Monahul Conon
În luna octombrie a anului 2002 ne-am bucurat de binecuvîntarea
Sfîntului Ioan Casian, adus la noi în tară de o delegatie catolică în
frunte cu excelenta sa Bernard Panafieu. Un lucru bun săvîrsit cum nu se
cade mai rau. Sugestia indusă credinciosilor de rînd a fost cea scontată:
catolicii au si ei sf. moaste, iar rugăciunile ierarhilor ortodocsi alături
de cei catolici propagă în masa de credinciosi simtămîntul apartenentei
comune la "Marea Biserică". În momentul în care se împart valorile ortodoxiei
la masa de negocieri sau se regizează scenarii de unitate confesională cu
happy end, sfîrsitul începe odată cu aplauzele.
Nu stim de ce în Candela Moldovei nu se vorbeste nimic despre "răzvrătirea"
de la mănăstirea Sihăstria, ci doar de vizitele delegatiei catolice la
m-rile Secu si Bistrita. Este bine totusi ca nu s-a încercat măsluirea adevărului
ci doar omiterea lui. Dar despre ce incident este vorba? Spre seară, delegatia
catolică în frunte cu arhiepiscopul catolic al Marsiliei, Bernard P., în
pelerinajul prin mănăstirile nemtene, a ajuns si la m-rea Sihăstria cu moastele
Sfîntului ortodox roman Ioan Casian. Dis de dimineată, după ce au luat micul
dejun, catolicii s-au pornit vîrtos, în odăjdii si cîntări, spre catedrala
cea nou construită pentru a săvîrsi MESSA CATOLICA.
Obstea nu a stiut nimic dinainte despre o asemenea slujbă
în incinta m-rii, dar văzînd ce se-ntîmplă, un grup de trei calugari
ortodocsi în frunte cu ierom. Antim s-au opus, mai întîi la preacuviosul
Victorin, dar vazînd că acesta ezită, au mers înaintea ereticilor si au
închis usile catedralei. Catolicii s-au mirat foarte de această initiativă
si s-au retras. Dar peste putin timp apare IPS Daniel care după ce-l mustră
bine pe staret pentru răzvrătire si neorînduială, opreste dintr-un gest
pe "ereticul" Antim de a se mai împărtăsi si anuntă că cei care-l vor urma
în "erezie" vor fi supusi canonisirii. Apoi messa s-a facut netulburată
în trapeza mănăstirii si delegatia a plecat linistită mai departe, după
ce a fost asigurată că acea scena nu se va mai întîmpla de acum încolo.
Bineinteles, la m-rile Secu si Bistrita obstile au fost
încîntate (!?) si de sfintele moaste si de suita de le insotea, prilej
de a se mai degusta din vinurile puse deoparte. Stăm si ne întrebăm cum
a fost posibil ca dintr-atîtia stareti, ieromonahi, călugari, doar unul
singur să se ridice si să facă ceva pentru a opri blestemătia catolică a-si
face loc prin mănăstiri, prin ultimele bastioane de ortodoxie din Romania.
Credem că acum raportul este invers, la un mărturisitor sunt 12 iude care
abia asteapta să-l vîndă.
Marturisirea adevarului pentru astfel de căldicei este
egală cu pierderea functiei, a gradului si autoritătii si pasibil de a
fi trecut prin furcile reeducarii mitropolitane. Stim că nu toti care tac
sunt de acord cu eresul catolic, dar atîta vreme cît vor considera că
"nu a venit încă timpul" de a face ceva, rămîn vrednici de plîns pentru
comoditatea si împăciuirea lor, pentru că toti vom fi întrebati la judecată,
care a fost valoarea noastra în Ortodoxie dată de lucrarea întru Hristos
și de roadele întru Biserică, si nu stim dacă toti acesti "comozi" vor putea
da răspuns bun înaintea Judecătorului si a Sfintilor. În prezent p. Antim
a fost repus în drepturi si lucrurile au reintrat în "defuncta tăcere".