Binecuvântaţi şi iertaţi
Înalt Prea Sfinţite Părinte Daniel,

Suntem un un grup de credincioşi creştini ortodocşi ce aparţinem duhovniceşte de episcopia ce cu multă dragoste o păstoriţi. Ştiindu-vă un Păstor blând şi înţelept, venim către Înalt Prea Sfinţia voastră cu rugămintea de a ne lămuri unele aspecte legate de străbuna noastră credinţă ortodoxă.

Privind cu multă luare-aminte la cuvintele Sfinţilor ce ne îndreptăţesc a crede că "afară de Ortodoxie nu există mântuire" şi că "oricine va schimba o iotă din Predanie să fie anatema", cu nenumăratele prilejuri bisericeşti intens mediatizate am remarcat o contradicţie între învăţătura patristică şi practicile liturgice de astăzi. Dar, despre ce este vorba?

Am remarcat că în ultima perioadă, tot mai mult începe să se diferenţieze Sfânta Liturghie de  rânduiala ce o ştiam noi până acum: nu se mai pun ecteniile celor chemaţi (cele ce urmează după "Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi..." -, şi am fost încredinţaţi că nici preoţii nu mai rostesc rugăciunile respective de taină). Grabă sau ignoranţă? Ridicând această problemă înaintea unor părinţi din parohiile oraşului nostru (pe care nu-i vom numi din motive lesne de înţeles) am fost contraţi cu multă răceală şi neînţelegere, spunându-ni-se că acel pasaj liturgic este pentru vremurile noastre ceva anacronic.

 Oare aceeaşi părere o împărtăşeşte şi Sf. Ioan Gură de Aur despre  a sa liturghie? Sau Sf. Vasile cel Mare ar fi de acord cu această "cenzură"? Oare nu acel pasaj sfânt al Liturghiei s-a pus special pentru îndepărtarea catehumenilor (cei nebotezaţi încă) de a nu lua parte la "sărutarea păcii" ce are loc, puţin mai târziu, între TOŢI ortodocşii aflaţi în acel moment în Biserică? Oare acum în zilele noastre toţi sunt ortodocşi, toţi sunt botezaţi? Dacă nu, de ce să "dăm vrăjmaşilor lui Hristos taina lui Dumnezeu"?

Participând la sfintele liturghii din unele mănăstiri din eparhie, am remarcat cu surprindere răstălmăcirea cuvintelor "Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh..." în "Unitatea credinţei...". Noul sens insuflă credincioşilor ideea că Biserica Ortodoxă doreşte alăturarea de părţile "creştine" aflate în dezbinare şi rătăcire, şi dă un duh de apartenenţă la o Biserică fragmentară, nedesăvârşită încă. Dar oare, noi ortodocşii, suntem în aceeaşi corabie cu protestanţii, catolicii, musulmanii, evreii? Credeam ca ORTODOXIA ESTE ÎNSĂŞI CORABIA şi că nu trebuie să ni se dea sau să ne cerem de la alţii, în mod democratic, locul ce-l avem de 2000 de ani, dat de Însuşi Hristos prin Duhul Sfânt la Cincizecime!

Iubitori de Ortodoxie fiind, ne gândeam că aici ar fi un mare pericol de secularizare, aducând cele sfinte şi dumnezeieşti la cerinţele lumii şi nu invers. Cu cuvintele sacre, moştenite în bună-rânduială de la Sfinţii  noştri Părinţi credem că nu le putem preschimba după bunul plac.

Evitarea acestor subiecte de actualitate în predicile liturgice şi periodicele din parohiile şi mănăstirile noastre, lasă de înţeles că această nouă direcţie este tacit încuviinţată de cei în măsură să ia atitudine.

Credem că lesne înţelegeţi ale noastre temeri şi nelămuriri, şi rugăm ca  prin răspunsul ce-l veţi da în predicile şi publicaţiile episcopale să readuceţi Sfânta Tradiţie teafără şi nevătămată în sufletele şi inimile ortodocşilor ce-i păstoriţi.