CUVINTE DE FOLOS
Episcopul Nikolai Velimirovici
"Apusul trãieste în zbuciumare, Rãsãritul în
resemnare.
Apusul roade neîncetat din Pomul Cunostintei si simte cã este
tot mai flãmînd dupã stiintã.
Rãsãritul stã sub Pomul Vietii, dar nu se poate întinde
sã culeagã fructul.
Apusul tine la organizare, tocmeste neîntrerupt lucrurile din afarã,
în vreme ce valorile lãuntrice pier una dupã alta.
Rãsãritul cultivã neobosit valorile dinãuntru,
în vreme ce valorile din afarã cad si se prãpãdesc.
Apusul clãdeste turnuri babilonice, însã pentru cã
sunt clãdite din piatrã necioplitã si totdeauna înclinate
într-o parte, turnurile se dãrîmã repede.
Rãsãritul ciopleste de sudoare piatrã dupã piatrã,
si reuseste sã ciopleascã piatra cea mai frumoasã, dar
nu este în stare sã facã din ea o clãdire.
Apusul face sã se cultive lucrurile si ele strãlucesc, iar
omul se slãbeste si se acoperã de întuneric.
Rãsãritul face sã se cultive oamenii si unii din ei
strãlucesc, dar lucrurile stau în sãlbãticiune
si cresc în ciulini.
Apusul crede în faptele omului în primul rînd, în
faptele lui Dumnezeu în rîndul al doilea si în Dumnezeu
în rîndul al treilea.
Rãsãritul crede în Dumnezeu, dar nu pune nici un pret
pe faptele lui Dumnezeu si înlãturã faptele omului.
De aceea Apusul nu are unitate nici nu poate ajunge la unitate, pentru cã
unitatea se aflã numai în Dumnezeu; si de aceea activitatea Apusului
trece asa de des la rãzboi, iar cea a Rãsãritului la
resemnare.
Dar pentru ce se întîmplã toate acestea, mã întrebi,
copile? Pentru cã Apusul nu îsi poate însusi pe Hristos,
iar Rãsãritul nu îsi poate însusi pe Iisus. Sau
cu alte cuvinte, pentru cã Apusul recunoaste pe om, nu pe Dumnezeu,
în vreme ce Rãsãritul recunoaste pe Dumnezeu, dar nu recunoaste
pe om.
De aceea Apusul trãieste în zbuciumare, iar Rãsãritul
în resemnare. Iar Iisus Hristos întinde amîndouã
mîinile ca sã cuprindã într-o îmbrãtisare
Rãsãritul si Apusul, dar nu poate; nu poate sã strîngã
în aceeasi îmbrãtisare Rãsãritul din cauza
nirvanei din el si Apusul din cauza sãbiilor din el.
Iatã Rãsãritul si Apusul sunt în sufletul tãu.
Zbuciumarea si resemnarea sunt seminte din aceeasi arie. Pomul Cunostintei
si Pomul Vietii cresc unul lîngã altul. Rãsãritul
si Apusul se izbesc în fiecare om; dar nu înfãtisazã
o vecinãtate, ci un duel. Dacã Rãsãritul si Apusul
ar înfãtisa vecinãtetea si nu duelul, atunci pacea ar
domni si în om, si în lume; zbuciumarea si resemnarea ar fi înlocuite
atunci cu puterile pozitive si bune.
Cunoaste Pomul Vietii si te vei vindeca de bolile Apusului si de bolile
Rãsãritului si vei fi un om sãnãtos si întreg.
Iar un om sãnãtos si întreg este optimist. Atunci activitatea
si credinta vor lua locul bolilor amintite si vor înflori pe gunoiul
zbuciumãrii si al resemnãrii".
