|
Unica in spatiul teologic ortodox romanesc, aceasta carte este o arătare a faptelor prin care ierarhii, preoții, călugării, teologii și toți creștinii acestui veac își pot păstra ori își pot pierde dreapta Credință Ortodoxă, cu mărturii din Sfînta Scriptură și din învățăturile Sfinților Părinți, privitoare la rău-credincioși, evrei și păgîni. |
|
Pînă acum cenzurate, slujba, viața și acatistul
Sfinților Ierarhi Fotie al Constantinopolului, Grigorie Palama și Marcu al
Efesului sunt acum redate Bisericii Ortodoxe Române, mulțumită ostenelilor
și traducerilor românilor athoniți. Iar acestea toate s-au făcut pentru ca toți să vadă cum Sfinții sunt cei care au făcut să răsară adevărul acolo unde era învăluit în minciună, alungând din turmă pe ereticii dezbinători, arătând dragoste celor ce-i înconjurau cu ocări și ură, mărturisind Ortodoxia până la moarte, pătimind de la oameni surghiunul și prigoana. „Nimeni să nu ne stăpânească în credința noastră: nici un împărat, nici un ierarh, nici un mincinos sinod, nici altcineva, ci numai Unul Dumnezeu, care atât prin El cât și prin ucenicii Săi ne-a fost dată nouă”. |
|
Mișcarea Ortodoxă
de Reînviere Monahală aduce în Apologetica românească o nouă apariție cărturărească. Prefațată de
protop. Theodoros Zisis din Tessalonic, ORTODOXIA ȘI UMANISMUL RELIGIOS
este o colecție de șase titluri sub care deslușit se arată cum vina tuturor
ereziilor stă în iubirea de sine numită umanism, rădăcina și seva blestematelor
ecumenisme contemporane. Prima apariție de acest gen ce înfierează pe față
înșelarea ecumenistă și arată ortodocșilor scăparea mântuitoare.
|
|
O vedere
ortodoxă asupra viitoarelor forme de constrângere și pecetluire antihristică,
cum lucrează răul camuflat în societatea iubitoare de plăceri, cum masoneria
a lansat actualele platforme politice euro-globalizatoare și cum Hristos
va birui asupra tuturor. O carte ce dorește să ne învețe despre cum va supraviețui Ortodoxia în prigoană. |
|
înainte de a face orice judecată
în cele ale credinței, se cuvine a nu trece cu vederea peste cuvintele celor
care mai înainte de noi au știut să poarte „lupta cea bună” și să biruiască
pînă la capăt. Sfinții Prooroci, Evangheliști, Apostoli, Mărturisitori și
Cuvioși din toate timpurile și toate locurile sunt într-un cuget cînd grăiesc
despre Ortodoxie și despre apărarea ei. Este cugetul Bisericii Strămoșești
celei peste veacuri vie și nemuritoare, luminoasă și înfloritoare, este hrana
din care s-au alăptat toți ce-au viețuit într-însa, sunt cuvintele aceluiași
izvor. Pãrinților și fratilor ortodocși, acestea sunt doar o picătură din mulțimea cuvintelor pe care Sfintii Părinti le-au mărturisit pînă la noi, împotriva celor ce voiau a strica Credința Ortodoxă lăsată de Mîntuitorul Hristos și de Sfinții Apostoli. întelegeți și vedeți că doar Biserica Ortodoxă se ocîrmuiește dupã cele șapte Soboare, doar Biserica Ortodoxă păstrează neschimbate scrierile Sfintilor Părinți, doar în Biserica Ortodoxă se țin slujbele primelor veacuri, și pentru aceea doar Biserica Ortodoxă e mereu nouă și înnoită de harul Duhului Sfînt. |
|
Biserica este Una și Unul
Sfînt este Capul ei, și nimeni niciodată nu va putea alcătui o altă predanie
lăsată de Hristos Sfintilor Părinți. Tocmai această provocare ne-o aruncă
catolicismul - o nouă tradiție, o altă dogmă, un alt dumnezeu - ce să ne dezrădăcineze
din Ortodoxie, să ne dezbine Neamul, să ne euro-înglobeze. «Aduceți-vă aminte de mai marii voștri (sfinții) care v-au grăit vouă cuvîntul lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viata și urmați-le credinta. Iisus Hristos, ieri și azi și în veci este același»(Evrei 13, 7-8). Neam românesc nu vă lăsați înselați în credința ortodoxă, iubiți pe catolici dar feriți-vă de catolicism, iubiți adevărul și fugiti de minciună, apărați Biserica dar nu înlăturați hotarele puse de Sfinții Părinți, căci acestea ne întăresc a-L mărturisi pe Hristos prin ORTODOXIE SAU MOARTE! |