“… de nimic mai mult nu are nevoie omenirea astãzi ca de unitate sau de înfrãtire. Iar înfrãtirea oamenilor prin puterile lor pur naturale nu se poate realiza, dat fiind puterea patimii egoiste a mîndriei, a dorintei de putere asupra altora, a lãcomiei de bunuri materiale care pot hrãni poftele iubirii de plãceri trupesti, fatã de care omul este atît de slab. De aceea cred cã Ortodoxia poate contribui, prin aceastã întelegere a prezentei active a lui Hristos în noi, mai mult decît orice altã formã de crestinism la înfrãtirea oamenilor.

    Catolicismul, fiind condus mai mult de o stãpînire exterioarã asupra oamenilor, n-a putut contribui la înfrãtirea spiritualã a lor. A dovedit-o aceasta suficient în cursul istoriei Protestantismul si sectele izvorîte din el, fiind conduse de individualismul cel mai accentuat si neavînd nici o întelegere pentru bisericã, sunt si mai putin capabile sã contribuie la înfãtirea oamenilor în Hristos. Orice membru al unei secte socoteste numai pe putinii membrii ai ei ca mîntuiti si desãvîrsiti, iar pe toti ceilalti îi socoteste pãcãtosi si pierduti.” (p.11)
*

    Miscarea ecumenicã nu ar putea sã contribuie la refacerea unitãtii Bisericii lui Hristos decît dacã Ortodoxia ar dezvolta o teologie care sã impunã, în mod convingãtor, adevãrul integral si deplin eficient al lui Hristos întregii lumi crestine. Cãci acest adevãr nu se poate constitui din învãtãturi contrastante. Deocamdatã, formele crestinismului occidental sunt prea constrastante între ele si fatã de ortodoxie, si prea influentate de cultura Occidentului, care crede cã poate aproba orice idee ca formã de progres.

    Astfel, în plinã atmosferã ecumenistã, anglicanii au adoptat hirotonia femeilor, care-i depãrteazã si mai mult de crestinismul originar. Nu vãd apoi la secte nici o miscare de apropiere, de întelegere a Bisericii. E bine totusi ca reprezentantii Ortodoxiei sã se întîlneascã cu reprezentantii celorlalte forme ale crestinismului în organizatiile ecumeniste, dar numai în scopul de a-i convinge de adevãrul originar al crestinismului pãstrat în Ortodoxie.” (p.25)
*

    “Catolicismul se caracterizeazã printr-un individualism si un rationalism pasiv, un rationalism simplist; cãci rationalismul, desparte realitãtile. Ele de fapt sunt toate unite, toate în armonie, chiar realitãtile extrapersonale, cu atît mai mult personale.” (p.59)
*

    Noi avem ceva de dat Occidentului. Occidentul nu are ce ne da. Din ratiunea aceasta analiticã el a dezvoltat tehnica. El a despãrtit diferitele energii care erau combinate. A despãrtit atomul, a despãrtit diferitele energii si prin asta s-au declansat si au putut sã se manifeste, tehnic si stiintific, într-un grad sporit dar si periculos. Atomii nu mai sunt încadrati în sistemele lor, diferite feluri de atomi: atomul de oxigen, atomul de hidrogen, atomul de carbon, îi desparti, le desparti electricitatea, le desparti cãldura, nu îi mai ai într-o reciprocã îmbinare, modelare. De aceea ei nu mai sunt medii de dezvoltare a noastrã, ci medii de distrugere.” (p.62-63)
*

    “Biserica Romano-Catolicã si Biserica Ortodoxã nu sunt douã surori. Nu existã decît un cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decît un singur trup, adicã o singurã Bisericã. Deci notiunea de Biserici surori este improprie.” (p.93)
*

Extras din ultima convorbire a pãrintelui Ioanichie Bãlan cu pãrintele Dumitru Stãniloae, aflatã în Omagiu memoriei pãrintelui Dumitru Stãniloae, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994.


Pagina anterioara