Pãrintele Teofil Pîrîianu

   În rîndul marilor duhovnici si pãrinti alesi din mãnãstirile noastre, cãutati de credinciosii iubitori de Hristos, se numãrã la loc de cinste si Prea Cuviosul Arhimandrit Teofil Pîrîian, din obstea Sfintei Mînãstiri Brîncoveanu. În continuare prezentãm un fragment din cartea “Ne vorbeste Pãrintele Teofil” în care se transeazã direct si clar problema ecumenismului:

Miscarea ecumenicã este o miscare în cadrul crestinismului, o miscare în scop unificator. Ea urmãreste unirea tuturor crestinilor într-o singurã Bisericã, “o turmã si un pãstor”. Miscarea ecumenicã doreste “ca toti sã fie una”. Fiind o miscare în cadrul crestinismului, deci o miscare religioasã, ea pune accent pe elementul religios din om, deci pune în valoare religiozitatea.

În acest sens, miscarea ecumenistã s-ar pãrea cã are oarecare contributie la rezolvarea crizei religioase. La drept vorbind, miscarea ecumenicã însã, nu creeazã stãri de lucruri noi, ci dã doar sugestii pentru preocupãri noi, în vederea unificãrii tuturor crestinilor. Ea nu stimuleazã la religiozitate, ci vrea sã dirijeze energiile religioase deja existente si active, sã le înmãnuncheze într-un tot. Dorinta celor angajati în miscarea ecumenicã este sã nu se mai iroseascã energiile religioase în polemicã si în luãri de pozitii, în explicatii fãrã rost si în antagonisme dãunãtoare. În acest sens, miscarea ecumenicã serveste religia, chiar dacã nu reuseste sã rezolve criza religioasã din contemporaneitate.

(…) Credinciosii care doresc si urmãresc unirea tuturor crestinilor, dupã pozitia lor religioasã, dupã trãirea crestinã pe care o au, cred cã trebuie împãrtiti în douã categorii: credinciosi în care trãirea religioasã este ceva secundar si pentru care apartenenta la Bisericã este putin lucru; si credinciosi cu o vie recunostintã religioasã în spiritualitatea Bisericii respective. Cei dintîi vãd unitatea crestinilor într-un fel de “hai sã dãm mînã cu mînã”, indiferent de ceea ce suntem fiecare dintre noi, contînd doar pe faptul cã “cu totii suntem crestini”.

Ceilalti vãd unirea tuturor crestinilor prin încadrarea lor în Biserica din care fac parte cei care au constiinta cã sunt reprezentanti Bisericii adevãrate. Astfel, ortodocsii vãd posibilã unitatea tuturor crestinilor numai prin încadrarea tuturor în Biserica Ortodoxã. Catolicii nu vãd unirea altfel decît prin triumful catolicismului. Protestantii sunt mai dispusi sã facã concesii, dar nu toti si nu în toate.

Partea negativã a ecumenismului este cã, în multe cazuri, dizolvã cunostinta apartenentei credinciosilor la Biserica sau gruparea din care fac parte, diminueazã constiinta eclesiasticã. Ca ultim cuvînt în chestiunea pe care îl are miscarea ecumenicã în rezolvarea crizei religioase, se poate spune, fãrã putintã de tãgadã, cã pînã acum ea n-a rezolvat nimic si cã sunt prea putine sanse sã rezolve ceva în viitor.

Consider posibilã, în viitor, unirea tuturor Bisericilor, într-o singurã Bisericã apostoleascã si soborniceascã, dar nu prin puterea omului, ci prin rînduiala si harul lui Dumnezeu. Nu întrevãd aceasta pentru generatia noastrã.