ASUPRA CATOLICILOR *

 de Sfîntul Simeon al Tesalonicului




Din cele lucrate de acest sobor, unele arãtînd si pentru înnoirea catolicilor, vom întelege cu socotintã. Acest sobor au dat anateme pentru cei ce au îndrãznit a zice cã dumnezeiescul Duh purcede si de la Fiul si au asezat a se pãzi neschimbate toate ale Sfîntului Simbol. Nu stiu cum catolicii n-au bãgat de seamã aceasta, si se pare însã cã din trufie si din înãltarea lor au pãtit aceasta care si pe îngerii cei dintîi i-au surpat si a fost pricinuitoare cãderii si mortii începãtoriilor neamului nostru. Deci aceasta a fost pricina marii cãderi a bisericii catolicilor care ea mai întîi era urmãtoare Simbolului si învãtãturii Apostolilor si ale Pãrintilor, si ea era, fiindcã nu ascundem adevãrul, întîia a tuturor.

Noi am vrut si am dorit sã o avem pe dînsa ca întîia, numai sã fi pãzit neatins semnul adevãratei credinte. Catolicii însã, înãltîndu-se cu mintea mai mult decît toti, necugetînd la cele zise: "Cel ce vrea sã fie întîi, sã fie cel din urmã dintre toti" . Si: "Tot cel ce se va înãlta pe sine se va smeri" . Poftind si cercînd ale elinilor ca niste lucruri înalte ale credintei lui Hristos, dupã ce lepãdarã neîndumnezeirea elinilor prin pescarul Petru si prin cei asemenea lui, aceastã înteleptie nebunã rîvnind dupã înteleptii elinesti din afarã si socotind a fi mai întelepti decît alti frati, si pãrîndu-le dupã cum zice Pavel, a fi de sine întelepti.

Cu rea cãdere au cãzut si zac (vai, vai) pururea din trufie, boala netãmãduitã si rea, ca aceea a acelor care nu vor sã se tãmãduiascã cu pocãinta, nici nu vor ca plecîndu-se sã se supunã Dumnezeiescului Simbol alcãtuit de Pãrinti prin Dumnezeiescul Duh, ci mai mult vor sã ne tragã si pe noi în acea singurã nebunie a lor, lãudîndu-se cu stãpînirea marelui Petru, si cu împotrivire umblã în pocãinta lui Petru. Care precum se vede pentru aceasta a fost dascãl celor din Roma si întîi pãstor pentru ca sã-i învete si sã le arate cele ce sunt ale întoarcerii si cele ce sunt ale pocãintei, punîndu-se mai înainte pe sine pildã. Cã si el de laudã si de trufie fiind tras, si pentru aceasta din care credintã mai înainte a mãrturisit scãpãtîndu-se, nu într-alt chip fãrã numai prin pocãintã si-a aflat îndreptarea [...]

Cãci Petru cu pocãintã, cu lacrimi si cu cea de trei ori mãrturisire a dragostei întru Hristos, nu numai cã s-a împreunat iarãsi cu cei dintîi Apostoli, dar încã s-a pus înaintea lor si s-a hirotonisit pãstor turmei lui Hristos. Catolicii însã lãudîndu-se a avea de cãpetenie pe Petru si înãltîndu-se mai presus de ceilalti, se fac, pe dînsii si pe altii, solitori pãrãsirii dogmelor celor drepte si altor cãderi. Drept aceea dezbinînd mãdularele lui Hristos, s-au fãcut mai mult decît toti cîti s-au pornit oarecînd asupra ei, pricinuitori de vãtãmare, si într-atîtia ani au dat mii de pricini de smintealã tuturor fratilor celor rãscumpãrati cu dumnezeiescul sînge al lui Hristos [...]

Arhiereul: Cel dintîi adaos este greseala ce-au fãcut [latinii] la Sfîntul Simbol al credintei pentru care Pãrintii au întãrit ca nimic sã nu se adauge nici sã se scoatã. Si pe lîngã acestea multe altele, depãrtîndu-se de obiceiul cel vechi al Bisericii au nãscocit de la dînsii, si cu un cuvînt mai toate ale Bisericii, cãci latinii aduc la jertfire si azimã întocmai cu obiceiul iudeilor, dezleagã posturile cele date de Apostoli si de Pãrinti, adicã miercurea, vinerea, cele douã zile dintîi ale Sfintelor Pãresimi, si celelalte posturi date, care dezlegare e cu totul împotriva obiceiului crestinilor si datelor Sfintilor nostri Pãrinti. Pentru aceste posturi si canonul cel Apostolesc porunceste si toatã ceata Sfintilor au învãtat si au pãzit. Ei postesc în toate sîmbetele, ceea ce este afarã din canonul cel Apostolesc si peste asezãmîntul Pãrintilor, cãci numai într-o sîmbãtã zic ei cã se cuvine a posti, iar nu într-alta, fiindcã sîmbãta e multumirea facerii, precum duminica e a Învierii, si închipuire fiind cu adevãrat înaintea Învierii, pentru cã Mîntuitorul cu dumnezeiescul suflet mergînd în iad a dãruit slobozirea si Învierea de care încredintatã fiind Biserica, în fiecare sîmbãtã face cele ce sunt pentru cei ce au adormit întru credintã. Si nuntile lor le fac iarãsi fãrã de lege. Nuntile si hirotoniile nu mai se pãstreazã nici aceste dupã cum au fost lãsate de Sf. Apostoli si Sf. Pãrinti. Se ajunsese ca tatãl sã se împreuneze cu mama iar fratele cu sora (n.n. dupã manuscrisul chirilic). De asemenea nici hirotoniile nu se fãceau prin punerea mîinilor ci prin ungere, de aceea aceste practici 1-au determinat pe Dionisie, urmasul Sf. Apostoli sã facã referiri în mod special la acestea.

Si liturghia o fac acesti catolici cu totul schimbatã si afarã din rînduialã; întîi cã o fac cu azimã ca si evreii care aduceau si prãznuiau cu azimi, pe cînd nouã toate ni s-au înnoit. Nouã ni s-au dat a aduce pîine desãvîrsitã, de vreme ce si pîinea vietii Cuvîntul lui Dumnezeu desãvîrsit S-a dat nouã, unindu-se frãmîntãturii noastre, fiind Dumnezeu desãvîrsit si fãcîndu-Se om desãvîrsit, pentru aceea Mîntuitorul a asemãnat împãrãtia si socotinta întrupãrii cu aluatul zicînd: "Asemenea este împãrãtia cerurilor aluatului", si celelalte. Apoi nici dimpreunã nu slujesc liturghia catolicii, nici dintr-acelasi pahar si aceeasi pîine cuminicã pe mirean, precum face Biserica noastrã, ci cu alt obicei. Nici Botezul nu-l fac în trei afundãturi, ci prin turnare si fãrã de mir, nici cuminecare nu dau pruncilor celor botezati, nici la altii pînã ce nu ajung înaintati în vîrstã; si cei mai multi copii ai lor sunt nemiruiti, si mare parte din ei murind, rãmîn neîmpãrtãsiti cu Sfintele Taine, pentru cã nu pot vorbi. Nici nu fac hirotonia episcopilor lor la jertfelnic prin punerea mîinilor, dupã vechea rînduialã de mai întîi a lui Hristos Dumnezeului nostru si Apostolilor Lui, care ridicîndu-Si mîinile i-a blagoslovit pe ei si Duhul cel Sfînt pe capetele Apostolilor a sezut; si prin punerea mîinilor arhiereului Lui (zice Pavel) iar nu prin mir si prin ungere.

Si lui Timotei zice: "Nu fi neîngrijit de darul care ti s-a dat tie prin punerea mîinilor mele" . Cei sapte diaconi si Varnava, si însusi Pavel si toti punere de mîini au primit.

Chiar vorba hirotonie însemneazã punere de mîini. La ei hirotonia nu se face de mai multi episcopi, nici prin punerea Evangheliei deschisã, precum învatã marele Dionisie, ci un episcop dintr-însii de multe ori hirotoniseste episcopi, si cu ungere de mir, afarã din rînduiala Apostolilor mai ales dupã legea veche. Însusi de s-ar afla fatã de mai multi episcopi ei nu slujesc împreunã cu cel mai mare, cãci nu poate si de aceea ei nu slujesc împreunã nici hirotonisesc împreunã pe cel ce se hirotoniseste, nici nu e cu putintã sã slujeascã împreunã unii cu altii, cãci nu le e cu putintã a frînge azima cea sfintitã si a da multimii precum a dat-o Mîntuitorul sfintind, frîngînd si dînd ucenicilor... Astfel toate le-au fãcut mai izvodite si afarã din rînduiala Mîntuitorului nostru, a Apostolilor si a ucenicilor Sfintilor Pãrinti.

Chipul cãlugãrilor unul fiind, acestia în multe pãrti le-au împãrtit si multe feluri de chipuri cãlugãresti au fãcut, pe care nimeni din Pãrinti n-au asezat, cãci toti zic cã chipul cãlugãresc numai unul este ca si Botezul, pentru care si dumnezeiescul Dionisie învatã, si desi numim noi chipul cel mare si chipul cel mic, cu aceasta nu zicem cã sunt douã, ci unul si acelasi, cel mare si desãvîrsit, iar acela pe care îi numesc mic, nu e altul decît arvuna celui mare, începãtura aceluia si înainte închipuire, si pentru neputintã mai pe urmã s-a socotit de unii din Pãrinti ca o arvunã ce se dã celui mai mare, si mai pe urmã dupã vreme sfîrsindu-se în acel dat unic chip al cãlugãriei.

Drept aceea, arvunã se cheamã Sfîntului si Marelui Chip, si pentru aceasta vorbeste mult marele între Cuvîntãtorii de Dumnezeu si mãrturisitorul pãrinte Teodor Studitul. Dar nu numai ca acestea care sunt afarã din obiceiul celei dintîi Biserici au acestia, dar si altele care nu se cuvin crestinilor.

Apostolii însã ne-au învãtat pe noi a fi cucernici si înfrînati în toate. zicînd: "Cel ce se nevoieste pururea se fereste si de vreme ce mîncarea sminteste pe fratele meu, (zice) nu voi mînca carne in veac" si cum cã se cade a ne tine si a ne feri de carne, cãci însusi Pavel postind ne învatã zicînd: "în posturi de multe ori si înfrîneazã trupul meu si-1 robesc." Petru chiar se hrãnea cu mazãre si cei alti ucenici asemenea, dîndu-ne si nouã a posti postul Mîntuitorului si miercurea si vinerea, asezînd legea prin care ne opreste de carne, ouã si lapte, precum am apucat din început de la dînsii, de la Apostoli si de la Pãrinti [...]

Dar ce alt lucru s-a izvodit la dînsii afarã din rînduiala Bisericeascã? Sfintele si cinstitele icoane cele date la credinciosi întru cinstea dumnezeiestilor chipuri ale celor dintîi, si întru închinãciunea dupã asemãnare a celor Sfinti, arãtînd adevãrul cu închipuirea, cãci închipuie pe Cuvîntul cel întrupat pentru noi, toate dumnezeiestile Lui lucruri, patimile, minunile, tainele si preasfîntul chip al Sfintei si pururea Fecioarei Maicii Lui si ale sfintilor Lui, precum si acelea ce Evanghelia si celelalte Dumnezeiesti scripturi zic: ca cu niste slove prin lucrarea vopselei si a altor materii, învatã cu închipuirea.

Aceste toate izvodindu-le precum s-a zis, zugrãvind de multe ori Sfintele Icoane într-un chip mai mult decît obisnuit. În loc de îmbrãcãminte si pãr, care se fac cu închipuire, împodobind cu haine si pãr omenesc care nu e închipuire de pãr si îmbrãcãminte, ci pãrul si îmbrãcãmintea unui om, nici de cum chip si icoanã a închipuirilor celor dintîi. Acestea le zugrãvesc si le împodobesc afarã de buna cucernicie, care este mai mult împotriva Sfintelor Icoane, precum aratã canonul Soborului al saselea a toatã lumea, zicînd acest canon cãci nici a zugrãvi acelea cari nu folosesc pe cei mai prosti si care este peste rînduialã, nu este lucru crestinesc, si acestea Pãrintii nu le primesc încã si ca într-o oarecare fãpturã, fac unele lucruri peste dumnezeiestile canoane, ca si cînd ar închipui Buna Vestire a Fecioarei si a Maicii Lui Dumnezeu si rãstignirea Mîntuitorului si celelalte, pe la rãspîntii si pe ulite, pun oameni fãrã tocmealã, si unul închipuie pe Fecioara si pe omul acela îl numeste Mariam, iar altul se numeste îngerul, iar altul cel vechi de zile cãruia-i pun si peri albi la barbã.

Si latinii de vreme ce n-au pãrul acesta fiindcã-l rad din rãsfãtare, afarã din cuviinta firii pun pãr strãin. Dintr-aceasta se aratã cã ei fac cele ce sunt împotrivã. Cãci de vreme ce Proorocii au vãzut prin închipuire pe Dumnezeu a avea pãr, întru cinstea firii dar dupã socotinta lui Dumnezeu este pãrul la noi. Deci cei ce se rad fac ceva peste porunca lui Dumnezeu si întru necinstea firii, mai cu seamã cei hirotonisiti, si cãlugãrii cãrora le este oprit a odihni trupul. Tinînd o pasãre porumb în locul Duhului Sfînt, Îl închipuie pe Cel vechi de zile. Si aceasta o fac dupã cum se vede iarãsi împotriva lor, cã de vreme ce si de la Fiul cred ei cã purcede Duhul Sfînt, cum nu pun si pe Fiul sã sadã împreunã cu Cel vechi de zile, pentru ca amîndoi sã trimitã porumbul? Ci ar fi trebuit iarãsi a trimite si pe Fiul cãtre aceea pe care-o numesc Mariam, cã nu s-a întrupat Duhul mãcar cã a umbrit pe Fecioarã.

Toate aceste învãtãturi bisericesti strãine sunt afarã din socotealã si mai cu seamã spre batjocura Tainelor si cucerniciei crestinesti. Dar ce închipuiri au ei asupra rãstignirii lui Hristos? Sînge de dobitoace necuvîntãtoare bãgîndu-1 în mate de dobitoace fac a curge în locul sîngelui celui stãpînesc, ca si cînd ar fi din mîinile, picioarele si coastele unui rãstignit. Dar cine este rãstignitul acela si ce sînge este? Adevãrul este? Au închipuire? Si de vreme ce sunt închipuiri, cum este om si sînge? Cãci icoana nu este om; de este cu adevãrat om si sînge, nu e dar icoanã deci, dar cine este? Ce sînge este acela si al cui se cade a-l socoti? Al Mîntuitorului, au de obste? Ce lipsã de judecatã cuprind aceste împotrivitoare sfintelor icoane, sfinte Evanghelii si mai cu seamã înfricosatelor Taine ale lui Hristos!!! Dar de unde au luat ei acestea? Care din Sfinti a învãtat a se face unele ca acestea pe la rãspîntii si pe la ulite? Nici unul... Deci oare nu gresesc ei pentru cele de dînsii fãcute asa? Foarte mult gresesc! Dacã vrei omule sã arãti oamenilor si sã-i înveti acestea, slujeste precum au poruncit; învatã cu cuvintele, scrie cu scrisoare, închipuie cu vopseli, cum regulã s-a lãsat, cu adevãratã închipuire ca din cãrti în care se aflã darul lui Dumnezeu, cãci si cele închipuite sunt sfinte [...]

Drept aceea. acestia ca si Origen aducînd un purgatoriu (curãtitor) dogmaticesc a fi sfîrsit muncilor mai înainte de munca aceea întru care se zic a intra cei ce au fãcut pãcate, spre a-si plãti judecata lor pînã la ziua de apoi, care nici unul din Sfinti Pãrinti n-au rînduit aceasta. Aceasta este împotrivitoare si cuvintelor Domnului, care a zis a fi muncã vesnicã si viatã vesnicã, schimbã si cuvintele dumnezeiescului Pavel care a zis pentru Sfintii cei ce s-au sãvîrsit în credintã. "însã a nu lua pentru noi fãgãduinta, pentru ca nu fãrã noi (zice) sã ia sãvîrsirea de vreme ce si atunci va fi cea desãvîrsit înviind noi, luîndu-si fiecare trupul cu care a fãcut bunãtãtile ori pãcatele dupã faptele lui" .

Aceasta este credinta tuturor sfintilor si nici unul dintr-însii nu învatã a fi vreo muncã mai înainte fãrã numai a fi în durere si în locuri fãrã mîngîiere sufletele cele pãcãtoase ca într-o temnitã asteptînd muncile si ale dreptilor în locuri de luminã si de odihnã asteptînd fericita îndulcire, împreunã cu trupurile... Domnul însã a zis: muncã vesnicã precum si împãrãtie vesnicã. Iar care va zice pentru bogatul, aceasta o zice pîrga durerii muncilor celor vesnice, pentru sufletele cele ce au iesit fãrã pocãintã a cãreia muncã începea arzînd cu a sa cunostintã, iar nu numindu-se desãvîrsit sau curãtindu-se mai înainte.

Cã încã nu era hotãrîrea, adicã si vor merge acestia în munca cea vesnicã, iar dreptii în viatã vesnicã, ci la aceasta mai vîrtos întru care s-a cuvenit a se acoperi, ei se înaltã iar nu se sfarîmã cu inima nicicum, fiind tinuti cu nedurere pentru care si nouã ni se cade a lua aminte de împãrtãsirea cu dînsii, iar mai vîrtos si mai ales de despãrtirea cea mare la credintã, pentru care si mai multe sminteli s-au fãcut Bisericii precum am zis si mai înainte.

Clericul: Pãrinte! Cum acestia pe dînsii mãrindu-se se laudã zicînd, cum cã papa al lor este întîiul celorlalti si cã numai el este întîiul si toate cele de la dînsul trebuiesc a fi primite ca si de la însusi prea învãtatul Petru; si cum cã soborniceascã este numai biserica lor, ca ceea ce este întîia celorlalte, si pentru aceia numai pe ei singuri se numesc sobornicesti, iar nu pe altii precum si cu alte asemenea se laudã?

Arhiereul: A se lãuda, a se fãli si a se înãlta, este precum s-a zis patima trufiei, drept aceea, pentru aceasta mai cu seamã acestia smeriti si sfãrmati sunt cu viatã si cu credintã, cãci Domnul stã împotriva trufasilor, precum zice David. Insã, întru ceea ce însuti întrebi, multi dintr-ai nostri si buni si fãcãtori de bunãtãti si înalti cu cuvintele si îngeresti cu mintea, dintre care este si fericitul Nil al Salunului, adevãrat si drept au învãtat; si mai înainte de dînsul marele între arhierei si fãcãtorul de minuni Grigorie, care a rusinat si stricat înselãciunea pãgînului Varlaam si a lui Achindin, si împreunã cu dînsul si alti multi din cei alesi de Dumnezeu au scris dumnezeieste dupã cum se cade pentru izvodirile aduse de catolici în dogme si în Preasfîntul Simbol despre care cu trufie grãiesc [...]

Pentru ca sã dãm însã aici si putinã stiintã, cît ne este cu putintã, din zilele sfintilor; latinii zic cã Papa de la Roma este cel dintîi, aceasta nu e de mare însemnãtate, nici nu aduce mare vãtãmare Bisericii, numai aratã-l pe dînsul cã este în credinta lui Petru si fie cel dintîi vîrf si cap tuturor si arhiereu si mai mare, cãci aceasta este scris pentru patriarhii Romei cei dupã vremi si scaunul acesta este Apostolesc. Arhiereul care stã pe scaunul acesta tinînd dreapta slãvitoare credintã, se numeste Diodoh lui Petru, si nimeni din cei ce cred si grãiesc drept, la aceasta nu vor grãi împotrivã. Al doilea Sobor care a dat întocmai cinstea Tarigrãdeanului, zice curat, cã al Romei sã fie cel dintîi, iar al Tarigradului, întocmai ca al Romei putînd fi, sã fie însã al doilea, si Soborul al patrulea al celor 630 a asezat acelasi canon pentru cinstea Romanului si Tarigrãdeanului. Pe însusi Leon (care a scris cartea Soborului) Pãrintii Soborului îl numesc Apostolesc si cã cuvintele lui sã fie primite ca ale lui Petru, si cartea lui o au numit chipul dreptei slãvitoare credinte. Asemenea si al saselea si al saptelea, si celelalte soboare numesc Apostolesc scaunul acesta si noi nu stricãm hotãrîrile Pãrintilor.

Sã fie dar papa al dreptei slãvitoare credinte lui Silvestru, lui Agaton, lui Leon, lui Livesie, lui Martin, lui Grigorie Diodohul, care sunt ai Romei, si atunci îl vom numi pe dînsul Apostolesc si întîiul altor arhierei si ne vom pleca lui nu numai ca înaintea lui Petru, dar chiar ca înaintea Mîntuitorului. Iar de nu este cu credinta urmãtor Sfintilor acelora, nici scaunului nu este Diodoh, si nu numai cã nu este Apostolesc, întîiul Pãrinte, dar dimpotrivã este pierzãtor si luptãtor Apostolilor.

Drept aceea-mi si aduc aminte, frate cum cã în Constantinopol fiind, cãtre oarecine din partea latinilor care venise a mã întreba, am zis cãtre Dumnezeu care mi-a dat a zice de la ai lui Sfinti pentru Dînsul si pentru dumnezeiestile lui dogme. Cea din urmã întrebare a aceluia era: "Voi vã împãrtãsiti cu arhiereii rãsãritului ce se numesc Patriarhi, îi pomeniti în biserici, ei fiind barbari si nestiind ce este crestinãtatea, iar pe Papa care este foarte învãtat si pe cuvîntãtorii lui nu-i primiti." Cãtre acesta am zis: “Noi nu ne lepãdãm de Papa nicidecum, si nici suntem lui neîmpãrtãsiti. Ci mai vîrtos una suntem cu dînsul, precum si cu Hristos, si Pãrinte si Pãstor îl credem pe dînsul. Dar latinul mirîndu-se întrebã în ce chip e aceasta, de vreme ce pe Papa al lor nu numai neîmpãrtãsit îl avem ci si eretic îl numim.

Dar eu am rãspuns lui: noi cu Papa Petru, Lin, Clement, Stefan, Ipolit, Silvestru, Inochentie, Leon, Agapiton, Martin, Agaton, si cu cei asemenea acestora Papi si Patriarhi, împãrtãsire nedespãrtitã si unire întru Hristos avem, si nici un cuvînt nu ne va despãrti pe noi de acestia, si dovedit este aceasta cãci, îi serbãm pe acestia toti. Dascãlii si pãrintii îi respectã si le face sfintele lor pomeniri, si Patriarhii si Arhiereii cheamã pe acestia de vreme ce simbolul credintei acelora noi nestricat îl tinem, si precum s-au botezat ei ne-am botezat, precum s-au hirotonit si precum si-au dat lui Hristos sufletele prin Simbol ne dãm si noi. Deci, oricare va fi asemenea acestora cu Simbolul credintei, cu viata si cu obiceiurile dreptslãvitoarei credinte, este împãrtãsit nouã acest Pãrinte, si ca pe însusi Petru îl avem pe dînsul si ale unirii totdeauna va fi nouã si în vecii vecilor. De vreme ce si pînã la o mie de ani a rãmas dreapta slãvitoare credintã a sfintilor acelora si pravoslavia la noi, arãtat este cum cã asa ca si noi aceia au mãrturisit dumnezeiescul Simbol si aceasta o mãrturiseste cu hotãrîre fiecare Sobor, iar mai ales al saselea si al saptelea Sobor a toatã lumea.

Iar de cînd s-au întîmplat izvodirea pentru dumnezeiescul Simbol, nu-l mai avem pe Papã adevãrat nici Apostolesc, nici Pãrinte. De vreme ce nu mai gãsim în cei ce se numesc acum Papi, credinta Apostolului Petru dupã mãrturisire, ci numai cea dupã lepãdare, cã precum Petru nu era Petru nici Apostol, nici cel dintîi, lepãdîndu-se de Hristos, asa nici cel ce se numeste Papã nu va fi niciodatã Papã, neavînd credinta lui Petru pe care el ca unul ce o iubea cu mãrturisire de trei ori a întãrit-o, de vreme ce de trei ori s-a lepãdat.

Nici va fi Diadoh de nu va avea cele ce sunt ale bunei mãrturisiri a Dumnezeiescului Petru si ale Diadohilor lui, pe care mãrturisire Pãrintele de sus i-a descoperit. Aceasta a fost arãtarea fãcutã de noi celui ce întreba, si care minunîndu-se a tãcut, acesta fiind adevãrul. Domnul care zice cã este Adevãrul zice: "Nimeni nu stie cele ce sunt ale omului, fãrã numai Duhul care este într-însul si nimeni nu stie ale lui Dumnezeu fãrã numai Duhul care este într-Însul".

Cine poate zice cã întelege ceva mai înalt decît Duhul? Ai Duhului sunt Pãrintii si cele ce sunt în Sfintele Scripturi, si cum cã aceasta este adevãrat însusi zice: "Ispititi Scripturile, cã întru dînsele veti avea viatã vesnicã si acestea sunt care mãrturisesc pentru Mine ". Cine dar afarã din Scripturi ar îndrãzni sã se înalte si sã zicã mai mult de ceea ce au zis Pãrintii purtãtori de Duh?... Si nimeni din Apostoli si din Pãrinti n-au pus credinciosilor învãtãtura fãrã mãrturie.

Cine dar ar cuteza afarã din Scripturi sau din Pãrinti care au avut Duh Sfînt sã izvodeascã o altã credintã si sã strice cea arãtatã si descoperitã prin Duhul Sfînt Pãrintilor ca si lui Petru?

Au nu prin Duhul Sfînt Dumnezeiestii Pãrinti cei ce s-au luptat pentru Duhul Sfînt, s-au fãcut prin împreunã mãrturisirea Duhului? Eu zic si propovãduiesc prin Duh, iar cel nu zice asa, strãin este Duhului Sfînt.

 Oare nu stii frate, cine sunt cei ce au fãcut Sfîntul Simbol al Credintei?

Clericul: Prea bine, Pãrinte, nu stiu.

Arhiereul: Ascultã cu bãgare de seamã. Biserica fiind în liniste semãnãtorul neghinelor spre stricarea Bisericii precum mai înainte, cînd S-a arãtat Mîntuitorul a întãrîtat pe jidovi asupra Lui; dupã patimã, dupã înviere, dupã înãltarea Lui si dupã pogorîrea dumnezeiescului Duh asemenea au arãtat asupra purtãtorilor de Duh Sfinti Apostoli, spre stricarea propovãduirii si jidovi si multime de antihristi si de apostoli mincinosi, precum: vrãjitorul Simon, Dimas, Ermaghen, Eumeniu, Fihiton, Chiript, Carpocrat, Manen, Pavel Samosateanul, Sabelie cu Arie si cu Origen si alti multi înselãtori, dupã care mai pe urmã venirã: Eunomie, Macedonie, Apolinarie si alti asemenea care avurã cugetãri desarte asupra adevãrului [...]

Clericul: Multumitã lui Dumnezeu, Pãrinte. Am înteles din destul pentru cele ce au izvodit catolicii si cum cã aceastã izvodire a lor numai spre credintã greseste de vreme ce se porneste asupra Sfîntului Simbol al credintei, si asupra mai tuturor obiceiurilor si învãtãtorilor Sfintei Biserici. Deci urmeazã sã ne ferim de împãrtãsirea lor si pentru care se grãieste unire, cade-se bine a ispiti. [...]

Iar nu ca aceia care, sub cuvînt cã nu stiu pruncii cui se împãrtãsesc, opresc pruncii de a se cumineca. Vai ce lucru dobitocesc si fãrã de cale! Dar pentru ce-i mai si boteazã? Sau pentru ce-i unge cu Mir? Cu toate cã mai cu seamã catolicii, precum am înteles, nici nu-i mai ung la botez si toate ale lor sunt împotriva Sobornicestii Biserici. Iar, precum cel ce crede drept cu credintã aduce pruncul la Dumnezeu, si pruncul cel botezat face mãrturisirea prin nas credincios, si se naste de a doua oarã întru Împãrãtia cerului, si se unge cu Mir si se desãvîrseste, si murind este al Împãrãtiei lui Dumnezeu, tot astfel, prin credincios, sã se aducã pruncul si la Cuminecãturã, cãci aceasta este viata cea vesnicã. Si precum cel ce nu se naste a doua oarã prin apã si prin Duh, nu va intra întru Împãrãtia cerului, asa si cel ce nu va mînca Trupul Fiului Omului (precum a zis Însusi Domnul) si nu va bea Sîngele Lui, nu va avea viatã vesnicã. Acestea am zis vouã iubitilor pe scurt pentru Sfîntul Botez, si primiti dupã putintã, iar cuvinte mai înalte pentru cele Dumnezeiesti veti auzi de la cei mai învãtati. Acestea noi, ce suntem prosti, le-am zis pentru voi care întrebati si pentru unii care nu întreabã nicidecum si nici nu stiu pricinile Tainelor ce se fac.


(*) Sfîntul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat, Editura Arhiepiscopiei Sucevei si Rãdãutilor, anul 2002, vol.I, cap.19, 20, 23, 32,69.
Pagina anterioarã Sus