Ieromonahul Serafim Rose
Vietuitor în obstea Mănăstirii Sf. Paisie din nordul Californiei, în cartea sa "Ortodoxia si religia viitorului", apărută în anul 1995 la Chisinău (p.23), referindu-se la încercarea de a uniformiza credinta ortodoxă prin miscarea ecumenică, ne mărturiseste:
"Si dacă toate aceste Biserici crestine nu există decît în măsura în care se pot raporta una la cealaltă, atunci nici o însumare a lor nu va putea rezulta într-o Biserică absolută, căci o atare însumare va trebui si ea să se raporteze la alte organizatii "religioase". Si iată cum ecumenismul "crestin" nu va putea să sfîrsească decît în sincretismul unei religii mondiale."
Cuvintele lui Hristos vor rămâne peste veacuri pline de adevărul ortodoxiei: " Strîmtă si îngustă este calea care duce la viată si putini sunt cei care o află. Feriti-vă de proorocii mincinosi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veti cunoaste... Nu oricine Îmi zice "Doamne, Doamne", va intra în împărătia Cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Multi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit si nu în numele Tău am scos demoni si nu în numele Tău minuni multe am făcut?" si atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtati-vă de la Mine cei ce lucrati fărădelegea. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si le  îndeplineste asemăna-se-va bărbatului întelept care a clădit casa lui pe stîncă."
Matei, cap. 7,14-16,21-24

Introducere

1. "Dialogul cu religiile necrestine"
Trăim într-o epocă de adînc dezechilibru spiritual, epocă în care multi crestini ortodocsi sunt ca niste copii dusi de valuri, purtati încoace si încolo de orice vînt al învătăturii, prin înselăciunea oamenilor, prin viclesugul lor, spre uneltirea rătăcirii (Efeseni 4,14). Pare într-adevăr să fi sosit timpul cînd oamenii nu mai suferă învătătura sănătoasă, ci - dornici să-si desfăteze auzul - îsi grămădesc învătători după poftele lor, si îsi întorc auzul de la adevăr si se abat către basme (II Tim 4,3-4).

Ne încearcă un sentiment de consternare cînd citim cele mai recente documente si luări de pozitie ale miscării ecumenice. Reprezentanti ai Conferintei Permanente a Episcopilor Ortodocsi din America împreună cu alte persoane oficiale ale ierarhiei ortodoxe se întrunesc la nivel înalt cu Romano-Catolicii si cu Protestantii si dau publicitătii "declaratii comune" pe teme cum ar fi Sfînta Împărtăsanie sau trăirea crestină.

Dar în cadrul unor astfel de întruniri la vîrf se omite să li se comunice eterodocsilor (neortodocsilor) că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos la care suntem chemati cu totii, că numai prin tainele acestei Biserici lucrează harul Duhului Sfînt, că membrii ei sunt membri ai Trupului lui Hristos care se împărtăsesc de acest har prin efort personal nemijlocit de curătire a trupului si sufletului în interiorul Bisericii Ortodoxe si că fără întelegerea acestor aspecte fundamentale toate "dialogurile" si "declaratiile comune" nu sunt decît o caricatură cu pretentii de tinută academică a adevăratului dialog crestin - dialog al cărui tel unic nu poate fi altul decît mîntuirea sufletelor omenesti.

Dar multi dintre participantii ortodocsi la aceste "dialoguri" bănuiesc, ori s-au convins deja, că ele nu constituie nici pe departe cadrul în care să se poată face auzită vocea Ortodoxiei; ei văd că însăsi atmosfera de "liberalism" ecumenic a acestor întruniri anulează orice adevăr care s-ar putea rosti în cadrul lor. Acesti participanti rămîn însă tăcuti, pentru că "spiritul vremilor" pe care le trăim este adesea mai tare decît glasul constiintei ortodoxe. (1)

La nivele mai putin înalte, "conferintele" si "discutiile ecumenice" se organizează de obicei cu participarea unui "vorbitor" din partea Ortodoxă si chiar cu oficierea unei "Liturghii Ortodoxe". Atmosfera acestor ''conferinte" este într-atît de marcată de diletantism si de superficialitate, încît ele, departe de a sluji la crearea unei "unităti" atît de dorite de animatorii lor, pun mai curînd în evidentă abisul de necuprins ce se cască între adevărata Ortodoxie si viziunea "ecumenistă" asupra lumii si vietii. (2)

La nivelul actiunii, activistii ecumenisti profită de atitudinea nehotărîtă a intelectualilor ortodocsi invitati la aceste conferinte si de faptul că ei nu sunt ferm ancorati în traditia ortodoxă; se merge pînă într-acolo încît expresii formulate de acestia, precum "acordul de fond asupra punctelor liturgice si dogmatice", sunt folosite de activistii ecumenisti ca bază pentru cele mai incredibile inovatii, precum oferirea Sfintei Împărtăsanii si ereticilor.

La rîndul ei, această stare de confuzie permite ideologilor ecumenisti să lanseze în rîndul maselor declaratii lipsite de acoperire care fac din aspectele fundamentale ale teologiei dogmatice ortodoxe o comedie ieftină. Iată în ce termeni îsi permite să vorbească Patriarhul Athenagoras: "Vă cere vreodată sotia dvs. părerea cîtă sare să pună în mîncare? Cu sigurantă că nu, căci în această privintă ea are infailibilitatea. Să o aibă asadar si Papa, dacă asta doreste". (3)

Crestinii ortodocsi constienti se pot întreba pe bună dreptate unde vor sfîrsi toate acestea si pînă unde va fi împinsă umilinta trădărilor, falsificărilor si demolării din interior a Ortodoxiei. Nu s-a făcut pînă acum nici un studiu atent în această privintă, dar tinînd cont de logica desfăsurării evenimentelor, nu este imposibil să vedem în ce directie se îndreaptă ele. Ideologia care stă în spatele miscării ecumenice, care a inspirat declaratii si actiuni de felul celor mentionate mai sus, este o erezie ai cărei termeni sunt deja clar definiti: "Biserica lui Hristos nu există, nimeni nu se află în posesia Adevărului absolut. Biserica se constituie de-abia acum, în zilele noastre".

Dar nu trebuie să dezbatem prea mult pentru a ajunge la concluzia că demolarea din interior a Ortodoxiei, adică a Bisericii lui Hristos, ar însemna de fapt distrugerea a însusi Crestinismului. Că, dacă nici una dintre Bisericile actuale nu poate pretinde că este adevărata Biserică a lui Hristos, atunci o combinare a lor nu va duce nici ea la alcătuirea acestei Biserici unice, sau nu în modul si în sensul în care a întemeiat-o Hristos.

Si dacă toate aceste Biserici crestine nu există decît în măsura în care se pot raporta una la cealaltă, atunci nici o însumare a lor nu va putea rezulta într-o Biserică absolută, căci o atare însumare va trebui si ea să se raporteze la alte organizatii "religioase". Si iată cum ecumenismul "crestin" nu va putea să sfîrsească decît în sincretismul unei religii mondiale.

Căci, într-adevăr, acesta este scopul nemărturisit al ideologiei de tip masonic, care inspiră si animă "Miscarea Ecumenică", ideologie care, la ora actuală, a pătruns atît de adînc în constiinta celor care participă la asa-zisul dialog ecumenic, încît pentru crestinismul denaturat de astăzi următorul pas logic care se prefigurează este intrarea în comuniune cu religiile necrestine. Dăm, în cele ce urmează, cîteva exemple care indică liniile de dezvoltare a Miscării Ecumenice din afara Crestinismului.

1. Pe 27 iunie, 1965, s-a convocat la San Francisco o Conferintă religioasă pentru pacea mondială, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la fiintarea unei filiale a Organizatiei Natiunilor Unite în acel oras. În fata unui public de 10000 de persoane reprezentanti ai religiilor Hindusă, Budistă, Musulmană, Mozaică, Protestantă, Catolică si Ortodoxă, au tinut cuvîntări despre fundamentarea "religioasă" a notiunii de pace mondială, iar un cor "interconfesional" de 2000 de voci a intonat imnuri religioase apartinînd tuturor denominatiunilor.

2. Într-o declaratie oficială la cel de-al 19-lea Congres al clerului si laicatului din Dioceza Greacă a Americii de Nord si de Sud (Atena, iulie 1968), s-a afirmat: „Credem că Miscarea Ecumenică, chiar dacă a luat nastere în sînul Crestinismului, trebuie să fie o miscare a tuturor religiilor care îsi dau mîna".

3. "The Temple of Understanding, Inc". (Templul întelegerii), o fundatie Americană initiată în 1960 ca un soi de "Asociatie a Religiilor Unite" cu scopul de a "clădi Templul simbolic în diferite colturi ale lumii" (în perfect acord cu doctrina Francmasoneriei), a tinut pînă în prezent mai multe "conferinte la vîrf". La prima dintre ele, organizată la Calcutta în 1968, trapistul (4) Thomas Merlon  a declarat: „Suntem deja în unitate. Ceea ce trebuie să ne redobîndim însă este unitatea primordială".

La cea de a doua conferintă, organizată la Geneva în aprilie 1970, s-au întîlnit optzeci de reprezentanti a zece dintre religiile existente pentru a discuta probleme precum: "Proiectul de Creare a Comunitătii Mondiale a Religiilor". Secretarul General al Consiliului Mondial al Bisericilor, Dr. Eugene Carson Blake a lansat un mesaj de unire către toti conducătorii spirituali ai tuturor religiilor din lumea întreagă; iar pe 2 aprilie la Catedrala Sfîntul Petru a avut loc o slujbă supraconfesională "fără precedent", descrisă de către pastorul protestant Babel ca fiind „un eveniment epocal din istoria religiilor". Cu acest prilej, fiecare participant s-a rugat în limba lui si potrivit traditiei propriei sale religii.

De asemenea, "credinciosii tuturor religiilor au fost invitati să coparticipe la cultul aceluiasi Dumnezeu; slujba s-a încheiat cu rugăciunea "Tatăl nostru" (La Suisse, 3 aprilie 1970).

Materialele de popularizare pe care le-a redactat "Templul întelegerii" dau la iveală că la conferinta "la vîrf organizată în toamna anului 1971 în S.U.A, au fost invitati si reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe si că Mitropolitul Emilianos din Patriarhia de Constantinopol este membru al "Comitetului International al Templului.

Asadar, "conferintele la vîrf" oferă delegatilor ortodocsi ocazia să intre în dialoguri care duc la "crearea unei comunităti mondiale a religiilor", care "grăbesc realizarea visului de pace si de întelegere al omenirii", potrivit filosofiilor întemeiate de Vivekananda, Ramakrishna, Gandhi, Schweitzer, si potrivit fondalurilor altor felurile religii; aceiasi reprezentanti participă, de asemenea, la rugăciuni supraconfesionale "fără precedent", la care "fiecare se roagă potrivit propriei sale religii".
Ne întrebăm: cam care ar putea fi starea inimii unui crestin ortodox, care participă la asemenea conferinte si se roagă împreună cu musulmani, cu mozaici si cu păgîni?

4. La începutul anului 1970 Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) a anuntat conferinta de la Ajaltoun (Liban) dintre hindusi, budisti, crestini si musulmani, care a fost urmată de o conferintă de evaluare în iunie al aceluiasi an la Zurrich, unde 23 de "teologi" din cadrul CMB au declarat necesitatea "dialogului" cu religiile necrestine.

La întîlnirea Comitetului Central al CMB de la Addis Abbeba din ianuarie anul acesta (adică din 1979, n.tr.), Mitropolilul Georges Khodre al Beirutului (Biserica Ortodoxă a Antiohiei) i-a socat pînă si pe delegatii protestanti cînd nu numai că a lansat apelul la "dialog" cu aceste religii dar, călcînd în picioare nouăsprezece secole de istorie a Bisericii Mîntuitorului Hristos, i-a urgentat pe crestini să "investigheze viata de autentică spiritualitate a celor nebotezati"si să-si îmbogătească experienta cu "comorile ce se află în sînul comunitătii religioase universale" (Religious Press Service), căci atunci cînd "brahmanul, budistul sau musulmanul îsi citeste scriptura sa, el primeste în lumină pe însusi Hristos". (5)

5. La întîlnirea de la Addis Abbeba din ianuarie 1971 Comitelul Central al Consiliului Mondial al Bisericilor a încurajat si a aprobat ca reprezentantii diferitelor religii să se întîlnească cît mai des posibil, mentionînd că, "în prezenta fază de dezvoltare putem începe să acordăm prioritate întîlnirilor bilaterale axate pe probleme specifice".

În acord cu această directivă, s-a programat pentru mijlocul anului 1972 un "dialog" major crestino-musulman cu circa patruzeci de participanti de ambele părti, la care au fost prezenti si delegati ortodocsi. (6)

6. În februarie 1972 un alt eveniment ecumenic "fără precedent" a avut loc la New-York. Aici, pentru prima oară în istorie - potrivit Arhiepiscopului Iakovos al New-Yorkului - Biserica Ortodoxă Greacă (Arhidioceza Greacă a celor două Americi) a intrat într-un "dialog" teologic oficial cu reprezentantii cultului mozaic. În cele două zile de discutii s-a ajuns la rezultate foarte precise care pot fi considerate simptomatice pentru rezultatele viitoarelor "dialoguri cu religiile necrestine". "Teologii" greci au căzut de acord cu "revizuirea textelor lor liturgice referitoare la iudei si iudaism, atunci cînd ele sunt negative sau ostile" (Religious News Service).

Mai poate exista vreo îndoială în ceea ce priveste intentia acestor "dialoguri"? În mod evident ea este aceea de a "reformula" Crestinismul Ortodox asa încît el să nu mai creeze senzatii de disconfort religiilor acestei lumi.

Acestea sunt evenimentele care au marcat începutul "dialogului cu religiile necrestine" la sfîrsitul anilor 60 si începutul anilor 70. De atunci încoace ele s-au întetit, iar dialogurile si chiar rugăciunile "crestinilor ortodocsi" cu reprezentantii religiilor necrestine sunt acceptate ca un aspect normal si cotidian al vietii contemporane. "Dialogul cu religiile necrestine" a devenit chiar moda intelectuală a zilelor noastre; această modă reprezintă actuala fază de progres a ecumenismului în drumul său către un sincretism religios universal. Dar să examinăm acum "teologia" si scopul acestui "dialog" accelerat si să vedem ce îl distinge de ecumenismul asa-zis crestin care a predominat pînă acum.

face="Book Antiqua" size="5"> 2. Ecumenismul "crestin" si cel necrestin

În cel mai bun caz ecumenismul asa-zis crestin poate să reprezinte greseala neintentionată si care, deci, se poate bucura de circumstante atenuante - prin care Bisericile Protestantă si Romano-Catolică nu îsi dau seama că Biserica lui Hristos există deja si că ele fiintează în afara ei. "Dialogul cu religiile necrestine" însă este cu totul altceva, el însemnînd o îndepărtare constientă si voluntară de o anumită constiintă de sine a crestinului, constiintă de care nu se leapădă nici unii dintre protestantii si catolicii de astăzi (din ce în ce mai rar, e drept). Acest dialog nu poate fi nicidecum socotit dialog al bunelor intentii, ci mai curînd o "sugestionare" de tip demonic care nu poate prinde decît la cei care deja s-au îndepărtat atît de mult de învătătura crestină, încît au devenit practic păgîni, închinători la "dumnezeul veacului acestuia" (II Cor. 4,4). Sau altfel spus "închinători ai lui Satan si următori ai feluritelor mode intelectuale pe care acest puternic dumnezeu este capabil să le inspire".

face="Book Antiqua" size="5"> Ecumenismul "crestin" se bazează mai ales pe sentimentul vag, dar care cuprinde un sîmbure de adevăr, că există "un crestinism comun" împărtăsit de multi insi, care nu cugetă prea mult la Biserică, sau care nu prea respectă preceptele ei. Acest ecumenism doreste cumva să "clădească" o Biserică care să-i cuprindă pe toti acesti "crestini" indiferenti. Dar atunci care este suportul comun pe care se bazează "dialogul cu necrestinii"? Care ar putea fi terenul pe care să se realizeze o unitate oricît de slabă între crestini si cei care, nu numai că nu cunosc pe Hristos, ci - asa cum este cazul tuturor reprezentantilor religiilor necrestine care vin în contact cu crestinismul -, îl resping hotărît pe Hristos?

Acei care, precum Mitropolitul Georges Khodre al Libanului, se află în fruntea avangardei apostatilor ortodocsi (căci asa se numesc cei care "cad", fără putintă de tăgadă, de la dreapta credintă), vorbesc de "comorile spirituale" si de o viată de autentică spiritualitate prezentă în religiile necrestine; dar numai pentru că abuzează de sensul cuvintelor si numai pentru că atribuie experientei altora propriile lor fantezii ci sunt ei în stare să afirme că păgînii îl găsesc pe "Hristos" si "harul" Său atunci cînd îsi citesc scripturile lor sau că "orice martir pentru adevăr si orice om prigonit pentru dreptatea lui moare în comuniune cu Hristos"(7)

face="Book Antiqua" size="5"> Cu sigurantă că cei în cauză (fie budistul care îsi dă foc, fie comunistul care moare pentru "cauza" în care crede sincer, sau fie oricine) nu ar afirma niciodată că ei mor pentru Hristos sau că se împărtăsesc cu El - iar ideea unei mărturisiri sau împărtăsiri neconstiente cu Hristos este contra esentei însăsi a Crestinismului. Dacă vreun necrestin răzlet pretinde să-L fi experiat vreodată pe Hristos, atunci el nu a putut-o face decît în felul lui Swami Vivekananda:

„Noi, hindusii, nu numai că tolerăm, dar chiar ne unim cu oricare religie, căci ne rugăm la moschee cu musulmanul, ne închinăm la foc cu zoroastrul si îngenunchem în fata crucii împreună cu crestinul"; experienta "crestină" a acestui necrestin nu ar fi decît una între multe alte experiente spirituale, la fel de valabile toate.

face="Book Antiqua" size="5"> Nu. Crestinismul, indiferent cît de departe se merge cu reinterpretările si redenumirile sale, nu are cum fi numitorul comun al "dialogului cu religiile necrestine". Numele de Crestinism este doar adăugat pe deasupra ca ornament unei unităti care se defineste si se identifică la un alt nivel. Singurul numitor comun posibil al tuturor religiilor este conceptul foarte vag de "spiritualitate", care oferă deja "liberalilor" religiosi teren aproape nelimitat pentru teologizările lor cetoase.

Cuvîntul pe care l-a adresat Î.P.S. Georges Khodre la întîlnirea Comitetului Central al CMB de la Addis-Abbeba, din ianuarie, 1971, poale fi socotit un experiment în încercarea de a pune bazele unei astfel de teologii "spirituale" a "dialogului cu religiile necrestine". Ridicînd problema "dacă crestinismul este într-adevăr atît de exclusiv fată de alte religii pe cît s-a afirmat pînă acum, cu exceptia celor cîteva proiectii ale sale asupra religiilor necrestine, absurde în idilismul lor - mitropolitul are mai ales un lucru de subliniat: "Duhul Sfînt" este Acela care, în mod total independent fată de Hristos si de Biserica Sa, constituie cu adevărat numitorul comun al tuturor religiilor.

face="Book Antiqua" size="5"> Referindu-se la profetia: Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul (Ioil, 3:1), mitropolitul spune: „Acest verset trebuie citit ca însemnînd Cincizecimea universală, de la începutul veacurilor. Pogorîrea Duhului în lume nu este subordonată Fiului... Duhul lucrează prin energiile Sale potrivit propriei Sale iconomii si din această perspectivă putem considera religiile necrestine ca locuri asupra cărora lucrează insuflarea Sa". După părerea acestui ierarh, noi trebuie "să dezvoltăm o eclesiologie si o misiologie pe tema predominantă a Duhului Sfînt".

Toate acestea se constituie fără nici o îndoială într-o erezie care neagă însăsi natura Sfintei Treimi si care nu are alt scop decît să submineze si să distrugă întreaga realitate si semnificatie a Bisericii lui Hristos. De ce să fi întemeiat Hristos o Biserică, dacă Duhul Sfînt actionează independent de ea si, nu numai de ea, dar chiar de Hristos Însusi? Trebuie să recunoastem însă că erezia aceasta este prezentată deocamdată cu destulă prudentă, desigur pentru a testa mai întîi posibila reactie a altor "teologi" ortodocsi; numai după aceea îsi va permite ea să devină mai categorică în demersurile si formulările sale.

face="Book Antiqua" size="5"> Adevărul este că "ecleziologia Duhului Sfînt" deja s-a scris, si chiar de un gînditor "ortodox", unul dintre "profetii" recunoscuti ai miscării asa-zise spirituale de astăzi. Să-i examinăm asadar ideile pentru a vedea ce perspectivă ne oferă el asupra naturii si scopului miscării "spirituale" mai largi, în care se încadrează si "dialogul cu religiile necrestine".

3. "Noua eră a Duhului Sfînt"

face="Book Antiqua" size="5"> Nicolae Berdiaev (1874-1949), care ne spune: "ce extraordinar se manifestă Iisus cînd ne deschidem inimile către El. Nu e de mirare că acum oameni de toate credintele se pot ruga împreună".

Pe el nu-l va impresiona catolicul penticostal, care spune că în prezent membrii tuturor confesiunilor "încep să privească peste gardurile care-i despart pe unii de ceilalti pentru a recunoaste pe fiecare fată chipul lui Iisus Hristos".

face="Book Antiqua" size="5"> Dar care este "Hristosul", pentru care se alcătuiesc în întreaga lume aceste programe intensive de pregătire psihologică si chiar fizică? Este Acesta oare adevăratul nostru Dumnezeu si Mîntuitor, Iisus Hristos, Care a întemeiat Biserica pentru mîntuirea oamenilor? Nu cumva este el mai curînd falsul Hristos care va veni în numele său (Ioan 5,43) si-i va reuni sub mîna sa pe toti acei care resping sau pervertesc învătătura Bisericii Celei Una, adică Biserica Ortodoxă?

Mîntuitorul însusi ne-a avertizat: Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeti. Căci se vor ridica hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putintă, si pe cei alesi. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu iesiti; iată este în cămări, să nu credeti. Căci precum fulgerul iese de la răsărit si se arată pînă la apus, asa va fi si venirea Fiului Omului (Matei 24,23-27).

face="Book Antiqua" size="5"> Cea de-a doua venire a lui Hristos va fi cu neputintă de confundat. Ea se va întîmpla deodată. Va veni din cer - Bărbati galileieni, de ce stati privind la cer pe Acest Iisus Care S-a înăltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati văzut mergînd la cer (Fapte 1,11) - si va hotărî sfîrsitul acestei lumi. Nu poate exista nici un fel de "pregătire" pentru Hristos, în afară de aceea pe care si-o lucrează fiecare crestin ortodox prin căintă pentru păcatele lui, curătire, priveghere, si rugăciune. Cei care se "pregătesc" altfel pentru acest sfîrsit, care spun că el este undeva "aici" - mai ales "aici" în Templul din Ierusalim - sau care predică pe "Isus vine curînd", fără să mentioneze marile înselăciuni care preced venirea Sa, sunt vădit profetii ale lui Antihrist, falsul Hristos, care trebuie să vină mai întîi spre a ispiti lumea, inclusiv pe toti "crestinii" care nu sunt sau care nu devin cu adevărat ortodocsi.

Nu există nici un fel de "mileniu" viitor. Pentru cei vrednici să-l primească, "mileniul" apocaliptic (Apoc. 20,6) este chiar acum; este viata plină de har din Biserica Ortodoxă, de-a lungul acestei ''mii de ani", ce desparte prima venire a lui Hristos, adică de la întrupare pînă la venirea lui Antihrist. Aceasta este învătătura ortodoxă a sfintilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Andrei al Cezareii, si a altor Sfinti Părinti.

face="Book Antiqua" size="5"> Faptul că protestantii asteaptă venirea "mileniului" cîndva în viitor, nu face altceva decît sa întărească mărturisirea lor că în prezent ei nu îl trăiesc, si anume că ei se află în afara lui, adică în afara Bisericii lui Hristos, al Cărui har dumnezeiesc nu l-au gustat.

4. Trebuie ca Ortodoxia să se alăture apostaziei?

face="Book Antiqua" size="5"> Nici unul dintre cei care au studiat serios "miscarea harismatică" prin lucrările reprezentantilor ei de frunte, din majoritatea cărora am citat în cuprinsul acestei cărti, nu se mai poate îndoi de faptul că această "renastere" - în măsura în care poate fi numită "crestină" -, este în întregime protestantă prin originea, inspiratia, intentia, practica, "teologia" si scopul său. Nu avem de-a face decît cu o formă de "revivalism"(8) protestant, fenomen ce retine doar cîte o bucătică din ceea ce este în mod autentic crestin, dar substituie esenta Crestinismului cu o isterie emotională "religioasă", ale cărei victime cad în iluzia fatală că "s-au mîntuit".

Dacă "renasterea harismatică" diferă de revivalismul protestant, atunci diferenta constă din aceea că prima îsi adaugă dimensiunea fenomenului cripto-spiritist, care îi conferă o notă obiectivă de spectaculos, pe care practica subiectivă revivalistă protestantă nu o posedă.

face="Book Antiqua" size="5"> Nu negăm că o desteptare ortodoxă este foarte de dorit în zilele noastre, cînd multi crestini ortodocsi au pierdut duhul adevăratului crestinism, iar trăirea arzătoare si autentic crestină se vede într-adevăr mult prea rar. Viata în societatea contemporană a devenit prea confortabilă; viata lumească, mult prea atractivă. Pentru prea multi, Ortodoxia a devenit o chestiune de afiliere la o parohie sau organizatie bisericească si de îndeplinire "corectă" a unui ritualism exterior.

Este într-adevăr nevoie de o desteptare spirituală a Ortodoxiei. Dar ea nu poate apărea din rîndurile "ortodocsilor harismatici". Acestia, în acord cu activistii "harismatici" din rîndurile protestantilor sau romano-catolicilor, se găsesc în armonie deplină cu spiritul vremii. Ei nu se adapă de la izvoarele vii ale spiritualitătii patristice ortodoxe, ci preferă tehnicile revivaliste protestante la modă si se identifică cu cel mai important curent al "crestinismului" apostat si sincretist de astăzi de factură ecumenică.

"Desteptări" ortodoxe autentice au existat si în trecut. Ne gîndim la Sfîntul Cosma din Aitolia, care, în Grecia secolului XVIII, mergea din sat în sat, îndemnîndu-i pe oameni să se întoarcă la adevărata trăire crestină a părintilor lor; sau la Sfîntul Ioan de Kronstadt din propriul nostru secol, care ducea lumina lui Hristos în mijlocul orăsenilor din St. Petersburg.
Avem apoi multimea duhovnicilor monahi ortodocsi, care, prin viata lor autentic "plină de duh", au lăsat generatiilor de monahi si de mireni din urma lor adevărata învătătură crestină a vietii. Ne gîndim la Sfîntul Simeon Noul Teolog din secolul X sau la Sfîntul Serafim de Sarov din secolul XIX, din Rusia. Sfîntul Simeon este răstălmăcit de "harismaticii" ortodocsi, care nu par să-si dea seama că Duhul de care vorbea Sfîntul este cu totul diferit de al lor. Sfîntul Serafim este fără exceptie citat prin pasaje rupte din context, cu scopul de a minimaliza accentul pe care el îl pune pe necesitatea apartinerii de Biserica Ortodoxă, pentru a putea avea cu adevărat o viată duhovnicească.

În "convorbirea" Sfîntului Serafim de Sarov cu mireanul Motovilov despre "dobîndirea Duhului Sfînt", acest Sfînt ne spune: "Harul Duhului Sfînt, care ne este dăruit tuturor celor credinciosi prin taina Sfîntului Botez, este pecetluit cu taina Mirungerii pe părtile principale ale trupului omenesc, asa cum a rînduit Sfînta Biserică, păstrătoarea din veac a acestui har. Si iarăsi: "Domnul îi ascultă la fel si pe monah si pe mirean, cu conditia ca amîndoi să fie ortodocsi".

Ca miscare opusă adevăratei spiritualităti crestin-ortodoxe, "renasterea harismatică" nu este decît partea experientială a modei "ecumenice" dominante - a acestui ecumenism care schimonoseste Crestinismul si îl trădează pe Hristos si Biserica Lui. Niciodată un "ortodox harismatic" nu va obiecta la apropiata "unire" dintre chiar acei protestanti si romano-catolici cu care, asa cum intonează si cîntecul "harismatic" interconfesional, ei se află deja "uniti în spirit, uniti în Domnul" si care le conduc si le inspiră experienta "harismatică".

Trebuie atunci să se stie că "duhul" care inspiră "renasterea harismatică" este duhul lui Antihrist, sau mai precis, al acelor "duhuri demonice" ale vremurilor din urmă, si că "minunile" lor pregătesc lumea pentru falsul Mesia.

5. "Copii, este ceasul de pe urmă"
(I Ioan 2,18)

Dumnezeu a păstrat în lume, ca si în zilele proorocului Ilie, sapte mii de bărbati care nu si-au plecat genunchiul înaintea lui Baal (Rom. 11,4), adică un număr necunoscut de adevărati crestini ortodocsi, care nu sunt morti din punct de vedere duhovnicesc. Ei nu se lasă purtati de curentul general de apostazie si nici de falsele "desteptări", ci îsi continuă drumul ancorati în credinta sfîntă si mîntuitoare a Bisericii Ortodoxe, transmise lor de Sfintii Apostoli printr-un sir neîntrerupt de Sfinti Părinti, observînd cu atentie semnele timpului si călătorind pe poteca strîmtă a mîntuirii.

Dar în afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creste cu repeziciune. Judecînd după ultimele stiri "religioase", este posibil ca "renasterea harismatică" să nu fie decît începutul timid al unei adevărate "ere a minunilor". Multi protestanti care si-au dat seama de frauda ''renasterii harismatice" acceptă acum ca "adevărată" spectaculoasa "renastere" din Indonezia unde, ni se spune, au loc în realitate "chiar minunile care se relatează în faptele Apostolilor".

Acolo, în doar trei ani, 200.000 de păgîni s-au convertit la protestantism în conditii constant miraculoase: Nimeni nu întreprinde nimic fără o obedientă absolută fată de "vocile" si "îngerii" care apar în mod constant si citează din Scriptură, mentionînd si numărul versetului; apa se transformă în vin de fiecare dată cînd slujba protestantă prevede împărtăsire; forme de mîini apar din senin pentru a distribui hrana miraculoasă celor flămînzi; o întreagă ceată de draci este văzută părăsind un sat păgînesc pentru că "unul mai puternic" ("Isus") a venit să le ia locul. "Crestinul" practică o ''numărătoare inversă" pentru păcătosul care nu vrea să se pocăiască, iar cînd ajung la "zero" respectivul moare; copiii sunt învătati cîntece si imne protestante de către voci care se aud din senin (si care repetă cîntecele de cîte douăzeci de ori, asa încît copiii să le tină minte); "banda magnetică a lui Dumnezeu" înregistrează cîntecul unui cor de copii si îl redă apoi din aer în urechile acelorasi copii uluiti; foc se coboară din cer si arde icoane catolice ("Domnul" indonezian este foarte anti-catolic); au fost vindecati 30000 de oameni; "Hristos" apare din cer si "cade" peste grupuri de persoane pentru a le vindeca; indivizii sunt transportati miraculos din loc în loc si merg pe apă; evanghelistii sunt călăuziti de lumini noaptea si umbriti de nori ce călătoresc în urma lor ziua, iar mortii învie.

Este interesant să aflăm că în anumite părti ale "revivalismului" indonezian, "vorbirea în limbi" lipseste aproape total si este chiar interzisă (desi este prezentă în multe locuri), mediumismul părînd a fi înlocuit de interventia directă a spiritelor căzute. Se prea poate ca acest nou "revivalism", mai puternic decît penticostalismul, să fie o formă mai avansată a aceluiasi fenomen "spiritual" (asa cum penticostalismul însusi este o formă superioară de spiritism) si să vestească iminenta zilei de spaimă în care, asa cum proclamă si "vocile" si "îngerii" din Indonezia, "Domnul" vine curînd - căci noi stim că Antihrist va dovedi lumii că este "Hristos" prin aceea că va face "minuni" ca cele povestite mai sus.(9)

Într-o epocă de întuneric si înselăciune aproape universale, cînd pentru cei mai multi "crestini" Hristos a devenit tocmai ceea ce învătătura ortodoxă denumeste Antihrist, Biserica Ortodoxă a lui Hristos este singura care păstrează si comunică harul lui Dumnezeu. Aceasta este comoara fără de pret a cărei existentă chiar lumea asa-zisă crestină nici măcar nu o bănuieste. Căci lumea "crestină" dă mîna cu fortele întunericului pentru a-i însela pe credinciosii Bisericii lui Hristos, care sunt destul de orbi încît să creadă că "numele lui Isus" îi va salva chiar din mijlocul apostaziei, si blasfemiilor în care trăiesc si pe care le acceptă, nepăsători la înfricosatul avertisment al Domnului: Multi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit si nu în numele Tău am scos demoni si nu în numele Tău minuni multe am făcut? Si atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtati-vă de la Mine cei ce lucrati fărădelegea (Matei 7,22-23).

Sfîntul Apostol Pavel continuă si el acelasi avertisment despre venirea lui Antihrist cu această poruncă: Deci dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati învătat, fie prin cuvînt, fie prin epistola noastră (II Tes. 2,15). Sunt unii care vă tulbură si voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, si acum vă spun iarăsi: Dacă vă propovăduieste cineva altceva decît ati primit, să fie anatema! (Gal. 1,7-9)

Răspunsul ortodox la fiecare nou "revivalism" si chiar la "revivalismul" final si teribil al lui Antihrist este această Evanghelie a lui Hristos, pe care singură Biserica Ortodoxă a păstrat-o neschimbată, prin Sfînta Traditie a Sfintilor Părinti în linie neîntreruptă de la Hristos si Apostolii Săi si prin darul Duhului Sfînt. Pe acesta singură Biserica Ortodoxă îl împărtăseste si numai celor credinciosi, care sunt pecetluiti cu Sfînta Taină a Mirungerii si care au păstrat neîntinată această adevărată pecete a darului Duhului Sfînt. Amin.

1) Vezi Diaconia, 1970, nr.1, p.72; St. Vladimiris, Theological Quarterly, 1969, nr.4, p.225; etc
2) Vezi Sobornost, 1978, pg. 494 si urm etc.
3) Hellenic Chronichle, April 9,1970
4) Trapist, membru al ordinului romano-catolic cistercian, reorganizat de către abatele de Ranco în 1664, în cadrul mănăstirii
5) Christian Ceutux-y, 10 feb, 1971
6) Al Montuda, ian-feb 1972, p.18.
7) Sobomost, Summer, 1971, p.171
8) Vezi Arhiepiscopul Averky, Guide to the Study of the New Testament - Îndreptar pentru studiul Noului Testament - Partea a II-a (ruseste), Jordanville, NY., 1956, pp.434-438
9) Vezi Kurt Koch, The Revival in Indonesia, Kregel Publications, 1970; si Mel Tari, Like a Mistify, Wmd Creation House, Carol Stream, III, 1971