FERICITUL PARINTE PORFIRIE
(1906-1991)
Nu existã decît o singurã religie - cea crestinã
ortodoxã, deoarece numai duhul acesta ortodox este adevãrat,
autentic. Celelalte duhuri sunt ale greselii, iar învãtãturile
sunt încurcate.
Toate cele referitoare la diavol si iad existã întocmai cum
le descrie Scriptura.
Omul si-a construit multi zei. Chiar si desfrînatii sau ateii cred
într-un dumnezeu, desigur, nu în Cel adevãrat, ci în
zeul trupuhii, al patimilor si al materiei; toti adorã ceva. Si în
dtihul în care adorã acel "ceva", în acelasi duh lucreazã,
adi-cã este desfrînat, rob al trupului; lucreazã pentru
trup, pentru materie.
...Adevãrul se gãseste numai în Ortodoxie. Multe lucruri
existã pe care, vãzîndu-le cineva, rãmîne
impresionat, însã una este lumina cea adevãratã.
Mare lucru este sã adore cine-va numai pe Dutnnezeu cel adevãrat,
pe Domnul nostru lisus Hristos. Adevãrurile lui Dumnezeu, precum le-a
spus dintru început asa sunt. Nu existã alte adevãruri
noi, invocate de oameni pe motiv cã lumea si stiinta au progresat,
iar oamenii au ajuns pe lunã sau alte astre ceresti.
Numai religia lui Hristos uneste pe toti în duhul dragos-tei si
de aceea trebuie sã ne rugãm ca toti sã vinã
la cunostin-ta adevãrului ei. Asa se va realiza unirea în Hristos,
nu cu ideea de a crede cã toti suntem la fel si cã toate religiile
sunt aceleasi. Nu este acelasi lucru... Mã rog ca Dumnezeu sã
vã lumineze sã întelegeti cã ortodoxia - religia
noastrã cea ade-vãratã - nu are legãturã
cu alte religii.
Dacã negi pe satana (adicã, crezînd cã nu existã)
înseamnã cã nu esti ortodox... Dumnezeu sã ne
lumineze pe toti, ca sã-L cunoastem si sã-L iubim.
Cu ce-ti poate fi de folos pentni mîntuire pregãtirea culturalã?
Numai harul lui Dumnezeu si dragostea noastrã cea adevãratã
care se jertfeste tainic pentru altii poate sã ne mîn-tuiascã
si pe noi, dar si pe semenii nostri.
Nu trebuie sã vã împotriviti copiilor vostri, ci satanei
care îi rãzboieste. Sã le adresati putine cuvinte si
sã faceti multã rugãciune. Prin rugãciune le va
vorbi Dumnezeu.
Cînd va veni harul lui Dumnezeu, toate si toti se vor schimba; dar
pentru a veni harul, este necesar sã ne smerim mai întîi.
Sã nu osîndesti pe celãlalt pentru greselile sale,
nici sã i le amintesli. Atunci îl va aseza pe banca judecãtii
însãsi con-stiinta sa si-1 va condamna. Numai astfel se îndreaptã
rãul.
Altfel, cînd îl judeci tu, se supãrã, se îndreptãteste
pe sine, aruncã responsabilitalea asupra ta si a celorlalti, iar rãul,
în loc sã fie îndreptat sau îndepãrtat, se
mãreste.
Cînd greseste fratele nostru, se cade sã rezistãm
ispitei de a-1 mustra. Adevãrata iubire ne insuflã sã
facem jertfe pentru aproapele. Fãrã jertfe, doar blamîndu-1,
împingem pe fratele nostru, care a pãcãtuit, sã
cadã mai jos, pe cînd cu jertfa tãcutã a iubirii
si rugãciunea noastrã tainicã pentru el, îi trezim
constiinta care îl învinuieste si astfel se pocãieste si
se îndreaptã. Cu tãcerea ta ti-ai ajutat copilul.
"...A merge la rai sau la iad nu depinde de banii putini sau multi care
îi posezi, ci de modul în care vom întrebuinta ceea ce
avem. Banii, proprietãtile si toate bunurile materiale nu sunt ale
noastre, ci ale lui Dumnezeu, nouã ne revine doar administrarea lor.
Trebuie sã stim cã Dumnezeu ne va cere socotealã si
pentru ultimul nostru bãnut, dacã l-am cheltuit potrivit vointei
Sale sau nu.
"Totul este ca omul sã iubeascã pe Hristos si toate celelalte
se vor rezolva".
"Sã fii cu luare aminte la demonul neglijentei sau al delã-sãrii.
Nu-1 subestima. Cãci, cînd pune stãpînire pe suflet,
îl drogheazã si apoi îl paralizeazã. Este un mare
demon; cînd intrã în om, nu intrã singur, ci este
urmat de multime de alti demoni".
Nu vã încredeti niciodatã ratiunii voastre.
Dumne-zeu Se obligã sã ne ajute cînd noi îi încredintãm
totul. Cine are gînduri bune are sãnãtate duhovniceascã.
În viata duhovniceascã este nevoie de atentie pînã
la sfîrsit.
Astãzi s-a umplut lumea de asigurãri. Oriunde mergi, gã-sesti
asigurãri. însã, cu cît existã mai multe
asigurãri, cu atît lumea simte mai multã nesigurantã.
De aceea, în ultimul timp, aleargã oamenii la bisericã,
iar diavolul le pune piedici ca sã-i opreascã.
Bunul Dumnezeu, mai întîi examineazã capacitatea ini-mii,
apoi trimite deopotrivã si iubirea Sa. Toate pot fi obti-nute prin
nevointî dupã putere, dupã ce mai întîi omul
a iz-butit sã-si cunoascã persoana sa.
în momentul în care s-a cunoscut pe sine, omul se lan-seazã
în spatiul duhovnicesc, deoarece, cînd îsi cunoaste pro-pria
persoanã - vrea, nu vrea - se va smeri, iar dacã s-a sme-rit,
obligatoriu, va veni harul lui Dumnezeu peste fãptura Sa. Atunci omul
va lumina fãrã sã vrea si fãrã sã
simtã si, astfel, se va slãvi Dumnezeu.
Mintea omului trebirie sã se ocupe cii rugãciunea, iar nu
sã alerge dupã cele desarte.
Rugãciunea ta pentru un bolnav va ajuta numai atunci cînd
acela isi va pune în gînd sã devinã mai bun.
Infruntarea ereticilor
A povestit pãrintele: "Au venit odatã la mine doi cato-lici,
dintre care unul, mai vîrstnic, stia multã carte; va fî
fost, poate, secretar al Vaticanului sau vreun reporter, nu stiu e-xact,
cãci n-am vrut sã le arãt un interes deosebit. îmi
zice, asadar, unul: Hai sã spunem "Tatãl nostru". "Ca s-o spunem
împreunã, trebuie sã fim de acord în cele ale dogmei.
însã în-tre noi si voi prãpastie mare este". Apoi
îmi zice: "Numai or-todocsii sunt aproape de Dumnezeu si numai ei se
vor mîntui? Dumnezeu este cu toatã lumea".
"Da, i-am rãspuns; tu poti însã sã-mi spui:
cîtã lume este aproape de Dumnezeu? Avem, deci, deosebiri. Suntem,
fireste, copiii Unicului Pãrinte, însã unii locuiesc
în casã, pe cînd altii umblã pe-afarã".
"O, ceatã a sfmtilor! O, apãrãtori îndeobste
ai neamului o-
menesc, îndeobste îngrijitori, împreunã rugãtori,
puternici
rugãtori!". (Sf. Epifanie)
