HOTARÎREA SFÎNTULUI SINOD
al Bisericii Ortodoxe a Georgiei
 8 octombrie 1998,
Sãrbãtoarea Sfîntului Arsenie cel Mare,
Catolicos al Georgiei ( + 887)





fîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei s-a întîlnit pentru sesiunea din 8 octombrie în sala de conferinte a Resedintei Patriarhale.La sesiune au fost prezenti toti cei 24 de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe a Georgiei. Sfîntul Sinod a fost prezidat de Sanctitatea Sa Ilia II, Patriarh-Catolicos a Toatã Georgia.

Sfîntul Sinod a adoptat, alãturi de alte decizii de ordin administrativ si ierarhic, o hotãrîre eclesiasticã însemnatã.Împreunã cu Hotãrîrea se aflau concluziile Comisiei Teologice care au constituit partea canonicã a Hotãrîrii Sinodale.

Chestiunile la care se referã Hotãrîrea sunt:

1.    Documentele adoptate de Comisiile Teologice ortodoxe si ne-ortodoxe
a)    asa-numita Declaratie de la Balamand (între ortodocsi si catolici)
b)    asa-numita Declaratie de la Chambesy (între ortodocsi si ne-calcedoneni)
c)    asa-numitul Acord Antiohian (între Patriarhia Ortodoxã a Antiohiei si monofizitii sirieni)

2.    Sãrbãtorirea Învierii Domnului pe stil nou de cãtre Biserica Ortodoxã       Autonomã a Finlandei  

3.    Noua învãtãturã eclesiologicã ereticã - despre existenta Harului Mîntuitor în afara granitelor canonice ale Bisericii - asa-numita "Teorie a Ramificatiilor".

4.    Sãvîrsirea de rugãciuni comune si unele cazuri de Comuniune cu ereticii.
Documentul ce urmeazã denuntã erezia ecleziologicã - asa-numita "Teorie a Ramificatiilor " apãrutã în mediile teologiei moderniste. În aceste conditii s-a luat în considerare învãtãtura Sfintilor Pãrinti si Canoanele Bisericii. Învãtãturile reprezintã mãrturisirea eclesiologiei ortodoxe.

Sfîntul Sinod a aflat informatia potrivit cãreia Comisia Teologicã înfiintatã în iulie 197 sub binecuvîntarea Patriarhului-Catolicos a Toatã Georgia, Sanctitatea Sa Ilia II a studiat poblemele carea au cauzat poticnealã pentru unele Biserici în ultima vreme.

Comisia Teologicã a discutat documentele de la Chambesy (Elvetia) si Balamand (Liban), acordul între Biserica Ortodoxã a Antiohiei si bisericile antiohiene ne-calcedoniene (orientale) încheiat în 1991, sãrbãtorirea Înverii în Biserica Ortodoxã Autonomã a Finlandei dupã Pascalia Gregorianã si învãtãtura despre existenta Harului Mîntuitor în afara granitelor canonice ale Bisericii, asa-numita "Teorie a Ramificatiilor".

Comisia Teologicã a contactat Patriarhiile de Constantinopol, Antiohia si Rusia si a primit informatii asupra pozitiilor diferitelor Biserici asupra problemelor mai sus numite.

Trebuie subliniat cã un numãr de Biserici Autocefale, inclusiv Biserica Georgiei, nu au dat vreodatã acordul sinodal asupra problemelor aduse în discitie mai sus.

Luînd în considerare cã aceste probleme au dat nastere la anumite tulburãri printre credinciosii nostri, Comisia Teologicã a Patriarhiei Georgiei a studiat aceste materiale si a publicat concluziile în tri numere ale Buletinului informativ al Patriarhiei.Sfîntul Sinod a luatla cunostintã si a fost de acord cu concluziile Comisiei Teologice ale Patriarhie Georgiei. Documentul de mai jos reprezintã pozitia Bisericii Ortodoxe a Georgiei care a urmat-o întotdeauna, pe care o declarãm si o reafirmãm cu putere.   
SFÎNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE A GEORGIEI A HOTÃRÎT

I. Documentul (asa-zisa Declaratie de la Chambesy) Comisiei Teologice pentru dialog teologic între Biserica Ortodoxã si bisericile ne-ortodoxe (orientale), ale cãror lucrãri s-au tinut la Chambesy, este de neacceptat.

II. Acordul preliminar între Biserica Ortodoxã a Antiohiei si bisericile ne-calcedoniene (orientale) antiohiene din 1991 este de neacceptat.

III. Documentul adoptat de Comisia Internationalã pentru dialog între catolici si Biserica Ortodoxã din 23 iunie 1993 la Balamand (Liban) : "Uniatismul metodã de unire în trecut, si cãutarea actualã a deplinei comuniuni" (asa-numita Declaratie de la Balamand ) este de neacceptat.

IV. Sãrbãtorirea Învierii Domnului în Biserica Autonomã a Finlandei dupã Pascalia Gregorianã care este împotriva hotãrîrii Sinodului Întîi Ecumenic de la Niceea despre "Sãrbãtorirea Învierii"este de neacceptat. Despre aceast trebuie spus cãdin punct de vedere ortodox este consideratã drept încãlcare a canoanelor si nu erezie. Este deasemenea important de arãtat cã Patriarhia de Constantinopol ( sub a cãrei jurisdictie se aflã Biserica Ortodoxã Autonomã a Finlandei ) a avut o reactie negativã fatã de aceastã încãlcare a canoanelor si a sugerat cã Învierea trebuie sãrbãtoritã în concordantã cu Decizia Primului Sinod Ecumenic de la Niceea. ( vezi scrisoarea Patriarhului de Constantinopol # 1214/1997 )

V. Doctrina despre existenta Harului Mîntuitor în afara granitelor canonice ale Bisericii si manifestarea ei extremã - " Teoria Ramificatiilor ", care recunoaste în toate denominatiunile crestine contemporane pãrti egale ale adevãratei Biserici a lui Hristos detinînd Harul lui Dumnezeu si Adevãrul în egalã mãsurã - este de neaceptat.

VI. Rugãciunile comune si Comuniunea cu ne-ortodocsii sunt de neacceptat cum de altfel a mai fost afirmat în documentul final al întîlnirii inter-ortodoxe de la Tesalonic ( 29.04 - 02.05.1998, paragraful 13, punctul b ) "Delegatii ortodocsi nu vor participa la slujbele ecumenice, rugãciunile în comun, slujire si alte ceremonii religioase la adunãri."
Analiza pe larg a mai sus mentionatelor probleme a apãrut în Buletinul Informativ (#1,2,3) al Patriarhiei Georgiei.




HOTÃRÎREA COMISIEI TEOLOGICE
A SFÎNTULUI SINOD GEORGIAN




Materialul studiat de Comisia Teologicã - documentele comisiei mixte internationale: asa zisa  Declaratie de la Chambessy (între ortodocsi si monofiziti), de la Balmand (între ortodocsi si catolici) si documentele semnate între Biserica Ortodoxã a Antiohiei si monofizitii sirieni în anul 1991, ne-au arãtat cã acestea toate au la baza lor aceeasi învãtãturã ereticã. Aceastã învãtãturã ereticã a apãrut din zorii veacului XX în principal în spatiul eterodox fiind promovatã adesea de asa zisa teologie modernistã .

I.    Noua teologie mentionatã mai sus se referã întîi de toate la existenta Sfintelor Taine mîntuitoare si în afara granitelor Bisericii Ortodoxe. Conform acestei teologii este cosiderat cã grupãrile eretice si schismatice nu sunt complet rupte de trupul Bisericii. De aceea în tainele (botez, mirungere, hirotonie si altele) sãvîrsite în cadrul acestor grupãri lucreazã acelasi har mîntuitor al Sfîntului Duh.

II.    O formã extremã a acestei învataturi eretice asa zisa "Teorie a Ramificatiilor" a cãrei esentã este cã toate confesiunile crestine existente în momentul actual sunt vãzute ca ramuri egale ale unei singure Biserici a lui Hristos si care detin în mod egal harul Sfîntului Duh si adevãrul divin.

La baza acestei învãtãturi eretice stã interpretarea incorectã a procedurilor canonice privind primirea în Bisericã a ereticilor si schismaticilor.
     
În cadrul miscãrii ecumenice s-a ajuns astfel la motivatia perfectã a rugãciunilor în comun iar uneori chiar si a sãvîrsirii Euharistiei în comun precum si a altor slujbe religioase. De aceea la Tesalonic în perioada 29 aprilie - 2 mai 1998 la reuniunea Panortodoxã s-a adoptat documentul final în care la paragraful 13b se fixeazã pozitia tuturor bisericlor locale: "Delegatii ortodocsi nu vor putea lua parte la slujbe ecumneice,la rugãciunile în comun si la alte ceremonii religioase în cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor (C.E.B.)" .

Înainte de a începe analiza criticã a acestor învãtãturi eretice , sã ne amintim de regulile si practica primirii în sînul Bisericii Ortodoxe a ereticilor si a schismaticilor.

Despre regulile privind primirea în Bisericã a ereticilor si schismaticilor (dupã I Epistolã a Sfîntului Vasile cel Mare)

Dincolo de granitele Bisericii Ortodoxe, sãvîrsirea Sfintelor Taine se limiteazã doar la îndeplinirea formelor lor exterioare  - însã sãvîrsirea lor devine realã doar dupã întoarcera ereticilor în sînul Bisericii.  Doar Biserica are puterea si dreptul de a lega si dezlega. De aceea Biserica Ortodox, cu puterea sa divin, are dreptul sã primeascã în sînul sãu pe eterodocsi fãrã repetarea formei exterioare a Tainelor sãvîrsite la alte confesiuni crestine (Botez , Mirungere, Cununie , Hirotonie).

Întoarcerea eterodocsilor la Biserica mamã se poate realiza în trei feluri : 1. rebotezare 2. Mirungere 3. Pocãintã. Prin sãvîrsirea uneia din aceste trei Sfinte Taine mentionate se îndeplineste lucrarea harului sfintilor acolo unde nici nu nu era prezent. Pentru cã "toate acestea le lucreazã unul si acelasi Duh" (I Cor. 12, 11)  si "Darurile sunt felurite dar acelasi Duh " (I Cor. 12, 4).

În legãturã cu acest lucru Sfîntul Vasile cel Mare în a sa I Epistolã canonicã scrie urmãtoarele: "Începutul separãrii a fost schisma, iar prin aceastã despartire ei nu mai au harul Sfîntul Duh care nu li se mai dã din momentul despartirii lor. La începuturi, înnainte de despãrtire, acestia aveau harul preotiei si prin punerea mîinilor transiteau acest har, sfintilor, iar dupã schismã au devenit laici încît nu mai aveau puterea harului nici pentru a boteza, nici pentru a hirotoni: cei rupti de Bisericã au devenit astfel incapabili de a transmite si altora harul Sfîntului Duh. De aceea cei botezati de cãtre ei sunt socotiti ca si botezati de cãtre laici iar dacã revin la Biserica mamã trebuiesc primiti prin rebotezare".

Tot aici acest sfînt pãrinte explicã cum si de ce  de la acest principiu pot apare derogãri: " Iar întrucît cei din Asia au fost primiti fãrã sã fie rebotzati, sã fie asa."

Acest lucru este arãtat mai clar în referirile la encratiti .Sfîntul Vasile cel Mare este de pãrere cã trebuie rebotezati : "Dacã cineva a fost botezat  la ei (encratiti), el trebuie rebotezat în cazul în care  doreste întoarcerea la Bisericã: dacã totusi prin iconomia pãrintilor s-ar socoti altfel, sã fie asa .(…) mã tem sã nu smintesc la mîntuire prin încredintarea noastrã prea severã."

Prin urmare este preferabilã rebotezarea pentru cei care vin la Biserica Ortodoxã din alte grupãri religioase crestine, dar dacã se iau în consideratie anumite situatii concrete, functioneaza principiul iconomiei prin care pot fi primiti în Bisericã si prin mirungere si pocãintã. Reamintim cã astfel în toate cele trei situatii persoana primeste harul mîntuitor. Este de subliniat faptul cã dacã cei care revin la Biserica Ortodoxã nu fuseserã botezati înnainte prin  întreita cufundare (sau turnare) si cu rostirea formulei "…în numele Tatãlui si al Fiului  s al Sfîntului Duh " în Biserica ortodoxã îi primeste prin mirungere sau pocãintã, ci numai prin rebotezare. Totodatã pentru cei care se pot primi în Bisericã prin mirungere sau pocãinta, Biserica are dreptul de a face mai asprã primirea lor în sînul ei - adicã prin rebotezare.

Concluzii :

Astfel chiar din I Epistolã canonicã a Sfîntului Vasile cel Mare reies clar urmãtoarele:
-    Afarã de granitele Bisericii dreptmãritoare nu existã har mîntuitor. Alte grupãri religioase sunt lipsite de el. Biserica recunoaste printre eretici diferite grade de rãtãcire. De aceea înnainte de a primi în sînul ei pe cei rãtãciti, Biserica cerceteazã  eroarea fiecãruia prevãzînd pentru fiecare caz modalitatea de a reveni la trupul Bisericii .
-    Modalitãtile de a-i primi pe eretici si schismatici sunt bazate exclusiv pe principiul iconomiei Bisericii  si nici de cum presupune cã într-o grupare religioasã sau alta lucreazã harul mîntuitor al Botezului al Mirungerii sau al Hirotoniei. Detinatoare a harului este numai una, sfîntã, soborniceascã si apostoleascã Bisericã ortodoxã.

Privire istoricã

Privind la izvoarele istorice ne încredintãm cã în toatã lumea crestinã, totdeauna si de cãtre toti a fost mãrturisitã existenta unei singure sfinte, sobornicesti si apostolesti Biserici, care este constituitã pe pãmînt sub forma vizibilã a comunitãtii de credincisi crestini, cu ierarhia si cu administratia sa proprie.

Aceastã încredintare privind unicitatea Bisericii adevãrate a fost întotdeauna prezentã la ortodocsi si respectiv la eterodocsi; disputele se purtau doar în jurul problemei privind care este Biserica cea adevãratã. Iar convingerea cã statutul si cinstea de a fi Biserica cea adevãratã a lui Hristos poate apartine doar uneia singure, nici nu se punea în discutie. În acel timpuri nimeni nu vorbea - asa cum se face astãzi de cãtre teologii eterodocsi - cã diversele confesiuni crestine sunt de fapt ramuri ale unei singure Biserici a lui Hristos: toate aceste grupãri neortodoxe fiind considerate ca schismatice si-au pierdut prezenta harului mîntuitor în Tainele lor odatã cu separarea de trupul Bisericii ortodoxe .

Asa vãd problema din punct de vedere eclesiologic cele sapte Sinoade Ecumenice.  Biserica ortodoxã mãrturiseste despre sine exclusiv ca fiind cea adevãratã prcum si prezenta numai în Tainele sale a harului sfintitor si mîntuitor; numai ierarhia acesteia este purtãtoare a harului apostolic prin care are dreptul de a lega si deslega.

 Fericitul Augustin spune cã :" Ei (ereticii) primesc harul botezului numai  dupã revenirea lor în sînul bisericii. Afarã de granitele Bisericii poti avea orice, cu exceptia mîntuirii. În afara se poate sã ai trepte ierarhice, taine, Aliluia si Amin (liturghie), Evanghelie, credintã si sã propovãduiesti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar mîntuire poti sã ai exclusiv în Biserica universalã dreptmãritoare".

În afara Bisericii dreptmãritoare, sãvîrsirea Tainelor chiar în cele mai mici amãnunte nu se poate întelege decãt ca formã exterioarã lipsitã de harul sfintilor si mîntutor. Aceste fore exterioare, golite însã de har, îsi recapãtã valabilitatea numai dupã întoarcerea în Biserica ortodoxã.

Sã notãm cã atitutdinea fatã de primirea în Bisericã a eterodocsilor de-a lungul veacurilor în diferite Biserici locale a fost variabilã. Dar acele persoane care nu primiserã Botezul dupã formula corectã (scufundare sau turnare întreitã în numele Tatãlui si al Fiului si al Sfîntului Duh) obligatoriu, în toate Bisericile si întotdeauna au fost primiti prin rebotezare. In toate celelalte cazuri, fiecare Bisericã localã primea pe fostii eterodocti coform iconomiei sale. Vã prezentãm mai jos cum s-a concretizat acest principiu al iconomiei divine în diversele Biserici locale:

Despre episcopii nestorieni, Sinodul III Ecumenic precizeazã cã ei sunt " strãini de harul preotiei si sunt depusi din treapta de episcopi"(canoanele 1 si 2); însã sinodul Trulan în canonul 95 statuteazã cã nestorienii sunt primiti în Bisericã prin taina Pocãintei, adicã nici Hirotonia lor si nici Mirungerea lor nu se repetã. Arienii (Sinodul II Ecumenic, canonul 8; Sinodul IV Ecumenic, canonul 94, s.a.) sunt primiti prin Mirungere - fãrã rebotezare.

La Sinodul Cartagena din 419 si la douã sinoade de la Constantinopol a fost stabilit despre copii botezati la donatisti sã fie primiti în Bisericã prin Mirungere.
Sinodul VI Ecumenic prin canonul 95 statuteazã cã arienii sunt primiti prin Mirungere iar nestorienii si monofizitii prin Taina Pocãintei (prin lepãdare în public de eresul lor). Arienii, macedonenii, novatienii ….... si apolinaristii sunt primiti prin Mirungere. Altii - pavlichienii, evdomienii, montanistii si sabelienii - -sunt primiti prin rebotezare.


1484 -- un Sinod Panortodox a hotãrît primirea romano-catolicibor prin Mirungere;

1620 - un sinod local din Moscova a hotãrît primirea romano-catolicibor prin rebotezare;

1646 - - mitropolitul Kievului Petru Movilã primea pe romano-catolici prin Taina Pocãintei;

1667 - - în timpul patriarhubui Nicon al Rusiei, un sinod local a aprobat primirea romano-catolicilor conform procedurii de la 1484, cu acordul patriarhilor Alexandriei -- Paisios si al Antiohiei - - Macarios;

1672 - - un sinod local din Ierusalim a hotãrît primirea romano-catolicilor si a protestantilor prin Mirungere (fãrã rebotezare);

1718 - - dupã îndemnul patriarhului Constantinopolului, Biserica Rusiei reafirmã primirea romano-catolicilor si lutheranilor prin Mirungere;

1755 -- patriarhul Constantinopolului Chiril V a promulgat "Orosul" (semnat si de patriarhul Alexandriei -- Matei si al Ierusalimului -- Partenie) prin care se stabilea primirea ereticibor (intre acestia si a romano-catolicilor) prin rebotezare.

1757 -- Biserica Rusiei primeste pe romano-catolici prin Taina Pocãintei;

1888 -- Patriarhia Constantinopolului a promulgat hotãrîrea pentru primirea prin Mirungere a romano-catolicilor;
sec XIX - în Rusia în timpul mitropolitului Filaret, Biserica primea în sînul sãu pe toti crestinii apuseni prin rebotezare, iar acum pe protestanti îi primeste prin Mirungere si pe catolici prin Pocãintã.

În ceea ce priveste primirea în Bisericã a ierarhilor - pentru cazul în care confesiunile din care provin ei existã succesiunea apostolicã si se sãvîrseste exact ritualul Hirotoniei - este posibilã primirea lor (a ierarhilor, n.n.) prin Mirungere sau Pocãintã. Acestor persoane li se pãstreazã aceeasi treaptã ierarhicã în care se aflau inainte de revenirea lor la trupul Bisericii celei adevãrate.

Dupä cum putem vedea si în "Pidalion", doi schismatici Zonie si Saturmin au fost primti în Biserica mama, pästrîndu-si rangul lor de episcopi: "Sã stitii cã pe fratii nostri Zonie si Saturnin care au fost schismatici i-am primit în scaunele lor episcopale" (Sfîntul Vasile cel Mare, I Epistolã canonicã).

Este foarte important în istoria Bisericii universale de cunoscut faptul cã în paralel cu diversele Biserici locale existau si existã diferite practici de a primi pe eterodocsi, dar aceasta n-au fost niciodatã motiv pentru dispute între ele. Astfel, Sinodul din Cartagina hotãrãste urmãtoarele: "în legãturã cu aceasta (primirea ereticior) fiecare dintre noi trebuie sã spunã ceea ce gîndeste, dar nimeni nu trebuie sã judece pe altul si sã respingã unitatea (euharisticã) cu cci care gîndesc altfel."

Bazîndu-se pe hotãrîrea Sinodului IV Ecumenic aproape toate Bisericile locale primesc pe monofiziti prin Mirungere; Biserica Ortodoxã a Georgiei, prin hotarîrea unui Sinod local de la Ruis-Urbnisi (anul 1103) practicã deja de nouã veacuri primirea monofizitilor prin rebotezare.

Faptul cã în afara Bisericii se pot sãvîrsi doar formele exterioare ale Tainelor se confirmã prin aceea cã în diferitele Biserici locale existã mai multe practici de primire a eterodocsilor, jar aceasta niciodatã n-a stîrnit controverse; pentru cã dacã într-o Bisericã localã se primesc ereticii prin rebotezare în timp ce intr-alta aceeasi sunt primiti prin Mirungere sau Pocäintã, este clar cã pe aceste persoane ambele Biserici locale le considerã nebotezate. În prima situatie, Biserica foloseste o practicã mai asprã (acrivie), iar în cea de a doua, o altã Bisericã localã uzeazã de iconomie (nerepetînd asupra persoanei primite forma exterioara a Tainei) si, sãvîrsind în mod real si deplin cu puterea harului mîntuitor Taina Mirungerii sau Pocäintei, realizeazã în fapt plinirea Botezului sävîrsit inainte de primirea în Biserica adevãratã doar sub aspectul sãu exterior.

Concluzii:

Din aceastã prezentare istoricã reies urmãtoarele:

- Dacã în grupãrile eterodoxe aspectul Tainelor sãvãrsite ar fi mai mult decît cel exterior, atunci Bisericile Ortodoxe locale n-ar fi atît de riguroase privind primirea eterodocsilor la dreapta credintã;

- În afara granitelor Bisericii Ortodoxe existã numai forma exterioarã a tainelor, golitã de harul divin cel de viatã fàcãtor si mîntuitor. Aceste forme exterioare primesc continutul harului doar dupã revenirea persoanelor la Biserica  mamã.


Consideratii de drept canonic

         Canonul apostolic 46
        Episcopul ori presbiterul dacã va admite botezul sau jertfa ereticilor, poruncim sã se cateriseascã. Cãci ce pãrtãsie are Hristos cu Veliar; iar ce parte are credinciosul cu necredinciosul.
        Dupã învãtãtura Bisericii oricare eretic este în afarã de Bisericã, iar afarã de Bisericã nu poate fi adevãrat botez crestin nici adevãratã jertfã euharisticã, precum nici o altã adevãratã sfîntã tainã. Aceastã învãtãturã a Bisericii se expune de canonul apostolic prezent cu referire la Sfînta Scripturã, care nu permite nici un fel de comuniune între cele ce mãrturiseste credinta ortodoxã si cele ce învatã împotriva credintei ortodoxe desi citim si în Constitutiunile Apostolice (IV, 15) si tot astfel învatã si pãrintii si învãtãtorii bisericesti începînd de la întemeierea Bisericii. Prin urmare ereticii nu au botez adevãrat sau altã functiune preoteascã adevãratã si episcopul sau prezbiterul ortodox care recunoaste de corect botezul sãvîrsit de preoti eretici sau altã functiune preoteascã, acel episcop sau prezbiter, dupã canonul acesta, este a se caterisii din tagma preoteascã, deoarece prin aceasta aratã, sau cã nu cunoaste esenta credintei sale, sau cã însusi înclinã spre eres si cert este cã în ambele cazuri este nevrednic de chemarea preoteascã.

Consideratii dogmatice

Una din dogmele centrale ale Bisericii este unitatea acesteia. Temelia acestei unitãti este regasitã în al IX-lea paragraf al simbolului de credintã: "Cred întru una, sfîntã, sobomiceascã si apostoleascã Bisericã".

Aceastã dogmã se bazeazã si pe cuvintele scripturistice: "Pe aceastã piatrã voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui" (Mt. 16,18). Din aceste cuvinte reiese clar cã Iisus Hristos întemeiazã o singurã Bisericã si de aceea o aminteste la singular. Sfîntul Apostol Pavel vorbeste astfel despre Mîntuitorul Iisus Hristos: "El este capul trupului, al Bisericii." (I Col. 1,18), "Care (Biserica) este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate întru toti" (Efeseni 1,23) si iarãsi:
"Caci nimeni vreodatã nu si-a urît tnupul sãu, ci fiecare îl hrãneste si îl incãlzeste, precurn si .Hristos Biserica." (Efeseni 5,29).
Granitele Bisericii lui Hristos sunt caracterizate prin douã conditii esentiale:
a.    credinta adevãratã; b. unitatea euharisticã (liturgicã,).
Sfîntul Maxim Mãrturisitorul vorbeste astfel despre dreapta credintã
"Mîntuitorul si-a numit Biserica Sa soborniceascã, dreptmãritoare."
Despre umtatea euharisticã, Sfîntul Ciprian al Cartaginei scrie urmãtoarele:
"Trebuie sã stii cã episcopul este în Bisericã si Biserica în episcop, iar cel care nu este în comuniune (euharisticã) cu episcopul, acela nici nu este în Bisericã si se însalã cci care nu sunt irnpãcati cu ierarhia instituitã de Durnnezeu avînd nãdejdea sã-si gãseascã unitatea (liturgicã) pierdutã, aflînd-o la cci rãtãciti. Cînd de fapt Biserica este una, soborniceascã si nedespãrtibilã si pestc toate unitã si întãritã prin comuniunea (euharisticã) a ierarhior."

De aici rezultã dar cã unitatea de credintã si liturgicã a episcopilor formeazã Biserica adevãratã a lui Hristos.

Prin Sfînta Impãrtãsanie, fiecare om se uneste cu trupul mistic al lui Hristos iar aceastã unire constituie Biserica lui Hristos al cãrei cap este Mîntuitorul Insusi ("Ca o pîine, un trup suntern cci rnulti, caci toti ne irnpãrtãsim dintr-o pîine." - I Cor. 10,17; "Pentru cã suntern rnãdulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui" - Efeseni 5,30).

Despre unitatea Bisericii ca trãsãturã fundamentalã a acesteia, vorbesc toti Sfintii Pãrinti. Sfîntul loan Gurã de Aur scrie urmãtoarele: " (...) astfel, cum ne învatã Scriptura si Sfintii Pãrinti, Biserica adevãratã a lui Hristos este una singurã din care în diferite timpuri s-au despãrtit diverse adunãri eretice si grupuri schismatice."

În ace1asi timp, dogma ortodoxã despre Bisericã ne invatã cã Biserica lui Hristos este singurul loc unde lucreazã harul sfintitor si mîntuitor, adicã unde sunt valabile cele Sapte Taine ale Bisericii. Biserica este trupul mistic al lui Hristos si numai în ea se poate plini îndumnezeirea omului.

Sfîntul Antonie cel Mare spunea urmãtoarele cuvinte: "Dumnezeu s-a fãcut om pentru ca omul sã devinã dumnezeu." Pentru aceasta Mîntuitorul a intemeiat Biserica Sa în care începînd cu ziua Cinzecimii lucreazã Duhul Sfînt si se sãvîrsesc Sfintele Taine.

Vräjmasu1 omenirii din ziua infiintãrii Bisericii a început lupta împotriva ei prin învãtãturi gresite si prin sciziunea Bisericii. Înca din perioada apostolicã au apãrut primele erezii care prin rãspîndirea invãtãturilor gresite si înselare luptau impotriva Bisericii dreptmãritoare. Despre ei, Sfîntul Apostol si Evanghelist Ioan spune: "Iar acum multi antihristi s-au arãtat; de aici cunoastem noi cã este ceasul de pe urmã. Dintre noi au iesit, dar nu erau de-ai nostri, caci de ar fi fost de ai nostri, ar fi rãmas cu noi, ci ca sã ne arate cã nu sunt toti de ai nostri, de aceea au iesit." (I loan 2,18-19).

Sfîntul Apostol Pavel anatematizeazã pe toti ereticii din toate timpurile:
"Dar chiar dacã noi sau un înger din cer v-ar vesti altã Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o - sä fie anatema! Precum v-am spus mai inainte si acum vã spun iarãsi: Dacã vã propovãduieste cineva altceva decît ati primit - sã fie anatema!"

Pe eretici si adunãrile lor îi anatematizeazã si sinoadele ecumenice. Sfintii Pãrinti demascau si înfierau aceste invãtãturi gresite, ucigãtoare de suflet iar pe cei care le imbrãtisau îi numeau urîtori de Hristos si antihristi.

La fel de vinovati sunt si schismatici al cãror pãcat, dupã cum scrie Sfîntul Ciprian al Cartaginei "nu se spalã nici cu mucenicie, adicã bineinteles dacã nu s-au pocãit si nu s-au întors la Biserica mamã.

Concluzii:

Din perspectivã dogmaticã reies urmãtoarele:

- Biserica adevãratã este una singurã. Membrii ei sunt toti cei ce mãrturisesc invãtãtura ei si participã la viata Bisericii prin comuniunea euharisticã.

- Biserica este singurul loc al mîntuirii în care se realizeazã îndumnezeirea omului si unde se infãptuieste unitatea cu trupul mistic al Mîntuitorului.

- Toti ereticii si schismaticii se aflã afarã de granitele Bisericii si sunt lipsiti prin aceasta de harul mîntuitor al Sfîntului Duh pe care îl primesc credinciosii prin Sfintele Taine.

Consideratii de teologie misticã

V.    Lossky scrie urmãtoarele: « Din cuvintele Sfintei Scripturi "Cãci încã nu era dat Duhul, pentru cã lisus încã nu fusese preaslãvit" (loan 7,39) se vede clar cã lucrarea Sfîntului Duh înainte de înfiintarea Bisericii si în afara Bisericii nu se face asa cum se întîmplã în cadrul Bisericii dupã Cinzecime. Mîntuitorul spune "iar cînd va veni Acela, Duhul Adevãrului (...) Acela Mã va slãvi pentru cã din al Meu va lua si vã va vesti. Toate cîte are Tatãl ale Mele sunt; de aceea am zis cã din al Meu ia si vã vesteste vouã." (loan 16, 14-15). Dumnezeirea comunã a Tatãlui si Fiului se dãruiesãte în Bisericã prin Duhul Sfînt credinciosilor iar prin aceasta ei se fac pãrtasi dumnezeirii. Duhul Sfînt dãruieste credinciosilor focul dumnezeiesc - harul necreat, prin aceasta ei devenind mãdulare ale aceluiasi trup -cel al lui Hristos. Trebuie neapãrat sã purtãm numele Fiului (al lui Iisus Hristos) si sã fim mãdulare ale trupului Lui (adicã ale Bisericii) ca sã primim Duhul Sfînt »

Sfãntul Irineu de Lungdunum (Lyon) scrie: "Unde este Biserica acolo este si Duhul Sfînt; iar unde este Duhul Sfînt acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul Sfînt este Adevãrul. Harul mîntuitor al Sfîntului Duh lucreazã în Tainele Bisericii, adicã exclusiv în Bisericã, aceasta avînd granite canonice bine delimitate, vizibile.

Prin Botez omul devine mãdular al trupului mistic al lui Hristos, adicã membru al Bisericii. De aici reiese clar cã Botezul (la fel si celelalte Taine bisericesti) nu pot sã existe independent de Bisericã (adicã în afara granitelor acesteia).
Dincolo de granite1e Bisericii lui Hristos, adicã la eterodocsi, "Tainele" sãvîrsite de acestia nu pot sã uneascã în mod real pe primitori cu Biserica lui Hristos cea adevãratã (ortodoxã).
    Este cu neputintã ca prin Botezul sãvîrsit la romano-catolici, monofiziti sau protestanti, omul sã devinã ortodox, adicã membru al unei singure adevãrate Biserici a lui Hristos. La fel este cu neputintã ca prin Hirotonia sãvîrsitã dincolo de granitele Bisericii, omul sã primeascã harul preotiei.


Sfintii Pãrinti despre Bisericã

Toate cele spuse mai sus au fost din totdeauna sustinute de cãtre Sfintii Pãrinti.

    Sfîntul Ciprian al Cartaginei:

    În afara Bisericii nu existã mîntuire: casa lui Dumnezeu este una singurã si este cu neputintã sã se mîntuiascã cineva în altã parte decît în Bisericã (...) oricine se depãrteazã de Bisericã devine strãin de testamentul Bisericii. Cel care stricã pacea si unitatea în Hristos lucreazã împotriva lui Hristos."

 "Episcopia este unitatea în care toti si fiecare în parte slujesc, la fel si Biserica este una."

 "Biserica soborniceascã este una singurã sí nedespãrtitã; de aici unitatea ierarhior."

    Sfîntul Irineu de Lungdunum (Lyon):

 "Cci care se depãrteazã de la Bisericã(...) ei se pedepsesc pe sine insisi, tocmai despre ei spune Sfîntl Apostol Pavel cã dupã prima si a doua mustrare, indepãrteazã-te de la ei."

"Unde este Biserica acolo este si Duhul Sfînt. Dc aceea cei care nu au pãrtãsie cu ea nu au parte nici de trupul lul Hristos din care izvorãste apa vietii."

Fericitul Teodorit:

"Unul singur este trupul plãmãdit din mai multe mãdulare. Trupul unic al Bisericii dupã spusa Apostolului este al lui Hristos întrucît capul acestui trup este Hristos Însusi."


Sfîntul Chiril al Ierusalimului:

"Mãrturisirea  credintei ne învatã despre una, sfîntã, soborniceascã  si apostoleascã Bisericã  pentru ca sã te pãzesti de stricãciunea adunãrilor eretice si  sã fi totdeauna îin sfînta soborniceascã Bisericã."

Cuviosul Teodor Studitul:

"Din timpurile apostolice si  pînã acum în Bisericã au pãtruns mal multe erezii (...). Dar Biserica a rãmas neîmpãrtitã  si neclintitã si asa va rãmîne îin vecii vecilor desi fãcãtorii de stricãciune s-au smuls din ea."

"Mãrturisesc in fata  lui Dumnezeu si a norodului: ei (ereticii, nn) singuri s-au rupt de trupul lui  Hristos -Biserica-    ale cãrei chei sunt credinta si pe care n-au inghitit-o pînã  acum si nici nu o vor face în veci portile iadului, adicã gurile ereticilor."


Concluzii:

Din toate cele spuse mai sus, Comisia Teologicã a Patriarhiei Georgiei a stabilit cã la începutul secolului XX, în cercul teologilor modernisti s-au formulat urmãtoarele învãtãturi  eretice:

- Valabilitatea Sfintelor Taine si în afara granite1or canonice ale Bisericii lui Hristos celei adevãrate.

- Asa zisa "Teorie a ramificatiilor".

Toate aceste învãtãturi contrazic radical eclesiologia ortodoxã  si sunt absolut inacceptabile pentru ortodoxie.

Comisia noastrã condamnã categoric ereziile amintite mai sus si decurgînd din aceasta respinge practicarea rugãciunilor in comun si - în unele situatii - chiar a împãrtãsaniei comune. Prin pozitia noastrã suntem de acord cu documentul adoptat la Sinodul Panortodox de la Tesalonic (29 aprilie 2 mai 1998) anume cu alineatul 13b in care se spune: "Delegatii ortodocsi nu vor lua parte la slujbele ecumenice, la rugãciunile în comun, la proslãvirea lui Dumnezeu si la orice ceremonie religioasã din cadrul C.M.B.

Iar  în ceea ce priveste primirea ereticilor si a schismaticilor in Biserica Ortodoxã procedura recomandatã se bazeazã pe principiului iconomiei si nicidecum nu înseamnã cã într-o oarecare grupare din afara Bisericii lucreazã harul Sfîntului Duh -- al Botezului, al Mirungerii sau al Hirotoniei.

Detinãtoarea harului este exclusiv una, sfîntã, soborniceascã si apostoleascã Bisericã Ortodoxã. Amin.
Notã:

1.    Ereticii sunt cei care mãrturisesc învãtãturã gresitã si în ace1asi timp nu sunt în legãturã euharisticã cu Biserica dreptmãritoare.
2.    Schismaticii sunt cei care n-au învãtãturã gresitã dar nu sunt în legãturã euharisticã cu Biserica.

Pagina anterioara