DESPRE DIALOGUL TEOLOGIC DINTRE ORTODOCSI SI NECALCEDONIENI

   - primul text: " Atunci când vorbim de ipostasul unul si compus (synthetos) al Mântuitorului Hristos, nu vrem sã spunem, cã în El se unesc un ipostas divin si un ipostas uman. Vrem sã spunem cã ipostasul unul si vesnic al Celei de a doua Persoane a Treimii Si-a asumat natura umanã creatã, unind-o cu propria Sa naturã divinã necreatã pentru a alcãtui împreunã o Fiintã divino - umanã adevãratã, unitã fãrã despãrtire si fãrã amestecare" (Prima Declaratie).
   Potrivit lui Damaskinos, dacã s-ar fi spus de cãtre Comisie: " O Naturã divino - umanã unitã" i s-ar fi putu reprosa monofizismul; dar, de vreme ce s-a spus " o FIINTÃ adevãratã", vinovati sunt athonitii, care se poartã de parcã s-ar fi folosit cuvântul Naturã.
   - al doilea text: " naturile diferentiindu-se ….doar în gândire" (A Doua Declaratie).
   Expresia " doar în gândire" (1) vine de la Sinodul al V - lea ecumenic ( 533) si deci este perfect ortodoxã, spune Damaskinos. Asadar athonitii se însealã încã o datã, fãcând astfel de reprosuri.

   2. Dioscor, Iacob si Sever sunt ortodocsi?
   Comunitatea athonitã învinovãteste Comisia interortodoxã de a fi cerut anticalcedonenilor sã respingã doar monofizismul extrem al lui Eutihie si nu si pe cel al lui Dioscor si Sever. La care Mitropolitul Elvetiei rãspunde cã cercetãri recente au dovedit cã Dioscor si Sever au rãmas credinciosi învãtãturii hristologice a Sfântului Chiril.
   Dioscor, Iacob si Sever au refuzat sã recunoascã Sinodul IV ecumenic din Calcedon . Datoritã acestui fapt au fost condamnati de Bisericã. Potrivit Pãrintilor Athoniti, asta înseamnã cã erau eretici. Nu, rãspunde Damaskinos: " au respins terminologia definitiei Sinodului (<< în douã naturi>>)", dar " au fost condamnati pentru cã s-au separat de trupul Bisericii si nu pentru erezie".

   3. Se pot anula hotãrârile unui Sinod ecumenic?
   Comisia a propus sã fie ridicate anatemele împotriva lui Dioscor si Sever date de Sinodul IV si confirmate de Sinoadele urmãtoare (al VI- lea si al - VII- lea).
   Athonitii sustin cã nu e permisã revizuirea hotãrârilor unui Sinod ecumenic.
   IPS Damaskinos rãspunde cã asa ceva s-a mai întâmplat si citeazã patru exemple:
   a. revizuirea hotãrârilor Sinodului al III- lea ecumenic prin
" Decretul de reconciliere" din 433, care a restabilit comuniunea dintre Antiohia si Alexandria;
   b. " învãtãtura hristologicã a Sinodului al III -lea ecumenic a fost dezvoltatã printr-un Horos (Decret, Definitie dogmaticã) al Sinodului al -IV- lea ecumenic";
   c. decretul acestui ultim Sinod a fost interpretat de Sinodul al - V- lea ecumenic în lumina celor " Douãsprezece capitole contra lui Nestorie" ale Sf. Chiril si tinând cont de terminologia lui hristologicã;
   d. hotãrârea Sinodului al- IV- lea ecumenic asupra ortodoxiei lui Teodoret al Cyrului si a lui Ibas al Edesei a fost interpretatã diferit de Sinodul al - V- lea ecumenic.
   Pentru IPS Damaskinos existã toate conditiile necesare, deoarece " Sinodul panortodox ridicã anatemele cu privire la Dioscor, Iacob si Sever." Autoritatea Sinoadelor ecumenice nu e pusã în pericol, de vreme ce elementul esential al hotãrârilor lor dogmatice (Horoi) nu e pus la îndoialã", si, pe de altã parte, " Sinodul panortodox", " Întotdeauna aflat în armonie deplinã cu constiinta trupului Bisericii Ortodoxe, prelungeste autoritatea Sinoadelor ecumenice istorice în viata Bisericii Ortodoxe si are puterea de a interpreta autentic duhul hotãrârilor acestor Sinoade în marsul istoric al Bisericii."

   4. Trebuie sã li se impunã Bisericilor anticalcedoniene acceptarea celor patru Sinoade ecumenice (IV- VII) pe care le refuzã pânã în ziua de azi?
   Potrivit athonitilor, care nu fac aici decât sã exprime constiinta Bisercii Ortodoxe în întregimea ei, faptul cã anticalcedonienii continuã sã nu accepte explicit decât primele trei Sinoade ecumenice dovedeste cã nu s-a ajuns la nimic: a fi ortodox înseamnã sã accepti toate Sinoadele ecumenice ca având aceeasi valoare. În aceste conditii, a vorbi de comuniune între anticalcedonieni si ortodocsi este imposibil.
" Calcedonul" rãmâne piatra de încercare.
   IPS Damaskinos rãspunde cã "Bisericile orientale" (adicã anticalcedoniene) acceptã credinta formulatã în decretele celor sapte Sinoade (2), dar cã, " în ciuda acestui fapt, problema enumerãrii formale a acestor Sinoade printre Sinoadele ecumenice comune, desi puse de nenumãrate ori si cu insistentã de Comisia interortodoxã pe parcursul reuniunilor în plen ale Comisiei mixte - a fost socotitã prematurã si intempestivã de reprezentantii vechilor Biserici orientale, dat fiind faptul cã presupune, pe de o parte, ridicarea anatemelor pronuntate de Bisericile noastre contra lui Nestor si Sever, si , pe de altã parte, studiul sistematic al actelor acestor Sinoade, care ar necesita un timp îndelungat."

   III. Rãspunsul Pãrintilor athoniti.
   Sfânta Comunitate a Sfântului Munte a rãspuns criticii, pe care am rezumat-o, printr-o analizã detaliatã de 102 pagini, din care ziarul
" Orthodoxos Typos" si a publicat un rezumat în numerele 1169 si 1170 (din 12 si 26 aprilie 1996). Iatã tradfucerea acestui text intitulat
" Observatiile Sfintei Comunitãti a Sfântului Munte. Dialogul teologic dintre ortodocsi si anticalcedonieni. Rãspuns la critica Mitropolitului Damaskinos al Elvetiei."

   Introducere

   Buletinul ecleziastic " Episkepsis" (521, 31.08.1995) a publicat rãspunsul IPS Mitropolit al Elvetiei, Damaskinos, Presedintele Comisiei interortodoxe pentru dialog între Biserica Ortodoxã si Bisericile anticalcedoniene la " Memoriul Sfintei Comunitãti a SfântuluiMunte asupra dialogului dintre ortodocsi si anticalcedonieni", din 14/27 mai 1995.
   Cãlugãrii athoniti constatã cã, rezultatele dialogului dintre ortodocsi si anticalcedonieni, asa cum au fost ele transcrise în Acordurile Conferintelor neoficiale (1964- 1941),si apoi în Declaratiile Comune ale Întâlnirilor oficiale ale Comisiei mixte (1985- 1993), nu lasã loc unor sperante prea mari de a-i vedea pe anticalcedonieni revenind la Biserica de care s-au despãrtit acum 1500 de ani ca eretici, deoarece teologia acestor " Declaratii Comune" nu se acordã cu dogma ortodoxã .
   În 1992, dupã încheierea discutiilor teologice, am asteptat un examen critic sinodal si o judecatã a diverselor Prea Sfinte Biserici Ortodoxe locale asupra concluziilor Dialogului teologic. Am sperat cã va trece un timp suficient pentru ca sã se maturizeze constiinta Bisericii si sã accepta hotãrârea unanimã a ierarhilor Bisericii asupra problemei de a sti dacã anticalcedonienii contemporani sunt sau nu ortodocsi.
   Din pãcate, înainte de orice judecatã sinodalã, a fost fãcutã publicã afirmatia Comisiei mixte privind ridicarea din partea ortodocsilor a anatemelor asupra lui Dioscor si Sever (" Comunicatul de la a IV-a Întâlnire", 1993). În urma anumitor afirmatii ale unor teologi particulari, Dioscor si Sever au fost socotiti ortodocsi în simtire si doctrinã si, ca urmare, s-a considerat cã ar fi posibil ca autoritatea sinodalã actualã a Bisericii sã ridice anatemele care apasã asupra lor. Ridicarea anatemelor realizatã de cele douã pãrti aflate în dialog ar trebui sã însemne restabilirea deplinei comuniuni sacramentale.
   Diferitele obiectii si reactii ale credinciosilor Bisericii împotriva acestui soi de unire pripitã - de vreme ce anticalcedonienii n-au acceptat câtusi de putin credinta ortodoxã - n-au fost luate în considerare de principalii agenti ai acestei uniri.
   Sfânta Comunitate a Sfântului Munte, nelinistitã si îngrijoratã de cursul pe care l-a luat acest dialog teologic, a alcãtuit mai întâi de toate un " Raport al Sfintei Comunitãti a Sfântului Munte asupra dialogului dintre ortodocsi si anticalcedonieni", în care si-a exprimat rezervele asupra felului în care se desfãsoarã acest dialog. Dar deoarece IPS Mitropolit al Elvetiei, Damaskinos, în articolul sãu, " Dialogul teologic dintre Biserica Ortodoxã si Bisericile orientale. Reflectii si perspective", a prezentat concluziile Comisiei Mixte nu ca pe simple oferte prezentate acestor Biserici, ci ca pe texte tinând de credinta si traditia ortodoxã, Sfânta Comunitate a publicat un " Memoriu" în care a dezvãluit Bisericii deviatiile dogmatice (hristologice si ecleziologice) ale Coisiei interortodoxe. Scopul " Memoriului" a fost acela de a informa membrii Bisericii asupra caracterului non - ortodox al Declaratiilor Comune si de a încerca sã aseze dialogul pe baze ortodoxe astfel încât credinta Bisericii sã rãmânã neschimbatã si anticalcedonienii sã realizeze cã se aflã în erezie, de la care trebuie sã se întoarcã spre ortodoxie.
   În rãspunsul sãu la " Memoriul" Sfintei Comunitãti, Mitropolitul Elvetiei a reformulat teoriile neortodoxe ale Comisiei Mixte în materie de hristologie si ecleziologie.
   De asemenea, el acuzã Sfânta Comunitate cã vorbeste din propria sa autoritate, cã învinovãteste, în mod arbitrar, teologii Comisiei interortodoxe, cã pune în discutie ideea cã Bisericile vor sã accepte cu entuziasm concluziile Dialogului, în sfârsit, cã ignorã faptul cã aceste concluzii sunt în deplin acord cu rezolutia celei de a treia Conferinte Panortodoxe Presinodale în ceea ce priveste progresul Dialogului.
   Sfânta Comunitate a cântãrit bine aceste acuzatii ale mitropolitului si, considerând cã afirmatiile sale se îndepãrteazã în puncte esentiale de credinta ortodoxã si de Traditia Bisericii, a fãcut urmãtoarele remarci:

   1) Pestele este înecat

   Înalt Prea sfintitul aminteste pozitia ostilã a Sfintei Comunitãti fatã de acest dialog, apoi criticã declaratiile acesteia ca "fãcute din proprie autoritate" , ca si acuzatiile "arbitrare" aduse Comisiei interortodoxe , si în sfârsit, împotrivirea sa la vointa celei de a treia Conferinte Presinodale. Aceste observatii nu vor, însã, decât sã-l facã pe cititor sã piardã din vedere esenta problemei. Ele nu lãmuresc pe nimeni dacã nelinistile Sfintei Comunitãti în legãturã cu evolutia Dialogului sunt nejustificate sau gresite.

   2) Constiinta eclezialã

   Pozitia rezervatã a Preafericirii Sale, Patriarhul Diodor al Ierusalimului , a atâtor alti ierarhi ai Bisericii , a Sfintei Comunitãti a Sfântului Munte, a numerosilor profesori de la scolile teologice si a unei mari pãrti a credinciosilor Bisericii dovedeste cã, în realitate, constiinta Bisericii n-a fost multumitã de rezultatele Dialogului si cere o nouã fixare a directiilor în care trebuie sã se desfãsoare.

   3) Texte în mod deliberat ambigue

   Afirmatia Mitropolitului Elvetiei cã solutiile aduse problemelor teologice sunt conforme învãtãturii Sfintelor Sinoade ecumenice este total nefondatã.
   Acordul comun care s-a semnat în cadrul Dialogului nu reprezintã credinta Sfintilor Pãrinti ai Sinoadelor ecumenice, ci texte artistic fabricate astfel încât sã cuprindã în acelasi timp teologia ortodoxã si cea severianã. Aceste documente nu folosesc terminologia Hotãrârilor Sinoadelor ecumenice decât pentru a ascunde compromisul dogmatic astfel obtinut.
   Cu voie sau fãrã de voie, delegatia ortodoxã a fãcut concesii dogmatice anticalcedonienilor. Iatã-le:
   a) introducerea unor formule monofizite în " Declaratiile Comune" ca de ex.: " Ipostasul ( ca distingere) NATURII Cuvântului întrupat". Termenul " physis", naturã, care nu poate însemna ipostas, este folosit strâmb, într-o manierã kakodoxã în locul formulãrii ortodoxe care ar fi " NATURILOR Cuvântului întrupat".

   b) acceptarea cã naturile lui Hristos se disting numai în gândire, expresie care, în contextul Declaratiilor comune, este susceptibilã de o interpretare severianã si ascunde în ea monofizismul si monoenergetismul. Pretentia mitropolitului Elvetiei, care sustine cã expresia " doar în gândire" vine de la hotãrârea Sinodului al V-lea ecumenic, n-are nici o relevantã de vreme ce continutul expresiei ( în contextul si în forma existentã în document: " naturile se disting numai în gândire") este radical diferitã de continutul dogmatic al formulei Sinodului al V-lea : " Dacã cineva mãrturiseste cele douã naturi ale Singurului Domn Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, dar fãrã sã se înteleagã diferenta doar în gândire….si se foloseste de numãrul lor pentru a arãta cã Mântuitorul are naturi separate si idioipostatice (având fiecare ipostasul propriu), sã fie anatema".
   A doua formulare mãrturiseste diferenta naturilor care existã în mod esential în Hristos si respinge separarea naturilor, dar insinueazã ideea unei naturi compuse.

   c) Folosirea expresiei "ca sã formeze (Cuvântul) o singurã si realã FIINTÃ (hyparxis, fiintã sau subzistentã) divino-umanã", expresie specificã traditiei teologice severiene pentru care Hristos nu este asemenea ca ipostas Ipostasului lui Dumnezeu Cuvântul. Consecintele acestei teze, atât pe planul teologiei treimice, cât si pentru doctrina mântuirii, sunt extrem de grave.

   d) Concesia fãcutã opiniei cã Sfintii Pãrinti ar fi folosit termenii naturã si ipostas unul în locul altuia si cu aceeasi semnificatie. Astfel se dã posibilitatea anticalcedonienilor sã citeascã "Declaratiile comune" asa cum vor, dupã propria lor credintã, care e monofizismul severian, fãrã sã-si dea seama de eroarea teologicã în care se aflã.

   e)Formularea nesatisfãcãtoare a dogmei ortodoxe despre cele douã vointe si cele douã energii în Hristos, formulare care face imposibilã excluderea ereziei monoenergetismului. Afirmatia mitropolitului Elvetiei cã, în ceea ce priveste aceastã problemã, "Declaratiile Comune" reproduc cu fidelitate Definitia Sinodului VI ecumenic, este total nefondatã.

   f) Acceptarea neortodoxã a ideii ca anticalcedonienii pot mãrturisi o singurã naturã divino-umanã, atâta timp cât nu neagã prezenta dinamicã si constantã (suneche) a divinului si a umanului în Hristos. Printr-o astfel de mãrturisire, anticalcedonienii nu recunosc ca ipostas, ceea ce este ipostatic în Hristos ci ca o naturã divino-umanã compusã. De asemenea, în locul unei existente (hyparxis, subzistentã) esentiale a naturilor în Hristos, este mãrturisitã doar prezenta proprietãtilor (idiotetes) divine si umane în El.
   Asadar, prin toate acestea e mãrturisitã tocmai natura compusã a traditiei severiene pe care au condamnat-o Sfintii Pãrinti.

   g) Concesia fãcutã anticalcedonienilor, prin folosirea denumirilor de "precalcedonieni", "necalcedonieni" si "ortodocsi orientali" nu ca simpli termeni tehnici în desfãsurarea Dialogului, ci întelesi în continutul lor teologic, asa cum se poate constata cu usurintã, examinând rezultatele dialogului.

   h) Recunoasterea cã monofizismul asa-zis moderat al lui Dioscor si Sever nu este o erezie si cã anatema lansatã împotriva lor de Sinoadele VI si al VII-lea ecumenice nu s-a datorat învãtãturii lor eretice, ci doar faptului cã divizaserã Biserica.
   Toate aceste lucruri pe care le sustine, de asemenea, Mitropolitul Elvetiei, se dovedesc eronate în baza Actelor Sinoadelor ecumenice al V- lea, al- VI- lea si al- saptelea locale, din Constantinopol (536) si Lateran (649), precum si în baza scrisorilor si operelor dogmatice ale marilor Învãtãtori si Pãrinti ai Bisericii: Maxim Mãrturisitorul, Sofronie al Ierusalimului, Ioan Damaschin, Fotie cel mare, etc. Potrivit traditiei Sfintilor Pãrinti, Dioscor si Sever sunt eretici în toatã puterea cuvântului.
   Cunoscând toate aceste lucruri, Comisia interortodoxã a comis o gravã eroare nepretinzând anticalcedonienilor sã accepte pur si simplu anatema asupra pretinsilor " învãtãtori" Dioscor, Sever, Filoxenie, Iacob si altii, ca o conditie indispensabilã unirii.

   i) Formula "naturile sunt unite ipostatic si natural " (3), în care adãugarea adverbului "natural" (care pentru ortodocsi nu înseamnã nimic altceva decât unirea dupã ipostas) înseamnã pentru anticalcedonieni unirea naturilor ca atare (luate în ele însele) într-o unicã naturã compusã. Teza severianã mãrturisitã de anticalcedonieni produce o confuzie completã în taina Iconomiei divine.

   j) Acordul pentru o respingere generalã si neconditionatã a interpretãrii sinoadelor, ceea ce nu se potriveste cu hotãrârea Sinodului al III-lea ecumenic si cu "Reconcilierea" din 433 (4).
   Aceastã indeterminare ne lasã în incertitudine: anticalcedonienii acceptã Sinodul al IV-lea ecumenic si Sinoadele ecumenice urmãtoare ale ortodocsilor, or, dacã resping sinodul tâlhãresc de la Efes si celelalte nenumãrate sinoade întrunite de nelegiuiti împotriva Sfântului Sinod al IV-lea ecumenic.

   4)Ridicarea anatemelor?

   IPS Damaskinos este de acord cu pãrerea comisiei mixte cã e posibilã ridicarea anatemelor pronuntate împotriva lui Dioscor si Sever de cãtre Sinoadele ecumenice. Pentru a sustine acest lucru, mitropolitul foloseste argumente imposibil de acceptat din punct de vedere istoric si teologic. Iatã-le:
   a) "Hotãrârile Sinodului al III-lea ecumenic au fost revizuite prin Decretul de Reconciliere, ca atare ar fi posibil astãzi ca un act de aceeasi valoare al Bisericii sã revizuiascã anatemele împotriva lui Dioscor si Sever."
   Acest argument este clar respins de scrisorile Sfântului Chiril. Biserica admite completarea, dezvoltarea si explicarea hotãrârilor dogmatice ale Sinoadelor ecumenice, dar niciodatã revizuirea lor.
   b)"Sfântul Chiril n-a pretins adoptarea celor Douãsprezece capitole ale sale în Decretul Reconcilierilor ci s-a multumit cu o condamnare generalã a nestorianismului. Tot astfel, noi, ortodocsii, trebuie sã ne multumim cu o condamnare generalã a eutihianismului pe care o produc anticalcedonienii ca suficientã pentru a-i putea defini ca având un sentiment ortodox."
   Acest argument se dovedeste de asemenea înselãtor, pentru cã Sfântul Chiril a cerut recunoasterea celei de-a IV-a anateme îndreptate împotriva celor care spun cã prin Reconciliere el se contrazice. În plus, toatã traditia ulterioarã a Pãrintilor cere o mãrturisire exactã si detaliatã a credintei, nu doar declaratii generale.
   c) "Reabilitarea lui Teodoret si a lui Ibas de cãtre Sinodul al IV-lea ecumenic ti condamnarea operelor lor gresite în credintã de cãtre Sinodul al IV-lea ecumenic au servit unitãtii Bisericii. Tot astfel reabilitarea lui Dioscor si Sever ar servi astãzi acestei uniri".
   Rationamentul este gresit. Reabilitarea lui Teodoret si Ibas nu s-a fãcut prin revizuirea unui Sinod ecumenic cu autoritate de lege în Bisericã, ci prin revizuirea unui fals sinod, un sinod eretic (asa numit "tâlhãresc"). Nici o decizie dogmaticã luatã de sinoadele anterioare n-a fost încãlcatã prin aceastã reabilitare, care n-a avut loc decât dupã ce Nestorie a fost anatemizat în fata sinodului. Tot astfel, condamnarea scrierilor lor eretice de cãtre Sinodul al V-lea nu a contrazis vreo acceptare a lor anterioarã, fãcutã de vreun Sinod ecumenic. În concluzie, aceste douã acte ale Bisericii au servit unitatea ei, pentru cã ceea ce s-a cãutat atât într-unul, cât si în altul, a fost integritatea credintei ortodoxe. Dimpotrivã, reabilitarea lui Dioscor si Sever, care se încearcã a se face astãzi, vrea sã accepte drept ortodoxã, învãtãtura ereticã a lui Sever. Învãtãtura constantã a Bisericii referitoare la Sinoade este astfel complet rãsturnatã, iar unitatea Bisericii încã o datã sfâsiatã.
   d) "Sinodul al III-lea ecumenic nu l-a anatemizat pe Teodor de Mopsuestia din iconomie, pentru a salva unitatea Bisericii. Din acelasi motiv ar fi bine sã practicãm azi încã o datã iconomia si sã-i reabilitãm pe Dioscor si Sever."
   Desi faptul istoric relatat aici este exact, concluzia este gresitã. Iconomia practicatã de Sfântul Chiril nu implica sub nici o formã acceptarea doctrine lui Teodoret. Reabilitarea lui Dioscor si Sever care se propune astãzi se bazeazã explicit pe recunoasterea si acceptarea ereziei lor.
   e) " Sfântul Vasile cel Mare sugera restabilirea comuniunii ecleziale cu monofizitii care, printr-o îndelungatã comuniune de viatã cu ortodocsii s-ar maturiza si ei în credinta ortodoxã. Restabilirea comuniunii cu anticalcedonienii ar putea avea loc într-o manierã asemãnãtoare". Cu toate acestea exemplul Sfântului Vasile cel Mare nu e tocmai potrivit ca solutie astãzi, pentru cã Sfântul Pasile a cerut homeousienilor sã accepte fiecare literã a mãrturisirii de credintã de la Niceea, sã accepte cã nu trebuie socotit Sfântul Duh o creaturã si sã refuze comuniunea cu cei care-L socotesc astfel. Astãzi, dimpotrivã, nu li se cere anticalcedonienilor nici sã accepte credinta Calcedonului, deci si expresia " în douã naturi", nici sã-i renege pe învãtãtorii lor, Dioscor, Sever si altii, care nu mãrturisesc cele douã naturi.

   5) Nerecunoasterea Sinoadelor
   Mitropolitul Evetiei sustine cã recunoasterea formalã a Sinoadelor ecumenice (IV - VII) prin adãugarea lor la lista celor deja acceptate - se poate face dupã restabilirea comuniunii ecleziastice. Este încãlcat astfel actul fundamental care asigurã unitatea Bisericii, si anume, mãrturisirea comunã de credintã fãcutã de toti episcopii Bisericii Ortodoxe în momentul sfintirii lor.

   6) Pot fi modificate textele liturgice?
Propunerea de a scoate din textele liturgice ale Bisericii expresiile care pun probleme - evident în ochii anticalcedonienilor, si sã li se cearã sã renunte la erorile dogmatice continute în aceste forme pentru a putea reveni în sânul Bisericii.

   7) Trebuie rescrise istoriile bisericesti?
   Editarea de cãrti teologice si de popularizare, destinate sã-i informeze pe teologi si pe restul oamenilor despre identitatea dogmaticã descoperitã între ortodocsi si anticalcedonieni, precum si organizarea de întâlniri între culte pe baza schimburilor reciproce (5) sunt acte imposibil de acceptat de pãstorii Bisericii care încã mai au constiinta responsabilitãtii preotesti în Bisericã.
   Pentru toate aceste motive, Sfânta Comunitate asteptã rãspunsul succint al întregului corp al Bisericii si asezarea cât mai rapid posibil pe baze ortodoxe a dialogului teologic. Numai astfel unirea cu anticalcedonienii ar avea loc în adevãr si în dreapta credintã.

IV. Istoria se repetã
   Acesta este textul athonitilor.
   În timpul Sfântului Atanasie al Alexandriei, un pseudosinod socotise rezolvatã neîntelegerea dintre ortodocsi, care mãrturisesc cã Fiul este deofiintã cu Tatãl (homoousios), si, arieni, care-L considerã o creaturã a Tatãlui. Acel Sinod folosea expresia de o naturã asemãnãtoare (homoiousios), care pãrea sã împace atât dogma ortodoxã, cât si erezia. Sfântul Grigorie de Nazians a asemãnat aceastã nãscocire de cuvinte unui pantof bun pentru amândouã picioarele si unei momeli care ascunde cârligul ucigas al nelegiuirii (" Omilia despre Sfântul Atanasie")
   Tot astfel, în loc de a spune ortodox " douã naturi într-un singur ipostas" sau de a mãrturisi ca Sever " o singurã naturã divino - umanã",
" Declaratiile " se joacã cu cuvintele, vorbind de " o singurã si realã fiintã divino - umanã" si menajând astfel cele douã opinii contrare printr-un termen foarte vag : hyparxis (fiintã realã). Aceastã gãselnitã nu uneste în aceeasi credintã, ci lasã pe fiecare sã îsi pãstreze convingerile sale.
   În plus, se contureazã o opozitie la unirea de la Chambésy chiar din partea necalcedonienilor. Ziarul " Lumea coptã" a oferit deja în rezumat obiectiile profesorului Rachad MounirnShoucri fatã de " Declaratia comunã". Iatã câteva din ele:
   " În ceea ce priveste evenimentele de la Sinodul de la Calcedon (451) si, în particular, pozitia cãlugãrului Eutihie, se poate stabili categoric, prin documente istorice, cã acesta si-a mentinut o pozitie contrarã definitiei de credintã a Sfântului Chiril în legãturã cu natura lui Hristos? Existã de fapt documente care contrazic aceastã interpretare. (Autorul indicã mai multe.)Aceste documente îl aratã pe Eutihie mai ortodox decât Flaviu din Constantinopol…Contradictiile dintre Sinodul al - II- lea de la Efes (449) si Sinodul de la Calcedon (451) nu sunt rezolvate; nu e oare necesar sã se clarifice aceastã problemã înainte de a merge mai departe?…Credinta comunã a ortodocsilor calcedonieni si necalcedonieni n-ar putea oare sã se întemeieze doar pe primele trei sinoade ecumenice si pe diferentele de credintã formulate de Sf'ântul Chiril, rãmânând apoi ca fiecare Bisericã sã fie liberã în a-si stabili propria traditie, respectând-o pe cea a celorlalte Biserici? (" Lumea coptã", nr. 19, iulie 1991, pg. 141)
   Referindu-ne la unirea de la Florenta si la o altã formulã cu dublu înteles, Sfântul Narcu al Efesului spunea : " Acest soi de formulã ne va uni? Si ce vom face când vom începe sã ne analizãm reciproc dogmele si pãrerile?" Nu tocmai acest lucru e pe cale sã se producã acum între necalcedonieni si ortodocsi?
   Se pare cã ignoranta împreunã cu dezinformarea (care dispune de mijloace materiale tot mai mari) fac sã se prindã în capcanã un mare numãr de oameni. Dar oricât de multi ar fi pestii care muscã din momealã, ortodocsii vor sta deoparte de aceasta. Deja episcopii rusi au respins acest acord pregãtit la Chambésy, pe care Istoria îl va înregistra ca " întâlnirea tâlhãreascã de la Chambésy".

   Note:
   1. " Cele douã familii acceptã cã naturile, cu propriile lor energii si vointe, sunt unite ipostatic si natural, neamestecat, neschimbat, neîmpãrtit si nedespãrtit, si cã sunt distinse doar în gândire…Ortodocsii orientali acceptã cã ortodocsii folosesc pe bunã dreptate formula celor douã naturi, deoarece recunosc cã distinctia este doar în gândire" (A doua declaratie comunã).
   2. El spune cã si acceptarea credintei Sinoadelor a fost proclamatã explicit în cele douã "Declaratii comune" si chiar referindu-se mod repetat, pânã la limitele suportabilului, la Horoi ale Sinoadelor ecumenice al IV-lea, al V-lea, al VI-lea si al - VII-lea. Ce ortodocsi! Nu-si suportã sã-si audã credinta!
   3. Punctul 4 din "A doua declaratie comunã".
   4. Punctul 6 din "A doua declaratie comunã".
   5. Recomandarea nr. 4 care a urmat dupã "A doua declaratie ":
" În localitãtile în care coexistã cele douã Biserici, comunitãtile ar trebui sã organizeze participarea bãrbatilor, femeilor, tinerilor, copiilor si, dacã se poate, a preotilor unei comunitãti la viata celeilalte, asistând la jertfa euharisticã duminicile si în zilele de sãrbãtoare".