SCRISOARE PATRIARHULUI APUS de Arhimandrit Epifanie Theodoropulos

SCRISOARE PATRIARHULUI APUS *

de Arhimandrit Epifanie Theodoropulos

Înalt Prea Fericirea Voastrã,

De cîtiva ani încoace, trupul Bisericii - trupul cugetãtor al crestinilor, stã într-o tulburãtoare asteptare privind salturile primejdioase ale credintei Primului Arhiereu al Ortodoxiei.

Pe scurt, pentru a evita lungirea cuvîntului, purtarea ÎPF Voastrã si a cîtorva delegati ai Papei, aruncã adevãratii fii ai Bisericii, nu numai într-o de nedescris mîhnire, ci si într-o grozavã încercare duhovniceascã.

ÎPF Voastrã corespondati cu Papa în orice problemã bisericeascã ca si cum am trãi în secolul cinci dupã Hristos. Vã expuneti la obositoare si lungi cãlãtorii pentru a-l întîlni. Schimbati cu el prietenesti îmbrãtisãri si frãtesti sãrutãri [1] . Îl numiti Primul Episcop al Crestinãtãtii si pe ÎPF Voastrã cel de-al doilea. Ati proclamat Urbi et orbi cã "nici o diferentã nu separã cele douã biserici". Vã rugati împreunã cu trimisii latini si vã purtati cu cardinalii ca si cum ar fi episcopi ortodocsi.

Ati ridicat anatemele secolului XI care, chiar dacã au fost aruncate sub presiunea momentelor fãrã precedent ce erau atunci, veneau ca o reactie la blasfemiile (ce se rãspîndiserã în întreaga crestinãtate) mintilor catolice asupra de-Dumnezeu-purtãtoare Ortodoxii. Dinspre partea latinilor totul a mers dupã un plan, într-adevãr mult întîrziat – care cãuta trãdarea rînduitelor Canoane ale Bisericii, Legi Sfinte ce impun alungarea din dumnezeiescul staul a oilor de netãmãduit si bolnave de moarte care sunt ereticii, schismaticii si coruptii credintei.

Înalt Prea Fericite Pãrinte,

Care dintre aceste lucruri s-au petrecut? S-a fãcut Papa ortodox sau ÎPF Voastrã catolic? Dacã e prima, declarati-o oficial ca sã ne bucurãm si sã ne veselim toti laolaltã. Dacã e cea de-a doua, spuneti-o direct si sincer, ca sã fim siguri cã s-au împlinit proorociile ce zic cã Noua Romã va fi distrusã si cãzutã în erezie. Dacã nici una dintre acestea nu s-au întîmplat, ci amîndoi întîi-stãtãtorii rãmîneti fiecare întru limitele trasate, atunci cum se explicã astfel de fapte?

Cum e posibil ca un papã eretic sã fie primul episcop al crestinãtãtii si ÎPF Voastrã cel de-al doilea? De cînd Biserica noastrã ortodoxã îsi pomeneste episcopii alãturi de episcopii eretici? Folositi un limbaj strict dogmatic sau metaforic, îndreptãtiti acrivia canonicã sau ipocrizia diplomaticã? Sunteti un episcop sau un diplomat? Si mai departe, cum e posibil ca penitentele canonice ale Bisericii sã fie ridicate cînd pãcatul anatemizat de ele (erezia) continuã sã rãmînã si sã se lãteascã si sã se mãreascã pe sine? Chiar dacã nu ar fi fost excomunicãrile împotriva catolicismului si a papilor, pentru nesãbuitele schimbãri în credintã, acestea ar trebui sã fie pronuntate chiar astãzi, cu consimtãmîntul tuturor Bisericilor Ortodoxe si conform regulilor clare si consfintite ale Sfintelor Canoane. Cum si de ce, de vreme ce eresul existã, anatemele au fost ridicate?

Înalt Prea Fericirea Voastrã,

Este trist cã vã purtati asa cum o faceti, pentru a vã împrieteni cu puterea lumeascã a Vaticanului, pe care credeti cã o puteti opune presiunilor turcesti din zonã, de a opri violenta ce amenintã Patriarhia Ecumenicã si de a zgîltîi domnia pãgînã a orasului Constantinopol. Dacã e adevãrat, atunci amîndoi sunteti în înselare si vã munciti degeaba.

Avem noi alianta cu Dumnezeul cel adevãrat, cu Atottiitorul si Preasfîntul, da sau nu? Dacã da, atunci "cãdea-vor dinspre latura ta o mie si zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia" [2] . Chiar dacã furtunile se vor stîrni prin mînia sãlbatecã a agarenilor, acestea trebuie sã fie pentru noi ca o "nimicnicie si desertãciune"[3] . Atunci "dreptul ca finicul va înflori si ca cedrul din Liban se va înmulti"[4], "atunci va sãri schiopul ca cerbul si limpede va fi limba gîngavilor, cã izvoare de apã vor curge în pustiu si pîraie în pãmînt însetat"[5], atunci "neamurile vor întelege si se vor pleca, cãci cu noi este Dumnezeu."[6]

Dacã nu, atunci de ce sã ne propunem sã credem "în împãrati, în fii oamenilor în care nu este mîntuire"[7]. Atunci, Sanctitate, cuvintele profetului ne sunt adresate: "Vai de cei ce se pogoarã în Egipt dupã ajutor si se bizuie pe caii lor si îsi pun nãdejdea în multimea carelor si în puterea cãlãretilor, dar nu-si atintesc privirea cãtre Sfîntul lui Israel si nu cautã pe Domnul. Dar El este întelept, El va face sã vinã nenorocirea si nu Îsi va lua înapoi cuvintele. El se ridicã împotriva casei celor fãrã de lege si împotriva ajutorului celor care sãvîrsesc nedreptatea. Egipteanul este om, nu Dumnezeu, caii lui sunt carne si nu duh. Cînd Domnul îsi va întinde mîna Lui, ocrotitorul se va împiedica si ocrotitul va cãdea, iar amîndoi vor pieri."[8]

Înalt Prea Fericite Stãpîne,

Este de trei mii de ori mai bine pentru tronul istoric al Constantinopolului sã fie smuls si repus într-o insulã pustie din mare, ori chiar a fi prãbusit în adîncurile Bosforului, decît a devia cîtusi de putin de la calea de aur a Sfintilor Pãrinti care cu un singur glas strigã: "Nu e loc de compromis în materie de Credintã Ortodoxã"

Cele sapte candelabre ale Apocalipsei au fost stinse cu mult timp în urmã din pricina pãcatelor noastre. Sapte Biserici Apostolice, biserici privilegiate ce au avut onoarea de a primi, fiecare în parte, scrisori din cer prin de Dumnezeu insuflatul prooroc al Patmosului, prin care erau înstiintate cã vor dispare de pe fata pãmîntului.[9] Si acolo unde odatã erau sãvîrsite cu fricã si cu cutremur Sfintele Taine si se înãltau doxologii Sfintei Treimi, astãzi doar bufnitele vuiesc ori dracii joacã hora. Oricum ar fi, Mireasa lui Hristos nu a murit. Biserica lui Hristos nu a dispãrut. Ea îsi continuã drumul prin secole, rãnitã si însîngeratã ca si Fãcãtorul ei, dar neadormitã si neînfrîntã, strãlucitoare, adãpostire caldã si de viatã dãtãtoare si mîntuitoare de suflete. Ea, Biserica Ortodoxã, nu va muri niciodatã, nici chiar dacã tronul ecumenic va fi mutat sau distrus. Doamne fereste! Nici un gînd ortodox pentru mutarea sau distrugerea tronului ecumenic. Dar din nou, nimãnui, nicãieri si niciodatã nu i se va îngãdui a sacrifica pentru binele sãu cea mai micã pãrticicã din Credinta Ortodoxã. Luptati pentru ea cu toatã puterea! Sunteti chemat si uns pentru a o face. Sacrificati de dragul lui orice, oricît: bani, averi, onoruri, glorie, comori, diaconi, preoti, episcopi, si chiar pe Patriarhul Athenagoras! Pãstrati doar singurul lucru de trebuintã, un singur pãzitor, unul singur sã nu-l sacrificati: Credinta Ortodoxã! Tronul are valoare si e de folos atît timp cît rãspîndeste în întreaga lume negrãita si dulcea luminã linã a Ortodoxiei.

Farurile sunt folositoare cît timp lumineazã drumul celor ce cãlãtoresc pe mare pentru a evita stîncile. Cînd lumina lor e stinsã, se fac nu numai nefolositoare, ci vãtãmãtoare pentru cei ce s-ar încumeta sã se apropie.

Înalt Prea Fericite Pãrinte si Stãpîne,

Deja ati mers prea departe, ati pus pasul dincolo de Rubicon. Rãbdarea miilor de suflete credincioase, a clerului si a laicilor, a ajuns la limita exasperãrii. Pentru dragostea lui Dumnezeu, întorceti-vã înapoi! Nu introduceti schisme si dezbinãri în Bisericã. Încercati sã uniti ce e despãrtit, dar singurul lucru care-l veti reusi e sã distrugeti unitatea si sã faceti fisuri adînci în temelia tare a Bisericii. Veniti-vã în fire si treziti-vã! Dar, din pãcate, ati mers prea departe. Deja e aproape searã si ziua a trecut. Cînd oare veti vedea cum se cascã abisurile pe drumul pe care singur vã cãlãuziti? Fie ca toatã puterea Celui ce odatã a fãcut soarele sã stea deasupra Ghibeonului si luna înaintea vãii Aialon[10], va repeta minunea si va lungi din nou ziua ce va strãluci cu mai multã luminã si vã va deschide ochii pentru a vedea, întelege si reîntoarce.

Note bibliografice

* Traducere de mh. Paisie din periodicul "Trei Ierarhi", nr.1228, dec. 1965, Grecia.

[1] Vezi Pilde 26, 27: "Va bãga cineva foc în sîn si hainele lui nu le va arde? Sau va cãlca cineva peste cãrbuni de foc si picioarele lui nu le va arde?"

[2] Psalmul 90, 7.

[3] Isaia 40, 17: "Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decît nimicnicie si desertãciune".

[4] Psalmul 91, 12.

[5] Isaia 35,6.

[6] Încã si zice: De frica voastrã nu ne vom teme nici ne vom tulbura, cãci cu noi este Dumnezeu, din slujba Pavecernitei mari.

[7] Psalmul 146, 3.

[8] Isaia 31, 1-3.

[9] Acestea sunt Bisericile Apostolice ale Efesului, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodicea, care au fost complet distruse în rãzboiul din Asia Micã în 1924, cînd crestinii au fost deportati sau masacrati.

[10] Iosua 10, 12-13: "Atunci a strigat Iosua cãtre Domnul si a zis înaintea Israelitilor: «Stai soare, deasupra Ghibeonului, si tu lunã, opreste-te deasupra vãii Aialon!» Si s-a oprit soarele si luna a stat pînã ce Domnul a fãcut izbîndã asupra vrãjmasilor lor."