ÎNMATRICULAREA
CÃLUGÃRILOR: O OFENSÃ ADUSÃ MONAHISMULUI
Citesc, si nu mã dumiresc: oare ce vãd e adevãrat? Da, într-adevãr,
ochii nu mint, slovele negre spun adevãrul: "Legitimatie de cãlugãr",
titlul sinistru al articolului în care jurnalul "National" din
21 ianuarie, 2003, ne dezvãluie perspectivele unei "integrãri". E vorba
de un ordin al Sinodului BOR, prin care toti cãlugãrii ce trãiesc pe
teritoriul Episcopiei Romanului trebuie sã fie dotati cu respectivele
legitimatii (cu serie, stampilã, semnãturã, pozã) pentru a se preveni
travestirea în tinutã monahalã a unor eventuali infractori. Articolul
mai precizeazã cã monahii aflati fãrã legitimatie vor fi "aspru sanctionati"
(nu ni se spune cum si de cãtre cine).
Ne întrebãm firesc: Cum e posibil asa ceva? Oare de
unde vin aceste "reforme"? Din primele veacuri ale monahismului, Antonie,
Pahomie, Teodosie si Sava, întîi stãtãtori ai cãlugãrilor,
lãsatu-ne-au nouã asa porunci? În traditia monahismului rãsãritean
(scrisã si oralã) n-avem niciunde mãrturii de monahi îngrãditi prin
niscaiva mirenesti înscrieri cu hotãrîri bisericesti.
Noi, monahii, sîntem urmasi ai "elitei" ortodoxiei.
Cine era cîndva aceastã elitã? Toti cei ce au murit pentru Hristos:
cuviosi din pustietãti - sihastri, stîlpnici, nebuni pentru Hristos
- de prin pãrtile Egiptului, Siriei, Impãrãtiei Bizantine. Care dintre
ei avut-au brevete de pustnici, permis de mucenic, legitimatie de apostol
ori autorizatie de prooroc? Sau trebuie sã întelegem cã pe atunci
nu erau impostori, ori poate cuviosii de demult aveau cine stie ce
metode secrete de "anihilare" a pãcãtosului rãufãcãtor?
Chiar dacã oficialitãtile argumenteazã decizia luatã printr-un
pretext "ortodox", identificarea "falsilor cãlugãri", noi nu sîntem
prea convinsi, bine stiind cã "drumul spre iad e pavat cu bune intentii".
Oare de cîte ori în istorie, de dragul pãcii în
imperiu, cãlugãrii nu erau prigoniti de autoritãtile civile ori bisericesti,
atunci cînd credinta era luptatã de schisme si erezii? Cîti
mai stiu azi cã pentru apãrarea dreptei-credinte sfinti mari ai monahismullui,
precum Vasile cel Mare, Ioan Gurã de Aur, Atanasie cel Mare, Ioan Damaschin,
Maxim Mãrturisitorul si multi altii si-au atras din partea confratilor
si împãratilor mînia, dispretul si-n cele din urmã exilul?
De ce? Pentru cã nu se înmatriculau cerintelor vremii, cerinte care
parcã si azi se prefigureazã sumbru la orizont.
Revenind la obsesia "falsilor cãlugãri", care a generat aparitia
"legitimatiei de cãlugãr", mentionãm cã dacã noi, monahii, am fi ceea
ce sîntem chemati sã fim, oamenii ar deosebi lesne pe cãlugãr
de infractor, fãrã legitimãri, anchetãri, etc., fapt ce ar exclude în
chip firesc necesitatea legitimatiei. Deci, dacã întîi
noi, cei din mãnãstiri, nu vom fi falsi, atunci nici "falsii" dinafarã
nu vor putea crea confuzii înãuntru. Cãci ce prejudicii ne aduc
acesti "deghizati"? Pot ei sã ne ia sãrãcia, fecioria si ascultarea, sfintele
fãgãduinte ale cãlugãriei, virtuti în care nimeni nu mai crede, de
la vlãdicã pînã la opincã? Pot ei sã afecteze mîntuirea vreunuia
dintre noi? Iar dacã faptele lor tin de resortul instantelor civile, pentru
ce îsi asumã Biserica aceste prerogative? Aceia sînt din lume,
lumea sã se ocupe de ei. Nu forurile bisericesti, care nu sînt îndrituite
canonic cu asemenea responsabilitãti. Ori poate prin promulgarea unei
astfel de hotãrîri trebuie sã întelegem altceva: faptul cã
mai marii Bisericii, prin uzante lumesti, dau nastere unei politici de
urmãrire-hãrtuire a unor monahi socotiti indezirabili.
Noi stim cã Hristos a întemeiat Biserica nu ca pe o sabie a mîntuirii,
ci ne-a lãsat-o ca mamã, ce-si ocroteste fiii prin legile dragostei, nu
prin decrete si circulare. Biserica nu este nici asociatie, nici fundatie,
nici trust, nici companie, nici partid si nici vreo altã formã de organizare
lumeascã ce-si recunoaste membri prin buletine si legitimatii. Dacã apelãm
la mijloace omenesti de identificare a "rãilor" ce ne supãrã, cine pe
cine mai iartã "de saptezeci de ori cîte sapte" atunci cînd
e pãgubit? Cum si cine mai întelege cã Dumnezeu "Se slãveste si
prin vasele de necinste", si cã prin aceste vase Dumnezeu ne mai smereste
trufia de agonisitori si magnati ce-si uitã de mîntuire? În
definitiv, dacã Dumnezeu vrea, nu-i poate El "rezolva"? E neapãratã nevoie
de atitudini politienesti-functionãresti din partea stãpînirii
bisericesti?
Ori poate se teme Biserica de fiii sãi monahi si-i tine sub
"geanã"? Noi credem cã nu. Are Biserica deziderate gestapoviste în
aceastã lume? Nici asta n-o credem. Se vrea Biserica o politie a gîndirii?
E peste putintã. Cãci, dacã ar fi asa, n-ar mai lipsi mult pînã
la body-guarzi si trupe de pace în mãnãstiri, pentru a instaura
o nouã ordine monahalã, aplicatã experimental în "zone de interes".
Atunci cine de cine se teme si de ce?
Dacã nimeni nu se teme, deducem cã nu e nevoie nici de smintitoarele
legitimatii. Pentru conformitate, sã fi avut Hristos legitimatie de Mîntuitor?
A înmînat ori recomandat legitimatii Apostolilor? Cum s-au
legitimat la stejarul Mamvri cei Trei Îngeri gãzduiti de Avraam?
PARIA
CU LEGITIMATIE LEGALIZAREA CRUCII MONAHALE
În ziua de azi, se legalizeazã si se impoziteazã
totul: munti si vãi, pãduri, vii si livezi, grãdini
si parcuri, rîuri si izvoare. Dacã nu sînt trecute
în dosare si chitante, sînt ca si cum n-ar fi.
Iatã cã, mai nou, acest principiu este aplicat
si monahilor.
Pentru ca nici ei, nici societatea sã nu aibã
îndoieli asupra propriei existente, BOR a luat decizia înfiintãrii
unor tichete "monahale", zise legitimatii. BOR îi legalizeazã
pe cãlugãri, pentru a nu vagabonda ilegal prin pustii,
precum oarecînd Ilie Proorocul, ori Ioan Botezãtorul.
Asa au gîndit stãpînii Bisericii: dacã
în lume unii legalizeazã incestul si eutanasia, altii
- homosexualitatea si pedofilia, si cîte alte "necesitãti",
ei de ce n-ar "legaliza" monahismul? Chiar dacã nimeni nu le-o
cere - monahi, duhovnici, stareti etc. - dumnealor totusi o fac, asa,
din oficiu. Ca sã intrãm si noi în rînd cu
oamenii, pentru a nu fi confundati cu haiducii ori partizanii.
Precautii utile, chiar necesare astãzi, cînd nu
mila Domnului, ci leafa Statului te tine în mãnãstire,
leafã ce-ti garanteazã confortul si bunãstarea pentru
o bãtrînete fericitã. Iatã cã monahii
întretinuti ai guvernului îsi legalizeazã pustnicia,
renuntînd la libertatea în Hristos, libertate riscantã
pentru linistea si odihna lor.
L-au scos din mijlocul lor pe Hristosul goilor si flãmînzilor,
al curvelor si proscrisilor, pentru a beneficia de privilegiile Annei
si Caiafei. Dacã - începînd cu Apostolii - crestinii
se socoteau paria în aceastã lume, dupã cum Însusi
Hristos a fost socotit, astãzi cãlugãrii aspirã
la statutul de paria cu legitimatie. Paria cu acte în regulã,
pentru a nu avea probleme, nu cu Hristos, ci cu lumea, pe care ei sustin
cã au lãsat-o, luînd crucea suferintelor lui Hristos.
Paria cu autorizatie, pentru a nu mai fi înjurati pe strãzi
cu epitete de genul: golan, vagabond, om fãrã cãpãtîi,
calomnii ce le afecteazã statutul de cetãtean cuminte
si onorabil, dornic si el de intrare în Europa.
Paria ce-si apãrã "mîndria de om", avînd
si ei "personalitatea" si "demnitatea" lor - nu a lui Hristos, "vagabondul"
smerit, predicator neautorizat, rãspîndind o credintã
la fel de neautorizatã, ilegalã si antisocialã.
Obiectivul sfînt de altãdatã, Crucea lui
Hristos, e schimbat cu o nouã "cruce", crucea falsã a suferintei
închinate prosperitãtii umaniste, doctrinelor si ideologiilor
nihiliste: "crucea" dracului filantrop, "iubitor de oameni" - împotriva
durerii si rãstignirii pe Crucea lui Hristos.
Demonicã dedublare, "anti-crucea" a furat mintile ierarhilor
nostri, rãstignind monahismul pe "crucea" progresului si bunãstãrii,
eficientei si modernizãrii. "Cruce" de catifea netedã
si parfumatã, legalizatã si salarizatã. Fãrã
asperitãti si impuritãti. Fãrã dureri, griji
si necazuri. Ca sã o poatã duce pe umenii lor monahii
cuminti si prosperi.
LEGITIMATII PENTRU RAI, B.O.R. ÎN LUPTÃ CU MONAHISMUL
Recent, Sinodul BOR a adoptat o lege prin care e suprimatã
libertatea monahilor de a circula, de a-si vizita pãrintii,
rudele, prietenii, ori de a se stabili într-o altã mãnãstire,
libertatea de a cãlãtori fãrã restrictii
comuniste.
Dupã legile monahale rãmase din vechime, în
tot ce sãvîrsea, cãlugãrul era binecuvîntat
de bãtrînul sãu, bãtrîn cu viatã
duhovniceascã si autoritate deplinã. Cuvîntul bãtrînului,
sfatul si hotãrîrea lui asupra unei situatii erau de ajuns
pentru mîntuirea ucenicului. Bãtrînul nevoitor era pentru
tînãrul monah mai mult decît duhovnic ori staret,
cãci sfintenia si discernãmîntul lui arãtau
cã în el era Duhul lui Dumnezeu. Dacã se întîmplã
sã citim în istoria monahismului cã unii monahi sãvîrseau
fapte bizare pentru cei din jur, întelegem cã le fãceau
cu blagoslovenie de tainã, împlinind un canon, stiut doar
de ei si de duhovnic. Asa a fost dintotdeauna.
Astãzi însã, iatã cã autoritatea
duhovnicului e pusã la îndoialã si încãlcatã.
Duhovnicul e privat de libertatea de a hotãrî tainic între
el si ucenic amãnuntele mãntuirii, printr-o inovatie laicã
si scolasticã, elaboratã de ierarhii BOR: legitimatia
de cãlugãr. N-au fost consultati pentru aceastã
decizie nici staretii, nici duhovnicii, nici monahii. Pentru si peste
toti au hotãrît abuziv si umilitor ierarhii, dispretuind
orice eventuale alte opinii.
În cartea numitã Molitfelnic existã o slujbã
prin care laicul e trecut în rîndul monahilor: Rînduiala
tunderii monahului. Aceastã slujbã, fãrã
alte legitimatii si accesorii lumesti, e singura formã valabilã
si necesarã pentru a deveni monah; e singurul mijloc legal/canonic
ortodox, lãsat nouã de Îngerul lui Dumnezeu prin
mijlocirea Sfîntului Pahomie, cel ce a primit sfînta rînduialã
a chipului cãlugãresc. Nu legitimatii, nu tichete si cartele
"cãlugãresti", ci schimbare în duh, prin duhovniceascã
lucrare!
Iatã cã astãzi îngereasca descoperire
a expirat, iar a te ruga, a posti, a bate metanii, fãrã
legitimatie, constituie infractiune. Plîngi si te cãiesti
în zadar de pãcatele tale, cãci Dumnezeu aude si iartã
doar pe cei cu legitimatii. Dacã mîntuirea vine prin legitimatii,
adio duhovnic si duhovnicie! - ne facem frizeri. Dacã mîntuirea
vine prin legitimatii, cine-i în Rai?
