VALOAREA LEGII SI A
SFINTELOR CANOANE

Mitropolit Ierotei Vlachos


Din cele spuse împotriva legalismului nu am vrea să dăm impresia că am avea ceva cu Legea lui Dumnezeu si sfintele canoane sau nesocotim marea lor valoare pentru viata noastră duhovnicească. De altfel, la început am făcut distinctia între Lege si legalism. Legalismul înseamnă să privesti doar suprafata Legii, fără a-i trăi esenta si duhul. Si am citat cîteva exemple spre a lămuri acest fapt. Pentru a nu se crea o impresie gresită, as dori să cercetăm acum a valoare a Legii lui Dumnezeu si a sfintelor canoane ale Bisericii.

Voia lui Dumnezeu, care are drept tel mîntuirea noastră,  se înfătisează prin Legea lui Dumnezeu si sfintele canoane. Prin zidirea lui de către Dumnezeu si asezarea în rai, Adam avea părtăsie personală cu El. Legea nu îi fusese dată, afară de porunca de a nu mînca din "pomul cunostintei binelui si răului". Potrivit întregii predanii hermeneutice a Părintilor Bisericii, oprelistea avea rostul de a-l pregăti pe om si a-l întări în bine, spre a putea ajunge să mănînce din pom la vremea potrivită. Iar aceasta, desigur, ar fi însemnat îndumnezeirea sa. De altfel, după zidirea sa, Adam se afla în starea de luminare a mintii, primul pas spre vederea lui Dumnezeu. Adam era în stare a vedea pe Dumnezeu si de aceea nu existau prea multe legi si oprelisti.

Dar prin cădere, mintea lui s-a întunecat, ajungînd să-L uite pe Dumnezeu. El a pierdut părtăsia cu Dumnezeu si, în loc să slujească adevăratului Dumnezeu, a ajuns sa sluească idolilor. Stim din învătătura patristică faptul că uitarea lui Dumnezeu si necunoasterea Lui sunt cele mai mari păcate. Omul se face păgîn. Atunci Dumnezeu, din dragoste pentru om, a dat prin proorocii Săi Legea, astfel ca omul să poată deosebi între bine si rău si astfel să dobîndească călăuzire sigură în calea sa către adevărata părtăsie cu Dumnezeu si să cîstige adevărata cunoastere a Lui.

Pe aceste temeiuri, Legea a avut la început un caracter mai mult negativ, cu porunci care îngrădeau, tocmai fiindcă omul nu era sporit duhovniceste si trebuia să învete a deosebi binele de rău si a face deosebire între energiile create si cele necreate. Totusi, multi dintre oameni nu puteau tine nici măcar aceste porunci si deci asteptau venirea lui Mesia spre a-i tămădui. Si de aici putem vedea faptul că Legea a fost dascăl întru Hristos. Astfel, venirea lui Hristos a adus viată omului, dîndu-i putinta de a ajunge la părtăsie personală cu Dumnezeu, de a mînca Trupul Lui si a bea Sîngele Lui si de a-L avea pe Hristos sălăsluit în inima sa. În această perspectivă putem folosi cuvîntul Sfantului Grigorie Teologul care ne spune că prin întrupare Hristos S-a făcut singurul si cel mai lucrător leac al omului.

Sfîntul Maxim Mărturisitorul leagă viata duhovniceasca de existenta si experierea celor trei legi: legea firească sau constiinta, legea Vechiului Legămînt si legea harului dumnezeiesc, a Noului Legămînt. Iar legătura nu e doar temporală, istorică, ci si personală. După pierderea constiintei curate, ce l-ar fi condus în sigurantă pe calea către Dumnezeu, omul avea nevoie de porunci, căci la începutul vietii noastre duhovnicesti tinem poruncile lui Hristos, iar apoi experiem harul dumnezeiesc, care ne slobozeste de sub stăpînirea păcatului. Deci legea, poruncile lui Hristos, sfintele canoane alcătuite de Biserică - toate au rost tămăduitor. Ele tămăduiesc pe om, astfel încît să poată atinge luminarea si îndumnezeirea. Poruncile lui Hristos sunt leacul care ne conduc către tămăduire. Ele premerg tămăduirii si îl conduc pe om către ceea ce trebuie găsit.

Legea lui Dumnezeu, care e înfătisată prin porunci, tămăduieste pe om. Sfîntul Filotei Sinaitul scrie că "dumnezeiestile si de viată dătătoarele porunci arată atot-sfînta voie a lui Dumnezeu". Iar în continuare spune că poruncile lui Dumnezeu legiuiesc pentru cele trei puteri ale sufletului. Cum se stie, în învătătura Sfintilor Părinti sufletul omului se alcătuieste din partea întelegătoare sau ratiunea, partea poftitoare si partea irascibilă sau iutimea. Diavolul războieste cele trei părti ale sufletului în multe feluri. Iar omul îsi tămăduieste sufletul tinînd poruncile. Sfîntul Filotei scrie: "Toate poruncile dumnezeiestii Evanghelii urmăresc să îndrepte cele trei parti ale sufletului si să le facă sănătoase prin cele cari le poruncesc"[1]. Nu numai că urmăresc să le facă sănătoase, "ci cu adevărat le sfintesc". Apoi aduce numeroase exemple spre a arăta că Legea lui Dumnezeu, care se înfătisează prin porunci, tămăduieste cu adevărat pe om.

Bineînteles că atunci cînd spunem că Legea lui Dumnezeu tămăduieste pe om înseamnă că, în clipa cînd omul s-a tămăduit, el de fapt trece dincolo de Lege. Legea înceteaza de a mai fi în afară, iar omul încetează a se strădui să o pună în lucrare, ea devenindu-i lăuntrică, stare firească a omului. În starea vederii lui Dumnezeu si a îndumnezeirii are părtăsie personală cu Dumnezeu si nu-i mai trebuie Legea spre a-i aminti de El. Sfîntul Maxim spune: ,,Urmarea păzirii poruncilor este slobozirea de patimă a imaginii noastre conceptuale despre lucruri. Urmarea citirii duhovnicesti si a contemplatiei este desprinderea mintii de formă si materie. Aceasta este ceea ce dă nastere rugăciunii neîntrerupte". Poruncile, care tintesc mai ales la curătirea mintii, ajută pe om să vadă lumea fară patimă, adică fără ca patimile să se amestece în imaginea conceptuaiă a lucrurilor. Totusi, numai vederea Lui Dumnezeu desface mintea de materie, o slobozeste de orice chip si nălucire.

Deci, poruncile, Legea lui Dumnezeu, sunt leac tămăduitor esential pentru ca omul să atingă luminarea si îndumnezeirea. Însă în starea vederii lui Dumnezeu ele sunt depăsite, sunt lăsate deoparte. În Împărătia lui Dumnezeu, după a Doua Venire, nu se vor afla nici legi, nici porunci, nici dogme, pentru că omul se va împartăsi de îndumnezeitoarea energie necreată a lui Dumnezeu. Apostolul Pavel este limpede cînd vorbeste despre aceasta: "Și ori de sunt proorocii, vor lipsi; ori limbi, vor înceta; ori stiintă, se va strica... iară cînd va veni ceea ce e desăvîrsit, atunci cea din parte se va strica" (Cor. 13, 8...10). Pasajul vorbeste nu doar despre viata viitoare, ci si despre prezent, cînd omul ajunge la îndumnezeire, cum se vede în urmarea Epistolei: "Acum cunosc în parte, iară atunci voi cunoaste precum si cunoscut sunt" (I Cor. 13, 72).

După tîlcuirea Părintelui Ioan Romanidis, acest loc nu se referă doar la viitor, ci si la viata prezentă, la starea vederii lui Dumnezeu, a vederii Luminii celei necreate. "În parte" si "prin oglindă în ghicitură" fac trimitere la rugăciunea mintii, pe cînd "fată către fată" si "voi cunoaste precum si cunoscut sunt" fac trimitere la vederea Luminii celei necreate, de care Apostolul s-a bucurat si se va bucura si în viitor. De altfel, stim foarte bine din predania patristică că lucrurile cele de pe urmă nu sunt doar lucrurile asteptate, ci ele sunt totodată prezente pentru sfintii ce au parte de trăirea îndumnezeirii.

Prin urmare, în experierea îndumnezeirii, care este îndreptătirea omului, nu se află lege, tocmai pentru că atunci omul este tămăduit. Apostolul Pavel scrie despre valoarea legii si despre depășirea ei: "Ci stim ca legea este bună, de o tine cineva după lege; stiind aceasta, că dreptului lege nu este pusă, ci celor fără de lege si nesupusi" (I Tim. 1, 8-9). Cînd omul are pe Sfîntul Duh în inimă, ajunge să experieze îndreptătirea si nu mai are însemnătate ce anume cere legea.

 Apostolul spune limpede: "în duhul să umblati, si pofta trupului nu veti săvîrsi" (Galat. 5, 16). A trăi si a umbla în duh înseamnă să ai rugăciunea mintii în inimă, care e semnul că mintea îti este luminată.
Prin lege se recunoaste păcatul, adică putem deosebi între voia lui Dumnezeu si voia diavolului. De aceea zice Apostolul Pavel: ,,Ci păcatul nu l-am cunoscut, fără numai prin lege" (Rom. 7, 7). Dar cînd omul ajunge la vederea lui Dumnezeu, atunci legea este fiintial îndepărtată, în sensul că persoana trăieste în atmosfera si scopul către care e îndreptată legea. Atunci legea se face stare firească, iar proorocia se împlineste: "Iată, zile vor veni, zice Domnul, si voi săvîrsi preste casa lui Israil si preste casa lui Iuda asezămînt de lege nouă; nu după asezămîntul de lege care L-am făcut părintilor lor (...). Căci acesta este asezămîntul de lege care voi pune casei lui Israil după zilele acelea, zice Domnul; pune-voi legile Mele în cugetele lor, si în inimile lor voi scrie pre ele, si voi fi lor Dumnezeu si ei vor fi Mie fii și fiice (Evrei 8, 8-10).

S-a observat din istoria Bisericii că, în perioadele cînd crestinii deveneau mai secularizati, s-au alcătuit si muite canoane, astfel ca poporul să poată discerne nestatornicia sa duhovnicească, să deosebească binele de rău si să fie calăuzit pe calea spre tămăduire. Deci, legea nu e o născocire omenească, ci descoperirea lui Dumnezeu, ca omul să se poată tămădui. Asadar, ea nu este scop, ci mijloc, leac necesar tămăduirii omului. Gresita folosire a legii, prefăcînd-o din mijloc în scop, din leac în ideologie, este legalismul nesănătos care întemeiază dreptatea fariseică si îndreptătirea de sine care nu mîntuiesc pe om.
Inapoi