Putem spune că secularizarea este cea mai mare primejdie pentru Biserică. Ea este aceea care îi falsifică adevăratul duh, adevărata atmosferă. Desigur, trebuie să spunem din nou că ea nu afectează Biserica, ci mădularele Bisericii, căci Biserica este adevăratul si Sfîntul Trup al lui Hristos. De aceea ar fi poate mai bine să vorbim de secularizarea mădularelor Bisericii.

Trebuie totusi să adăugăm că, din neiericire, există astăzi două curente neortodoxe precumpănitoare. Facem două greseli mari în viata duhovnicească, care strică Predania Bisericii. Una este antinomianismul, adică respingerea Legii lui Dumnezeu în folosul unei libertăti rău întelese, rînduirea de sine a vietii noastre. Iar cealaltă este legalismul vietii duhovnicesti, rînduirea vietii pe temeiul literei Legii, din pricina desprinderii noastre de trăirea duhului Legii [1]. Nici unul dintre curente nu înfătisează crestinismul autentic, căci promovează păreri gresite si antiortodoxe. Si putem adăuga că antinomianismul e înfătisat în principal de protestantism, care a înlăturat si înlătură legiuirile si canoanele Bisericii, întreaga Predanie a Bisericii, de dragul „credintei". Iar legalismul vietii duhovnicesti e înfătisat în principal de papism, care nu vede profunzimea Legii, cum vom vedea mai amanuntit în continuare. Din nefericire, trebuie spus deschis că si unii ortodocsi s-au scăldat în apele acestor două curente, în cuprinsul întregului climat de influentă pe care l-am primit de la unele traditii crestine apusene.

As dori să pomenesc cîteva exemple, spre a lamuri cele două curente antiortodoxe ce precumpănesc astăzi si ne înrîuresc si să arăt cît sunt de deosebite de autenticul duh ortodox si adevărata predanie ortodoxă.

Mai întîi, postul. Cei ce sunt caracterizati de antinomianism înlătură postul, cu îndreptătirea că sunt liberi si ca acesta a fost rînduit în vremurile mai noi ale Bisericii. Cei caracterizati de duhul legalismului în viata duhovnicească tin postul doar în afară, în chip fariseic, fără a pune în lucrare si a trăi întreaga atmosferă a predaniei Bisericii. Postirea tinteste să-l curătească pe om, iar în privinta mintii, să încerce să o desprindă de cele zidite si de bunurile materialnice, îndreptînd-o către Dumnezeu.

Al doilea exemplu este mergerea la biserică, participarea noastră la slujirea Bisericii. Antinomianiştii resping mergerea la biserică, fie cu totul, fie în parte, pe temeiul că Dumnezeu este pretutindeni si deci nu e nevoie de locuri anume pentru slujire. Cei ce preschimbă viata duhovnicească în legalism în această privintă se duc la biserică, dar nu se pătrund de duhul slujirii, chiar dacă nu renuntă la traditia bisericească. Participarea noastră la dumnezeiasca Euharistie e legată strîns de trăirea în duhul cel mai adînc al dumnezeiestii Euharistii, care este deşertarea de sine, jertfelnicia, dăruirea, smerenia adîncă.

Iar al treilea exemplu este îngenuncherea pe care o săvîrsim ca parte a nevointei ortodoxe. Cei stăpîniti de antinomianism înlătură acest fel de nevointă, privindu-l ca pe ceva din trecut, pe cînd cei stapîniti de legalism păstrează acest fel de nevointă, dar făra a avea o legătură personală. În Biserica Ortodoxă îngenuncherile si metaniile se leagă de adevărata si deplina pocăintă, care este zdrobirea inimii. Ele au ca tintă sa facă si trupul să participe la călătoria omului spre îndumnezeire. Este un lucru bine ştiut că asa-numita miscare isihastă, care este esenta teologiei ortodoxe, tinteste si către o nevointă a trupului, căci si el are parte de harul îndumnezeirii.

Cele trei exemple arată că în Biserica Ortodoxă nu primim nici antinomianismul, nici legalismul în viaţa duhovnicească. Tinem Legea, dar tindem spre atingerea si trăirea duhului Legii.