se sub fapta si acoperãmîntul acelora."
"Vezi cum acestia în zadar, sau mai degrabã pentru usoara vînare a celor multi, si-au pus numele de crestini! Duhul purcede de la Fiul! De unde ai auzit aceasta? Din cari evanghelisti ai luat acest grai? Al cãrui sinod este acest cuvînt blasfemator? Domnul si Dumnezeul nostru zice: "Duhul, care de la Tatãl purcede", iar pãrintii acestei noi nelegiuiri zic: "Duhul care de la Fiul purcede". Cine nu-si închide urechile la auzul acestui blasfem fãrã mãsurã? Acesta stã contra evangheliilor, se opune sfintelor sinoade, falsificã pe fericitii si sfintii pãrinti, pe marele Atanasie, pe renumitul în teologie Grigorie, pe marele Vasilie, [...], pe cel cu adevãrat Hrisostom. Si ce zic pe cutare si cutare? Cuvîntul acesta blasfemator si rãzvrãtit contra lui Dumnezeu se înarmeazã contra tuturor la un loc: profeti, apostoli, ierarhi, martiri si a însesi sfintelor cuvinte domnesti."
"Iar pe noii înainte-mergãtori ai apostaziei, pe servii celui protivnic, pe cei vinovati de mii de morti, pe distrugãtorii de rînduialã, pe ei care au sfîsiat atît de mult si grav neamul acela fraged si de curînd introdus în dreapta credintã, pe amãgitorii acestia împotriva lui Dumnezeu i-am condamnat prin hotãrîre sinodalã si sfîntã, nu întocmind noi acum sentinta lor, ci arãtînd condamnarea ce le-au rezervat de mai înainte sinoadele si orînduielile apostolice, si fãcînd-o cunoscutã tuturor. [...] Si de aceea, pentru cã stîrnesc în rãtãcirea lor cea de multe feluri, i-am excomunicat din toatã turma crestinilor." (Epistola enciclicã, în Studii teologice, an I, nr.2, 1930, p.61)
Patriarhul Constantinopolului Gherman al II-lea (+1240)
"... Pentru aceasta, vã legiuiesc si vouã, tuturor mirenilor care sunteti adevãrati fii ai unicei Biserici Universale (Sobornicesti): sã fugiti alergînd departe de preotii care s-au pus în slujba catolicilor. Si nici la adunãrile Bisericii sã nu vã strîngeti împreunã cu ei, nici obisnuita binecuvîntare sã nu o primiti din mîinile lor. Este mai bine sã vã rugati lui Dumnezeu singuri în casele voastre, decît sã participati la adunãrile comune (ale Bisericii - n.tr.) împreunã cu latino-cugetãtorii" (Epistola a II-a cãtre Ciprioti, scrisã dupã ce Cuviosul a respins propunerea de uniatie a papei Grigorie IX)
Sfîntul Ierarh Grigorie Palama (+1340)
"Mãrturisirea noastrã (de credintã) este întãritã în toate si este pentru noi o cununã de mãrire si nãdejdea noastrã care nu poate fi rusinatã. Iar în cuvintele sale cãtre Apuseni: "Nu vã vom primi nicicînd în comuniune atîta vreme cît mãrturisiti pe Duhul a fi si de la Fiul!" (Despre purcederea Sfîntului Duh, vol. I)
Sfîntul Ierarh Simeon al Tesalonicului (+1429)
"Si liturghia o fac acesti catolici cu totul schimbatã si afarã din rînduialã; întîi cã o fac cu azimã ca si evreii care aduceau si prãznuiau cu azimi, pe cînd nouã toate ni s-au înnoit. Nouã ni s-au dat a aduce pîine desãvîrsitã, de vreme ce si pîinea vietii Cuvîntul lui Dumnezeu desãvîrsit S-a dat nouã, unindu-se frãmîntãturii noastre, fiind Dumnezeu desãvîrsit si fãcîndu-Se om desãvîrsit, pentru aceea Mîntuitorul a asemãnat împãrãtia si socotinta întrupãrii cu aluatul zicînd: "Asemenea este împãrãtia cerurilor aluatului", si celelalte.
Apoi nici dimpreunã nu slujesc liturghia catolicii, nici dintr-acelasi pahar si aceeasi pîine cuminicã pe mirean, precum face Biserica noastrã, ci cu alt obicei. Nici Botezul nu-1 fac în trei afundãturi, ci prin turnare si fãrã de mir, nici cuminecare nu dau pruncilor celor botezati, nici la altii pînã ce nu ajung înaintati în vîrstã; si cei mai multi copii ai lor sunt nemiruiti, si mare parte din ei murind, rãmîn neîmpãrtãsiti cu Sfintele Taine, pentru cã nu pot vorbi.
Nici nu fac hirotonia episcopilor lor la jertfelnic prin punerea mîinilor, dupã vechea rînduialã de mai întîi a lui Hristos Dumnezeului nostru si Apostolilor Lui, care ridicîndu-Si mîinile i-a blagoslovit pe ei si Duhul cel Sfînt pe capetele Apostolilor a sezut; si prin punerea mîinilor arhiereului Lui (zice Pavel) iar nu prin mir si prin ungere. Astfel toate le-au fãcut mai izvodite si afarã din rînduiala Mîntuitorului nostru, a Apostolilor si a ucenicilor Sfintilor Pãrinti. Toate aceste învãtãturi bisericesti strãine sunt afarã din socotealã si mai cu seamã spre batjocura Tainelor si cucerniciei crestinesti. Drept aceea. acestia ca si Origen aducînd un purgatoriu (curãtitor) dogmatisesc a fi sfîrsit muncilor mai înainte de munca aceea întru care se zic a intra cei ce au fãcut pãcate, spre a-si plãti judecata lor pînã la ziua de apoi, care nici unul din Sfinti Pãrinti n-au rînduit aceasta. Aceasta este împotrivitoare si cuvintelor Domnului, care a zis a fi muncã vesnicã si viatã vesnicã. Cã încã nu era hotãrîrea, adicã si vor merge acestia în munca cea vesnicã, iar dreptii în viatã vesnicã, ci la aceasta mai vîrtos întru care s-a cuvenit a se acoperi, ei se înaltã iar nu se sfarîmã cu inima nicicum, fiind tinuti cu nedurere pentru care si nouã ni se cade a lua aminte de împãrtãsirea cu dînsii, iar mai vîrtos si mai ales de despãrtirea cea mare la credintã, pentru care si mai multe sminteli s-au fãcut Bisericii precum am zis si mai înainte.
Sã fie dar papa al dreptei slãvitoare credinte lui Silvestru, lui Agaton, lui Leon, lui Livesie, lui Martin, lui Grigorie Diodohul, care sunt ai Romei, si atunci îl vom numi pe dînsul Apostolesc si întîiul altor arhierei si ne vom pleca lui nu numai ca înaintea lui Petru, dar chiar ca înaintea Mîntuitorului. Iar de nu este cu credinta urmãtor Sfintilor acelora, nici scaunului nu este Diodoh, si nu numai cã nu este Apostolesc, întîiul Pãrinte, dar dimpotrivã este pierzãtor si luptãtor Apostolilor.
Drept aceea-mi si aduc aminte, frate cum cã în Constantinopol fiind, cãtre oarecine din partea latinilor care venise a mã întreba, am zis cãtre Dumnezeu care mi-a dat a zice de la ai lui Sfinti pentru Dînsul si pentru dumnezeiestile lui dogme. Cea din urmã întrebare a aceluia era: "Voi vã împãrtãsiti cu arhiereii rãsãritului ce se numesc Patriarhi, îi pomeniti în biserici, ei fiind barbari si nestiind ce este crestinãtatea, iar pe Papa care este foarte învãtat si pe cuvîntãtorii lui nu-i primiti." Cãtre acesta am zis: "Noi nu ne lepãdãm de Papa nicidecum, si nici suntem lui neîmpãrtãsiti. Ci mai vîrtos una suntem cu dînsul, precum si cu Hristos, si Pãrinte si Pãstor îl credem pe dînsul. Dar latinul mirîndu-se întrebã în ce chip e aceasta, de vreme ce pe Papa al lor nu numai neîmpãrtãsit îl avem ci si eretic îl numim.
Iar de cînd s-au întîmplat izvodirea pentru dumnezeiescul Simbol, nu-l mai avem pe Papã adevãrat nici Apostolesc, nici Pãrinte. De vreme ce nu mai gãsim în cei ce se numesc acum Papi, credinta Apostolului Petru dupã mãrturisire, ci numai cea dupã lepãdare, cã precum Petru nu era Petru nici Apostol, nici cel dintîi, lepãdîndu-se de Hristos, asa nici cel ce se numeste Papã nu va fi niciodatã Papã, neavînd credinta lui Petru pe care el ca unul ce o iubea cu mãrturisire de trei ori a întãrit-o, de vreme ce de trei ori s-a lepãdat.
Sfîntul Ierarh Marcu al Efesului (+1444)
"Cãci ei au dat pricina schismei, în mod vãdit purtînd adãugirea... Ne-am rupt mai înainte de ei, sau mai degrabã i-am tãiat si i-am despãrtit de trupul comun al Bisericii, ca avînd un cuget (phronema) nepotrivit si necuvios si ca fãcînd adãugirea, în mod irational. Prin urmare, ne-am întors de la ei, de vreme ce erau eretici si din cauza aceasta ne-am despãrtit de ei." (Enciclica cãtre Crestinii Ortodocsi de pe tot Pãmîntul)
"Noi de fapt am rupt toate legãturile cu latinii tocmai fiindcã sunt eretici. Pacea cu ei se poate reface numai atunci cînd se vor lepãda de adãugirea la Crez si vor primi învãtãtura noastrã despre purcederea Duhului Sfînt." (Sinodul de la Ferrara-Florenta)
Sfîntul Maxim Grecul (+1556)
"Eu însã pãrinte, potrivit cu scrisoarea ta am pregãtit caietul dupã cum mi-ai arãtat si în plus încã alte zece caiete pe care le voi trimite Preasfintitului nostru Mitropolit si tie. Acestea, dupã pãrerea mea, nu sunt lucruri rele, deoarece contin învãtãturã despre îndreptarea obiceiurilor. De asemenea, sunt o armã puternicã împotriva ereziei latine, a îndîrjirii rãutãcioase a iudeilor si împotriva vrãjitoriei si astrologiei grecesti."
"Cu deosebire am lucrat împotriva latinilor care sunt puternici în Sfintele Scripturi si în stiintele morale. [...] Despre acestea pot sã vã mãrturiseascã, domnii mei, scrierile mele nemincinoase împotriva lor." (Viata si cuvinte de folos, Buna Vestire, 2002)
Patriarhului Calinic al II-lea al Constantinopolului
"Nu este permis sã dãm Preacuratele Taine catolicului sau protestantului ce este gata sã moarã... Potirul obstesc pretinde ca cei ce se împãrtãsesc sa aibã aceeasi credintã, nu diferitã. Pentru cã cele diferite de Ortodoxie nu sunt compatibile cu dreapta credintã." (Epistola cãtre popor, datã dupã anatemizarea unitului Atanasie Anghel la 1702)
Sfîntul Sfintit Mucenic Cosma Etolianul (+1779)
"Pe Papã sã-l blestemati, fiindcã el este cauza... Noi avem o poruncã ce spune sã anatematizãm pe oricine adaugã sau nu crede în ceva mic din cele pe care le-au legiuit Pãrintii Bisericii noastre." (Profetii despre urgiile ce vor veni)
Sfîntul Paisie de la Neamt (+1794)
"Nu a prãpãdit oare Dumnezeu Sodoma si Gomora pentru sodomism? Atunci cum pe rîmleni (cei de la Roma, "romano-catolicii", n.n.) îi va cruta pentru erezie? Nu va fi aceasta! Cum încã poate întunericul a fi luminã? Sau diavolul, cum poate fi Dumnezeu? De aceea si uniatii, cum pot fi pãrtasii mîntuirii dacã s-au înstrãinat de harul Sfîntului Duh, cu slugãrnicie hulit de ei? Si s-au dezlipit de la Sfînta Soborniceasca si Apostoleasca Bisericã a Rãsãritului, întemeiatã pe piatra de cãpãtîi Hristos si pe mãrturisirea ortodoxã a Sfintilor Prooroci si Apostoli, si s-au zidit pe staulul cel rîmlenesc, întemeiat pe nisipul înselãciunii, a cãrui prãbusire va fi mare, chiar pînã în tartarul iadului.
Vezi oare si pe însisi bãrbatii latini, preaîntelepti si destepti, si ce vrea sã spunã datina Apostolilor si Sfintele Pravile ale Soboarelor bine îndrumînd, cum se împotriveau nerusinatelor si acelor de rîs noilor tãieturi ale papei. Cãci Pravilele Sfintelor Soboare din toatã lumea poruncesc ca cei botezati printr-o scufundare a-i boteza ca pe elini, cãci toti sunt eretici - pentru cã despre acesti întru totul ticãlosi ce alta sã se spunã?"
"Iar pentru celelalte ale lor rãtãciri, precum s-a spus, cum s-au îndepãrtat de Dumnezeu si s-au dezlipit de Sfînta Soborniceasca si Apostoleasca Bisericã a Rãsãritului, si toatã Sfînta Scripturã au prefãcut-o, si Sfintele Soboare le-au încãlcat, si cele sapte Sfinte Taine le-au batjocorit, si toatã Tîlcuirea Sfintei Scripturi si a Sfintilor Dascãli ai Bisericii cu semetia lor le-au cãlcat în picioare, si toate Cãrtile Sfinte le-au schimbat cum au vrut. Si va fi oare nãdejdea mîntuirii, celora ce se unesc cu asemenea eretici? Deloc, nicidecum. Drept aceea, dacã esti încã în stare de a scãpa, ia-o la fugã, fugind de blestemata Unie ca si Lot de Sodoma, nu-ti fie milã nici de avere, nici de neamuri dacã vor dori încã sã te asculte, ci izbãveste-te scãpîndu-ti sufletul de la pierzanie. Cãci nimic nu-ti este mai de trebuintã decît sufletul tãu, iar pentru el Hristos a murit. Si fugind, nu cãuta înapoi cu inima pentru grabnica pierdere a averilor, ca sã nu fii cuprins de focul papistasilor, mai cumplit decît al gheenei, cãci mai bine-i pentru tine ca într-un cuptor sã arzi decît sã defãimezi Duhul Sfînt, precum hulesc rîmlenii, [...]. Iesi si fugi de Unie cît poti de repede, ca sã nu ti se întîmple tie moartea în Unie si vei fi numãrat cu ereticii, iar nu cu crestinii." (Cuvinte si scrisori duhovnicesti, Chisinãu 1998)
Sfîntul Nicodim Aghioritul (+1809)
"Preasfintite Stãpîne si dumnezeiescule Patriarh a toatã lumea! Aducãtorul acestei scrisori, care este de origine din Transilvania si are botezul (sau mai bine sã zic desbotezul) fiind molipsit de întinãciunea latinilor, vine prin mijlocirea mea, cãtre Înalt Preasfintia Voastrã, cerînd cãlduros ca sã fie botezat cu botezul Bisericii noastre de Rãsãrit. Deci atît el, cît si eu, ne rugãm de a voastrã inimã urmãtoare lui Hristos si apostoleascã, ca sã trimiteti întãrit prin ordin scris oficial pe numitul monah, ne-monah, adicã fãrã darul cãlugãriei, cãtre duhovnicul român Pãrintele Grigorie din Mãnãstirea Pantokrator. Cãci acela, fiind de acelasi neam si aceeasi limbã cu dînsul, poate sã-l învete si sã-l înnoiascã cu botezul nostru ..." (Scrisoare cãtre Patriarhul Grigorie al V-lea, în Hranã duhovniceascã)
Sfîntul Ignatie Briancianiniov (+1867)
"În chip hulitor, papismul atribuie unui om însusiri dumnezeiesti si îi dã acestuia o închinare cuvenitã si potrivitã numai lui Dumnezeu."
"O mare parte dintre nevoitorii bisericii apusene, socotiti în sînul acesteia ca foarte mari sfinti - aceasta dupã cãderea ei de la Biserica Rãsãriteanã si îndepãrtarea Sfîntului Duh de la ea - s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineînteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti pãruti sfinti se aflau în cea mai cumplitã înselare drãceascã. Înselarea îsi ridicã deja în chip firesc capul pe temeiul hulirii împotriva lui Dumnezeu prin care este schimonositã la eretici credinta dogmaticã. Purtarea nevoitorilor latinilor, cuprinsi fiind de înselare, a fost întotdeauna "extaticã" din pricina neobisnuitei lor înfierbîntãri trupesti si pãtimase. Într-o asemenea stare se afla Ignatiu de Loyola, întemeietorul Ordinului iezuitilor." (Despre înselare)
Sfintul Ambrozie de la Optina (+1891)
"Pentru toate pricinile expuse mai sus, Biserica Soborniceascã de Rãsãrit a pus capãt relatiilor cu biserica romanã, ea fiind cãzutã de la adevãr si de la canoanele Bisericii Ortodoxe Sobornicesti. Iar episcopii romani, asa cum au început cu mîndria, tot cu mîndria terminã. Încearcã sã demonstreze, precum cã Biserica Soborniceascã Ortodoxã a decãzut de la biserica lor. Însã aceasta nu numai cã nu e adevãrat, ci este chiar si absurd. Adevãrul mãrturiseste cã Biserica Romanã a decãzut de la cea Ortodoxã. Cu toate cã papistasii, de dragul pretinsei dreptãti, expun la vedere faptul cã patriarhatul lor, în rîndul celor cinci, a fost primul si mai mare peste celelalte; dar asta numai pentru reputatia Romei imperiale, iar nu din oarecare autoritate duhovniceascã sau putere peste celelalte patriarhii. Tot pe nedrept au numit si Biserica lor "catolicã", adicã soborniceascã. Partea niciodatã nu poate fi numitã întreg, iar Biserica Romanã pînã la decãderea ei de la Ortodoxie alcãtuia numai a cincia parte din Una Soborniceascã Bisericã. Mai ales din aceastã cauzã Biserica Romanã nu trebuie sã fie numitã "catolicã", pentru cã ea a respins Soboarele Ecumenice, urmînd gresitelor sale pãreri.
În Biserica Ortodoxã se crede cã pîinea si vinul în taina Euharistiei se transformã prin chemarea si pogorîrea Sfîntului Duh. Iar latinii, cum e spus mai sus, au considerat de prisos chemarea aceasta si au scos-o din liturghia lor. Astfel cel întelegãtor, singur sã înteleagã despre euharistia latinã.
Si încã o întrebare: dacã, precum e spus, în afarã de Sfînta, Soborniceasca si Apostoleasca Bisericã, asa cum e numitã Biserica Ortodoxã, mîntuirea altor confesiuni este pînã într-atît de îndoielnicã, atunci de ce în Rusia nu se propovãduieste pe fatã acest adevãr?
Rãspunsul la aceasta e foarte simplu si clar. În Rusia e admisã toleranta fatã de alte credinte, iar cei de alte credinte, ca si ortodocsii, ocupã la noi functii importante: sefii institutiilor de învãtãmînt în marea lor mãsurã sunt de altã credintã, sefii guberniilor si a comunelor adesea sunt de altã credintã, comandantii de regimente si batalioane nu arareori sunt de altã credintã. Oriunde n-ar începe fata duhovniceascã sã propovãduiascã deschis cã în afara Bisericii Ortodoxe nu este mîntuire, marii demnitari de altã credintã s-ar simti jigniti. Din cauza acestei situatii, clerul pravoslavnic rus a si cãpãtat într-un fel deprinderea si trãsãtura înrãdãcinatã de a vorbi despre acest subiect pe ocolite. Sau poate cã unii din aceeasi pricinã si din cauza îndelungatei comunicãri cu eterodocsii, dar si mai mult de la citirea cãrtilor lor, au si început sã gîndeascã cu mai multã îngãduintã în legãturã cu nãdejdea de mîntuire si la celelalte confesiuni. Dar precum o gresealã, care nu e consideratã eroare, întotdeauna atrage dupã sine pe o alta, si orice rãu naste alt rãu, tot asa s-a întîmplat si cu Biserica Romanã. Abia a reusit sã aparã în Apus aceastã pãrere gresitã, cã Duhul Sfînt purcede si de la Fiul, cã singurã a si dat nastere la alte rãutãti asemãnãtoare si a adus cu sine putin cîte putin alte inovatii, care în mare mãsurã contrazic Poruncile Mîntuitorului ce se aratã limpede în Evanghelie, cum ar fi: stropirea în locul cufundãrii în taina Botezului, privarea mirenilor de Dumnezeiescul Potir si împãrtãsirea numai cu pîine, întrebuintarea azimelor în locul pîinii dospite, excluderea din Liturghie a Dumnezeiestii chemãri a Atot-Sfîntului si De-Viatã-Fãcãtorului si Atot-Sãvîrsitorului Duh.
De asemenea a introdus inovatii, care încalcã ritualurile vechi Apostolesti ale Bisericii Sobornicesti, cum ar fi înlãturarea pruncilor ce se boteazã de la Mirungere si împãrtãsirea cu Sfintele Taine, înlãturarea celor cãsãtoriti de la preotie, recunoasterea papei ca persoanã fãrã de pãcat si ca înlocuitor al lui Hristos s.a. În acest fel a rãzvrãtit tot vechiul cin Apostolesc cu privire la sãvîrsirea aproape a tuturor tainelor si ierurgiilor Bisericesti - cinul, pe care îl continea Sfînta Bisericã Ortodoxã Romanã veche, fiind pe atunci una din cele mai cinstite membre ale Sfintei Sobornicesti si Apostolesti Biserici. Însã eresul principal al Bisericii Romane, nu dupã esentã, ci dupã actiune, este nãscocita dogmã despre suprematia, sau mai bine spus cãutarea arogantã a întîietãtii episcopilor Romei asupra celelalte patru Patriarhate Rãsãritene. (Convorbiri Duhovnicesti)
Sfîntul Teofan Zãvorîtul (+1894)
"La prima vedere, noi avem cu romano-catolicii multe asemãnãri [...] La o cercetare amãnuntitã este evident oricui cît de departe sunt de adevãr. Propagandisti vicleni încearcã sã ne sminteascã cu imaginea de ansamblu, ascunzîndu-ne deosebirile. Deosebiri care ne sar în ochi, ei le atenueazã prin strîmbã tîlcuire. De pildã, la Gagarin..."La voi - spune el - nu este lãmurit soborniceste cum trebuie sã credem în originea Sfîntului Duh; de aceea, pentru voi credinta despre purcederea Sfîntului Duh si de la Fiul este o pãrere personalã, pe care dacã cineva o acceptã, în nici un chip nu va fi supus judecãtii Bisericii sale". Observati sofismul? Dar, oare, credinta neîncetatã a Bisericii cã El nu purcede de la Fiul, nu reprezintã tocmai glasul Bisericii? Si dacã dogma lor nu a fost acceptatã, oare nu înseamnã cã întreaga Bisericã spune cã nu trebuie sã se creadã în ea? Iar Sinodul din vremea patriarhului Fotie si a papei Ioan al VIII-lea nu a anatemizat, oare, pe cei ce acceptau purcederea Sfîntului Duh si de la Fiul? Apoi, toate scrierile teologice din Rãsãrit, toate catehismele, ce altceva înseamnã, dacã nu exprimarea învãtãturii Bisericii Ortodoxe? Potrivit acesteia, a crede cã Sfîntul Duh purcede de la Dumnezeu-Tatãl este o dogmã obligatorie, iar "a crede latineste" cã El purcede si de la Fiul este o abatere de la Bisericã, o erezie. Lãmuriti-vã în privinta acestui sofism!
Se mai spune: "Ce ne împiedicã sã credem în provenienta Sfîntului Duh si de la Fiul? Asta nu vã distruge dogma, ci îi adaugã un nou adevãr; a cunoaste cinci adevãruri este, desigur, mai bine decît a sti patru". Ce curse! E bine sã se adauge la un adevãr un alt adevãr, dar dacã se adaugã o minciunã, atunci adevãrul se deformeazã. Dacã amesteci amar cu miere, strici mierea. Asprã judecatã le e scrisã celor ce fac asemenea adaosuri.
Cu aceste si alte asemenea sofisme, ei netezesc deosebirile prea evidente. Eu cred cã bunul simt este de ajuns pentru a deslusi viclenia. De aceea, ei nu propovãduiesc asemenea lucruri cunoscãtorilor, ci dau drumul în aer la baloane de sãpun, la nimerealã, poate se lasã careva amãgit. [...] Duhul catolicismului este pãmîntesc. Biserica este pentru ei o corporatie politicã, sprijinitã prin forte si mijloace omenesti - cum sunt Inchizitia, indulgentele - si cu o cãpetenie vãzutã. Biserica Ortodoxã este comuniunea duhovniceascã a tuturor în Iisus Hristos si, prin El, comuniunea reciprocã între semeni. Biserica este cîrmuitã în tainã de Domnul si se îndreaptã spre telul ei. La ei o conduce papa, si încotro?!! Deocamdatã, destul." (Învãtãturi si scrisori despre viata crestinã, Sophia, 2001)
Sfîntul Ioan din Kronstadt (+1908)
"Ca urmare a abaterilor de la adevãrul evanghelic, papii si catolicismul au devenit obiectul unei încinse dispute cu privire la adevãr; si catolicii, apãrîndu-si nedreptatea, se mînie pe ortodocsi, îi urãsc, îi ocãrãsc cu tot felul de cuvinte nedrepte si hulitoare si defaimã însãsi credinta noastrã, credinta cea adevãratã. Dar sã se lepede papii de pãrerile lor mincinoase, vãtãmãtoare si pierzãtoare si sã ajungã la conglãsuire cu ortodocsii pentru a se reface dreptatea si pacea? De unde! Se socotesc în drept sã apere minciuna, sã trîmbiteze sus si tare minciuna, spre pierzarea lor si a catolicilor. Catolici, veniti-vã în fire, treziti-vã! V-au dus în rãtãcire! Întoarceti-vã la adevãr!"
"De gresita întelegere de cãtre catolici a cuvintelor Mîntuitorului: Tu esti Petru, si pe aceastã piatrã (pe Hristos, pe care Petru l-a mãrturisit Fiu al lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui (Matei 16,18) depind toate rãtãcirile catolicilor si papilor, si mai ales pãrelnicul primat papal si pãrelnicul rang al papilor de loctiitor al lui Hristos."
"Iar papii s-au închipuit pe sine capi ai Bisericii si temelia ei, si chiar loctiitori ai lui Hristos, lucru care este prostesc si cu totul nepotrivit. Si de aici toatã îngîmfarea papilor romani si strãvechea lor pretentie la primat si la cîrmuirea dupã bunul plac a întregii Biserici universale. Ei bine, au si comis papii, în "biserica" lor papistã [...] , felurite dogme mincinoase, care duc la falsuri atît în credintã cît si în viatã. Aceasta este o bisericã pe de-a-ntregul ereticã."
"Iar în învãtãtura dogmaticã a catolicilor - vai, cîte erezii, inovatii, abateri de la adevãr! O, pierzãtor sistem papist!"
"Este uluitor cum în libera lor cugetare oamenii învãtati, vicleni si mîndri îi rãstãlmãcesc pe marii lor dascãli - pe Hristos, Întelepciunea Cea Nesfîrsitã, pe Apostoli, care aveau întelepciunea Duhului Sfînt; astfel, catolicii au strîmbat învãtãtura Însusi Preaînteleptului Hristos, Învãtãtorul Cel Ceresc, fãrã de Care nimeni nu cunoaste pe Tatãl, afarã de El, Fiul; Hristos spune cã Duhul de la Tatãl purcede, în timp ce catolicii si luteranii dimpreunã cu anglicanii zic cã El purcede de la Tatãl si de la Fiul. Ci încetati odatã a mai huli pe Duhul Sfînt si a ridica minciunã asupra Lui: cei ce hulesc pe Duhul Sfînt nu vor fi iertati nici în veacul acesta, nici în cel viitor. Iar voi ati uitat cuvintele Apostolului: dacã noi sau îngerii din cer vã va binevesti vouã altceva decît am binevestit vouã, sã fie anatema (Galateni 1,8). Este înfricosãtor acest cuvînt sau nu? - Cerul si pãmîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24,35). [...] Nu vã supãrati, prieteni, ci luati aminte întru simplitatea inimii. Lepãdati minciuna si primiti adevãrul, si uniti-vã cu noi întru unire de cuget; vã ajunge cît v-ati împotrivit si v-ati certat. Venirea lui Hristos este aproape, la usã." (Spicul viu, Sophia, 2002)
Sfîntul Ierarh Nectarie de Eghina (+1920)
"De acum înainte despãrtirea Bisericilor a început, si s-a îndeplinit pe de-a-ntregul sub Fotie, de vreme ce Biserica era în primejdie sã se depãrteze de la Una, Soborniceasca si Apostoleasca Bisericã spre a deveni o bisericã a Romei, sau mai degrabã o bisericã papistasã, nemãrturisind dogmele sfintilor Apostoli, ci cele ale papilor." (Studiu istoric al cauzelor Schismei)
Sfîntul Ierarh Nicolae al Ohridei si Jicei (+1956)
"Fratii nostri cei botezati, care au fost atrasi de ereziile papale si luterane, s-au socotit pe ei însisi mai întelepti decît Hristos si ne-au dispretuit pe noi, ortodocsii, ca pe niste oameni lipsiti de întelepciune si necivilizati; dar si asupra sa s-a adeverit cuvîntul Apostolului Pavel: Zicînd cã sunt întelepti, au înnebunit (Romani 1,22); fiindcã au lepãdat întelepciunea cea duhovniceascã dupã Hristos, care umblã în vesmîntul smereniei si al dragostei, si s-au învesmîntat, dupã pilda filosofilor închinãtori la idoli, cu întelepciunea trupeascã si lumeascã, care e plinã de trufie si rãutate."
"Ce este deci Europa? Papa si Luther: sãturarea la culme a poftelor omenesti si sãturarea la culme a cunostintei omenesti. Papa european este pofta omeneascã dupã putere, Luther cel european este hotãrîrea încãpãtînatã a omului de a deslusi toate cu mintea lui. Papa ca guvernator al lumii si omul de stiintã ca stãpîn al lumii, aceasta este Europa în inima ei, ontologic si istoric. Una înseamnã lãsarea omenirii în foc, si cealaltã lãsarea omenirii în apã; iar amîndouã împreunã înseamnã despãrtirea omului de Dumnezeu: fiindcã una înseamnã tãgãduirea credintei, si cealaltã - tãgãduirea Bisericii lui Hristos. În felul acesta lucreazã duhul cel rãu, de atîtea veacuri, în trupul Europei."
"Potrivit poftei omenesti, orice norod si orice om cautã puterea, desfãtarea si slava, imitînd pe papa al Romei. [...] Papismul foloseste politica, fiindcã doar prin aceasta se dobîndeste puterea. Luteranismul foloseste filosofia si stiinta, socotind cã aceasta este calea prin care dobîndeste cineva întelepciunea. Astfel, pofta a declarat rãzboi împotriva cunostintei si cunostinta împotriva poftei. Acesta este noul Turn Babel, aceasta este Europa."
"Împãratul antihrist întruchipeazã începutul veacului al XIX-lea. Papa antihrist închipuie mijlocul veacului al XIX-lea. Filosoful european antihrist (iesit din casa de nebuni) închipuie sfîrsitul veacului al XIX-lea: Bonaparte, Pius, Nietzsche. Trei nume blestemate ale treimii bolnavilor celor mai greu bolnavi de boala mostenitã. Sunt oare acestia biruitorii veacului al XIX-lea? Nu, acestia sunt purtãtorii bolii grele mostenite de la veacul al XVIII-lea. Bolnavii cel mai greu bolnavi! Cezarul, pontiful si filosoful... nu în vechea Romã pãgînã, ci în mijlocul Europei botezate! Acestia nu sunt biruitorii, ci sunt cei mai biruiti. Cînd Bonaparte a batjocorit Sfintele Odoare ale Kremlinului, cînd Pius s-a numit pe sine infailibil si cînd Nietzsche a fãcut public cultul lui fatã de Antihrist, atunci soarele s-a întunecat pe cer; si nu numai un soare, ci o mie de sori de ar fi fost, s-ar fi întunecat toti de durere si de rusine - cãci iatã o minune pe care nu a mai vãzut-o nicicînd lumea: un ateu împãrat, un ateu pontif si un ateu filosof." (Biserica Ortodoxã si Ecumenismul, p.124)
Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul (+1960)
"În vremea cînd trãia Cuviosul Nicodim Aghioritul la Sihãstria Kapsalei, a fost chemat de cãtre proestosii Sfîntului Munte ca sã discute cu niste clerici papistasi despre dogmele credintei. Cînd s-a ivit Cuviosul în ograda mãnãstirii din Kareia, îmbrãcat flenduros si cu opinci în picioare, papistasii s-au plîns proestosilor cã acesta este semn de batjocurã pentru ei ca sã stea de vorbã cu un asemenea cãlugãr mojic. Proestosii însã i-au linistit, dîndu-le oarecare lãmuriri despre "flendurosul Nicodim".
Cînd au început discutia, fiecare vorbã rostitã de monahul nostru era ca un fulger arzãtor pentru uscãturile, sau mai bine zis pentru secãturile Papei. Chiar de la început le-a închis gura si, nestiind ce sã mai zicã, croncãneau ca niste ciori, întrebînd: "Mai sunt în Muntele Athos si altii de fel cu cel care a vorbit cu noi?" Întrebarea aceasta au adresat-o epitropilor din Sfîntul Munte, dar Cuviosul Nicodim, care era de fatã, a luat-o înainte cu rãspunsul, zicînd: "Sunt o multime si eu sunt cel din urmã."
"Numele Cuviosului Nicodim a ajuns cunoscut si la papistasii din Apus, care au avut de multe ori discutii cu el pentru credintã si s-au spãimîntat de darul întelepciunii care locuia în el."
"În jurul anului 1274, putin mai înainte de a se face Sinodul de la Florenta, orasul Constantinopol era în pericol sã cadã în mîinile turcilor. Împãratul grecilor, Mihail Paleologul, fiind în mare nedumerire, neputînd sã tinã piept turcilor, s-a dus la Roma sã cearã ajutorul Papei, care în vremea aceea avea mare putere. Papa i-a fãgãduit cã-i va da ajutor, dacã se va supune lui cu toatã Biserica Ortodoxã. Împãratul, vãzîndu-se în pericol din partea turcilor, a fãgãduit cã se va supune.
Atunci a venit mare groazã pentru Biserica Ortodoxã de Rãsãrit, cãci latinii sileau pe ortodocsi la înselãciunea lor. Nu prin puterea cuvintelor Sfintei Evanghelii, ci cu ascutisul sabiei si a tot felul de chinuri si necazuri. Mii de suflete cãdeau sub sabia lor, pentru curata credintã Ortodoxã de Rãsãrit.
Dar pentru cã Sfîntul Munte întotdeauna a fost si este sprijin si apãrãtor al Ortodoxiei în pericole, de aceea si latinii s-au silit ca sã strice temeliile acestui sprijin al Ortodoxiei. Si cu grabã mare s-au dus si în Sfîntul Munte, silind pe monahi sã se supunã Papei de la Roma, prin cuvinte cu momeli, cu bani, cu fãgãduinte înselîndu-i, cu amenintãri, cu tiranie si silã si cu moarte muceniceascã... Unii, de frica chinurilor si a mortii, primind bani, cu sila s-au lepãdat de Ortodoxia Pãrintilor lor si a noastrã. Cei mai multi dintre dînsii însã au pecetluit cu însusi sîngele lor mãrturisirea. Si prin statornicia lor au mustrat pe Papa furul de cele sfinte, numindu-se pe sine cã e cap al Bisericii si loctiitorul lui Hristos pe pãmînt.
Dar din nefericire însã, vrednicele de plîns mãnãstiri Lavra si Xiropotamou, au cãzut atunci si s-au abãtut de la învãtãturile Sfintilor Pãrinti ai nostri si au primit pe apuseni cu fricã, cu cinste si cu supunere de rob. Sigur cã acestea se fãceau dupã porunca împãratului, dupã voia latinilor, ca sã se plece monahii din Sfîntul Munte la dogmele Romei. Însã Dumnezeu, ca sã se întãreascã si ceilalti în credinta Ortodoxã, a pedepsit mãnãstirea Xirorpotamou: chiar în vremea cînd acei nefericiti monahi, împreunã cu cei din Apus, sãvîrseau liturghia lor latineascã dupã adãugirea reformei latinesti, zidurile si turnurile mãnãstirii Xirorpotamou s-au prãbusit din temelie. În cãderea zidurilor au omorît multi din latini si din cãlugãrii care au cãzut din credintã, chiar în vremea cînd slujeau liturghia lor latineascã.
Cei care au venit din Italia, nicidecum nu au vrut sã dea atentie la aceastã pedeapsã cereascã, si fiind turbati, s-au dus prin tot Sfîntul Munte. În apropiere de mãnãstirea Zographou se ostenea un monah singur, la liniste, care avea un obicei sfînt ca sã citeascã Acatistul Maicii Domnului de mai multe ori în fiecare zi, cîntînd în fata sfintei icoane a Maicii Domnului.
Într-una din zilele cînd pe buzele acestui bãtrîn rãsuna neîncetat felicitarea Arhanghelului, care a zis-o Preasfintei Fecioare Maria, "Bucurã-te", deodatã bãtrînul aude din aceastã icoanã cuvîntul urmãtor: "Bucurã-te si tu, bãtrînul lui Dumnezeu". Bãtrînul s-a speriat. "Nu te teme", a urmat linistit din icoanã glasul Maicii Domnului; "Ci du-te repede în mãnãstire si vesteste fratilor si egumenului cã dusmanii mei si ai Fiului meu s-au apropiat. Care e slab cu duhul si nu poate rãbda, sã se ascundã pînã trece ispita, iar cei care doresc moarte muceniceascã, sã rãmînã în mãnãstire. Dar du-te repede."
Bãtrînul, ascultînd porunca si voia Preacuratei Stãpînei noastre, pãrãsind chilia, a alergat cît a putut mai repede la mãnãstire ca sã aibã fratii vreme si chip ca sã se încurajeze, sã se gîndeascã bine fiecare din ei pentru pericolul de fatã. Dar numai cît a ajuns bãtrînul în poarta mãnãstirii, iatã cã vede sfînta icoanã pe care o avea în chilie, înaintea cãreia putin mai înainte citea Acatistul si auzise glasul cel mai sus zis, o vede cã stã pe poarta mãnãstirii cu multã umilintã si evlavie închinîndu-se înaintea icoanei, o ia si înaintea egumenului spuse cele grãite de Maica Domnului. Fratii, vãzînd pericolul care nu era departe, s-au înspãimîntat foarte tare si cei mai slabi dintre ei îndatã s-au ascuns prin munti si prin pesteri. Dar douãzeci si sase de monahi, împreunã cu egumenul, au rãmas în mãnãstire si s-au ascuns în turn, asteptînd pe dusmanii lor si cununile muceniciei.
Dupã putin timp au ajuns si latinii, care, la început, cu toatã puterea retoricã a Apusului, îndemnau pe monahi sã deschidã portile mãnãstirii si sã recunoascã pe papa drept cap al Bisericii în toatã lumea, fãgãduindu-le cã-i va ierta si le va da si mult aur. Monahii de sus de pe turn îi întrebau pe latini, zicînd: "Cine v-a spus vouã cã papa este capul Bisericii? De unde-i aceastã învãtãturã a voastrã? Cã noi credem cã Hristos e capul Bisericii. Noi mai degrabã ne hotãrîm sã murim decît sã primim sã se spurce acest loc sfînt cu sila si tirania voastrã. Sã fugiti de aici. Nu deschidem portile mãnãstirii".
Latinii însã au strigat cu mînie: "Vreti sã muriti?"... si îndatã au adunat o multime de lemne si crengi uscate împrejurul turnului si i-au ars pe monahi. Flãcãrile focului s-au înãltat cît turnul, ducîndu-le vîntul înãuntru, dar monahii nicidecum nu s-au retras de la duhovniceasca lor îndrãznealã. Slãvind si binecuvîntînd pe Domnul si rugîndu-se pentru dusmanii lor, si-au dat sufletele lor cele curate în mîinile Lui în ziua a zecea a lunii octombrie, anul 1274. În Codicele mãnãstirii se aflã scrise si numele acestor cuviosi mucenici purtãtori de biruintã.
Sfînta icoanã care a poruncit bãtrînului sã spunã în mãnãstire de acest pericol, a stat în turn, împreunã cu Cuviosii Mucenici, si dupã aceea au gãsit-o nestricatã sub dãrîmãturile pricinuite de foc. De atunci si pînã astãzi, zi si noapte arde o candelã nestinsã înaintea acestei sfinte icoane care se numeste "Înainte Vestitoare", unde monahii citesc în fiecare zi Acatistul Maicii Domnului. (Hranã duhovniceascã)
Sfîntul Iustin Popovici (+1979)
În istoria neamului omenesc sunt trei cãderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda si a papei. Pricina cãderii în pãcat e întotdeauna aceeasi: vointa de a ajunge bun prin sine. Dar în felul acesta omul se face, fãrã sã-si dea seama, întru totul asemeni diavolului; fiindcã si acela a vrut sã ajungã Dumnezeu prin sine însusi, sã înlocuiascã pe Dumnezeu cu sine însusi, si, în aceastã îngâmfare a lui, a ajuns dintr-o datã diavol, cu desãvârsire despãrtit de Dumnezeu si cu totul potrivnic lui Dumnezeu. [...] Culmea acestui umanism îndrãcit: vointa de a ajunge bun cu ajutorul rãului, de a ajunge dumnezeu cu ajutorul diavolului. De aici si fãgãduinta fãcutã în rai de diavolul cãtre strãmosii nostri: Veti fi ca niste dumnezei (Facere 3,5)".
Fãrã de pocãintã si de intrarea în adevãrata Bisericã a lui Hristos, este un lucru nefiresc si lipsit de noimã sã vorbeascã cineva de vreo unire a "bisericilor", de dialog al dragostei, de "intecommunio" (împãrtãsire în comun, n.n.). Lucrul cel mai de seamã este a ajunge omul parte din trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii lui Hristos, si, prin aceasta, pãrtas la sufletul Bisericii, Sfântul Duh, si mostenitor al tuturor bunãtãtilor fãrã de moarte ale Dumnezeu-Omului (Biserica Ortodoxã si ecumenismul, 2002)
Cuviosul Serafim Rose (+1982)
"În cel mai bun caz, ecumenismul asa-zis "crestin" poate sã reprezinte greseala neintentionatã si care, deci, se poate bucura de circumstante atenuante, prin care cultele protestante si romano-catolicii nu îsi dau seama cã Biserica lui Hristos existã deja si ele fiinteazã în afara ei."
"Orice erezie îsi revendicã propria "spiritualitate" si propria metodã de practicare a vietii religioase. Romano-catolicismul, de exemplu, a avut pînã azi o notã a sa distinctivã concretizatã prin "cultul inimii sacre", primatul papal, purgatoriul, indulgentele, revelatiile diferitilor "mistici" si alte asemenea elemente, în care observatorul crestin-ortodox atent detecteazã tot atîtea manifestãri practice ale erorilor teologice ale Romei în cadrul spiritualitãtii romano-catolice contemporane."
"În Occident este un fapt incontestabil cã harul lui Dumnezeu s-a pierdut cu multe secole în urmã. Romano-catolicii si protestantii de astãzi nu cunosc puterea harului dumnezeiesc. De aceea nu ne mirãm cã ei nu sunt capabili sã-l deosebeascã de înselãtoriile drãcesti." (Ortodoxia si religia viitorului, Chisinãu 1995)
Cucernicul Pãrinte Dumitru Stãniloae (+1993)
Eu cred cã trebuie sã rãmînem în crestinismul de la început, poporul român s-a precizat ca popor român prin crestinism. Vedeti Faptele Apostolilor capitolul 16:9-12, unde Sfîntului Apostol Pavel fiind în Troia are un vis în care i se aratã un macedonean zicîndu-i: "Treci în Macedonia si ne ajutã; treci Bosforul si te du, cã se deschide o poartã nouã." Si a ajuns în Filippi care era colonie romanã - vers.12. Deci noi avem crestinismul înainte de Roma; la Roma a mers Pavel abia dupã aceea, cînd este dus, legat si închis. Cãci are Epistola cãtre Romani scrisã mai tîrziu si îl duc legat la Roma. Si la Roma vreo 200 de ani nu s-a vorbit limba latinã, ci limba greacã.
El spune cã aici era colonie romanã. Iar noi avem termeni latini proprii, nu de la Roma, de dinainte de cei care s-au format la Roma. Eu zic cã noi suntem protolatinitatea. Nici o limbã nu este atît de latinã ca limba noastrã; este foarte apropiatã de limba latinã scrisã, aproape toate cuvintele... Si avem cuvintele latine cele mai substantiale, cele mai pline de sevã, de exemplu: inima este de la anima, noi spunem Atottiitorul, traducerea exactã dupã "Pantocrator", în Occident ei zic Atotputernicul: Atotputernicul e mai rece; Atottiitorul parcã te îmbrãtiseazã. Noi zicem Tatã, ei zic Pater; Tatã parcã-i altfel... Noi zicem Fecioarã, ei zic Virgo, mai fizic asa. Ei zic "regnum" - stãpînire, parcã mai lumeste; noi zicem împãrãtie, parcã mai plinã de tainã, de basm asa... împãrãtie... Noi zicem bisericã de la "basiliki", adicã clãdirea împãrãteascã; Hristos e Împãratul... ei zic "ecclesia"; iar toti termenii acestia au trecut la popoarele din Occident de la Roma, dar la noi nu. Si ceva din duhul acesta rãsãritean, de tainã, se vede în toate cuvintele noastre. Noi nu le-am luat de la Roma; noi avem o limbã proprie; latinã dar proprie, noi am fost protolatini, aici s-a format latinitatea. Dealtfel, caracterul nostru latin nu e strãin de vechimea fiintei noastre de traci: învãtatul vienez Tomaschek în lucrarea sa "Über die Bessen" tipãritã la 1880, spune cã besii erau tracii si dincolo de Bosfor se numeau biti, iar capitala Bitiniei era Troia, de unde nepotul lui Priam, dupã ce grecii înving, pleacã (evident cã nu singur, ci cu corãbii si cu multime) si întemeiazã Roma. Eu cred cã asta a fost protolatinitatea; a noastrã, aici. Dupã aceea a ajuns acolo intrînd în legãturã cu nemtii, cu barbarii, cu toti; deci latinitatea primã si cea mai curatã a fost aici. Sfîntul Apostol Pavel a tradus în limba asta care se vorbea aici. De ce noi am rãmas latini dupã ce am avut stãpînirea armatei romane vre-o sutã si ceva de ani?... asa de repede îsi pierde un popor limba?... de ce n-au devenit latini grecii; sau cei din Asia Micã, sau cei din Egipt?... de ce numai noi?...
Tracii acestia se întindeau foarte departe, se întindeau dincolo în Bitinia, pînã în Frigia si s-au întins în toti Balcanii, pe urmã pînã-n nordul Carpatilor. Poate împrejurãrile, sau poate nu stiu ce fel al nostru de a fi prea îngãduitori, ne-a împutinat asa teritoriul. Grecii aproape cã i-au desfiintat pe macedoneni, sîrbii la fel, bulgarii la fel... Bãlcescu spune cã atunci cînd a ajuns pe un vîrf de munte în Bulgaria, de jur împrejurul lui erau numai români.
Aici era normal sã fie un popor unic, un popor de legãturã între Orient si Occident; noi unim luciditatea latinã si sentimentul de tainã al Rãsãritului. Cred cã spiritualitatea poporului român este imprimatã de ortodoxie, nu s-ar putea întelege altfel; i-am dat o pecete proprie, o pecete româneascã crestinismului; protolatinitatea noastrã a pus o amprentã pe crestinism si crestinismul a pus o amprentã pe românismul nostru. Avem luciditatea latinã în ortodoxie, pe care nu o au slavii si nu o au grecii. (Scara tr.VII, 2001)
Cuviosul Paisie Aghioritul (+1994)
"Catolicii - cu ratiunea lor - au ajuns sã examineze chimic Sfînta Împãrtãsanie, ca sã vadã dacã într-adevãr este Trupul si Sîngele lui Hristos. Sfintii însã, cu credinta ce o aveau, adesea vedeau Carne si Sînge în linguritã. Peste putin vor ajunge sã treacã si pe Sfinti prin raze, ca sã le depisteze sfintenia. Au aruncat pe Duhul Sfînt, si-au pus ratiunea lor si acum se ocupã cu magia albã. Unui catolic care avea intentie bunã - plîngea sãrmanul - i-am spus: "Una din principalele diferente pe care le avem este si aceasta: Voi puneti creierul, noi credinta. Voi ati dezvoltat rationalismul si, în general, elementul uman. Cu ratiunea voastrã limitati puterea dumnezeiascã, pentru cã aruncati la margine harul dumnezeiesc. Voi aruncati conservant în aghiasmã ca sã nu se strice. Noi aruncãm aghiasmã peste cele stricate si se fac bune. Noi credem în harul care sfinteste, si aghiasma tine si douã sute, si cinci sute de ani, si nu se stricã niciodatã."
"Dacã în Bisericã Sinodul, sau în mãnãstiri Sinaxa, nu functioneazã corect, atunci desi vorbim de duh ortodox, îl avem totusi pe cel papal."
"Nume de catolici, de martori ai lui Iehova etc., nu e bine sã pomenesti la Sfînta Proscomidie. Pentru acestia nu se pot scoate miride si nici parastas nu se poate face."
"Ceea ce se impune fiecãrui ortodox este sã punã nelinistea cea bunã si în heterodocsi, sã înteleagã adicã faptul cã ei se aflã în înselare, ca sã nu-si odihneascã în mod mincinos gîndul lor si sã se lipseascã si în aceastã viatã de binecuvîntãrile bogate ale Ortodoxiei si în cealaltã viatã de si mai multele si vesnicele binecuvîntãri ale lui Dumnezeu. Vin acolo la Coliba mea unii tineri catolici cu o foarte bunã dispozitie, gata sã cunoascã Ortodoxia. "Vrem sã ne spui ceva, ca sã ne folosim duhovniceste" - îmi spun. "Uitati-vã, le spun, luati Istoria Bisericii si veti vedea cã odinioarã am fost împreunã si dupã aceea unde ati ajuns. Asta vã va ajuta mult. Faceti asta, si altã datã, vom discuta multe." (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan)
Cuviosul Parinte Filothei Zervakos
"Dar, si în aceste zile viclene, în care toti s-au abãtut de la credintã, Domnul Iisus Hristos n-a pãrãsit Biserica Sa, pe care El Însusi a zidit-o si a întãrit-o, încît portile iadului nu o vor birui. Rãzboitã si primejduitã de dusmanii vãzuti si nevãzuti care cãutau s-o nimiceascã, totusi Biserica a promovat totdeauna bãrbati plini de credintã si iubire, cu multa rîvnã, bãrbãtie, întelepciune, cumpãtare si har în propovãduirea cuvîntului lui Dumnezeu, care, ca niste lei, au urmãrit pe vrãjmasul de moarte al Bisericilor Ortodoxe. Tot astfel, si acum si în vecii vecilor, nu va înceta sã arate astfel de bãrbati care nu-si vor pleca genunchii noului Baal - Papa si slujitorilor sãi.
Chiar dacã toate neamurile si toate popoarele se vor închina fiarei care s-a ridicat din abis sã corupã pe cei ce locuiesc pe pãmînt, ostasii lui Hristos, ai Bisericii Ortodoxe, vor cânta: "Cu noi este Dumnezeu, întelegeti, neamuri, si vã plecati, cãci cu noi este Dumnezeu".
Întrucât, iubitii mei fii sufletesti, eu am ajuns la adânci bãtrîneti si în curînd voi pleca din aceasta patrie pãmînteascã si strãinã, vã las sfatul meu pãrintesc: rãmîneti statornici în adevãrata credintã ortodoxã pe care din pruncie ati fost învãtati s-o pãziti; asa ne învatã Sfintele Evanghelii, Profetii, Apostolii, Sfintii Pãrinti de Dumnezeu purtãtori întruniti la cele sapte sinoade ecumenice, precum si toatã traditia scrisã si nescrisã, apostolicã si patristicã. Sã urîti toatã greseala, erezia si învãtãtura potrivnicã Bisericii Ortodoxe, ca niste buni ostasi ai lui Hristos, ca sã luati cununa cea nestricãcioasã în ceruri. Amin ("Viata si învãtãturile", Tesalonic, 1994)
Protoiereul prof. Teodor Zisis, Tesalonic
"Pe eretici nu-i cinstim, ci îi condamnam. Este sau nu este eretic papa? Cinstindu-l în vreun oarecare fel pe papa, îi necinstim pe Sfintii care au luptat împotriva lui! Uitãm si stergem (din memoria colectivã si istoricã a poporului lui Dumnezeu care este Biserica - n.tr.) inovatiile si faptele lui, nu conglãsuim cu credinta de veacuri si dispretuim ceea ce s-a crezut întotdeauna si de cãtre toti.
Credinta si Predania noastrã nu le vom trãda! Limba bisericeascã din scrierile Sfintilor nu este limba diplomatiei, ci a Ortodoxiei, a dreptãtii si a sinceritãtii. Este clar sau nu?... Ne intereseazã pãrerea lui Dumnezeu, nu pãrerea lumii! Vrem sã fim plãcuti lui Dumnezeu, si nu lumii! În anii sclaviei, cu credinta cea vie a înflorit si a triumfat Ortodoxia si s-a împuternicit elenismul. Cu ecumenismele si cu îmbrãtisãrile însã, începând cu secolul XX, am fost exterminati din Pont si din Asia Mica. Orasul (Constantinopol), peste putin timp, va fi pustiu si cu totul nelocuit de ortodocsi, dacã nu vom reveni pe linia Sfintilor Pãrinti.
Nu este proprietatea personala a nimãnui Credinta Ortodoxã! La sfîrsit, Hristos si Biserica vor învinge si nu antihristul papã! Mielul si nu fiara! Fericiti toti cîti sunt prieteni ai Mielului si potrivnici ai fiarei! Episcopii reprezintã Biserica doar atunci cînd conglãsuiesc în timp cu Sfintii si credinciosii din toate epocile, cînd sunt urmãtori si posesori (pãrtasi) nu ai tronurilor, ci ai Adevãrului. Ortodoxia a trasat limpede granita între erezie si înselare. Biserica se gãseste toatã pe Sfîntul Disc al Proscomidiei. Cîti nu sunt pomeniti acolo, sunt în afara Bisericii, eretici si schismatici.
