MARTIN LUTHER SI CaUZELE SECRETE ALE REFORMEI LUI

În originalul german, cartea lui Luther are 136 de pagini si este foarte virulentă, asa cum a fost tot timpul stilul putin paranoic al lui Luther. Smith publică însă numai 48 de pagini, limitîndu-se strict la atacurile lui Luther împotriva evreilor si lăsînd deoparte justificările invocate de el.

Adevărul este că nici o enciclopedie, nici un dicţionar academic, nici măcar Enciclopedia Catolică nu suflă un singur cuvînt despre antisemitismul lui Luther, care nu a fost numai o izbucnire de moment, ci a avut o lungă perioadă de incubatie, pînă la izbucnirea în scris si în predici. După un răstimp în care Luther s-a sprijinit si a fost sprijinit de evrei, nu numai în reformă sau material, ci chiar cu informatie istorică din textele ebraice si cu multe convertiri la luteranism, convertiri care s-au dovedit, aproape în totalitale, înşelătorii.

Această conspiratie a tăcerii nu cred că s-a făcut spre apărarea lui Luther, Catolicismul neavînd nici un interes să-l apere pe cel ce a zguduit Vaticanul din temelii. Fără îndoială că această trecere la index a cărtii s-a făcut din teama de scandal si din permanenta anxietate pe care problema evreiască o năştea în sufletul tuturor după cel de-al doilea război mondial, îndeosebi cînd evreii au reusit să-si însuşească, într-o mare măsură, mijloacele de comunicare cu care pot influenţa opinia publică si distruge orice adversar.

Dincolo de cinstea si onestitatea intelectualului, dincolo de regula informatiei libere, pe care institutiile culturale, bibliotecile, inclusiv a Congresului American si a Vaticanului, ar trebui să le respecte, se ridică spectrul spaimei de ce vor spune evreii si, în acest caz, libertatea accesului la informatie nu mai operează.

Publicarea comentariului lui G. L. K. Smith a facut ca, pentru scurtă vreme, complotul tăcerii să fie rupt, după care s-a reinstalat valul uitării voite. Pînă în anul 1994, cînd, în toamnă, un grup de pastori luterani fundamentalisti au scris o scrisoare comunitătilor evreiesti prin care îsi cer scuze în numele luteranismului, pentru pamfletele antisemite ale lui Luther. Atunci, pentru prima oară am aflat de existenta acestor pamflete, despre care profesorii mei de la teologie nu au suflat niciodată nici măcar un singur cuvînt, desi cred că cel puţin doi dintre ei, care îsi făcuseră studiile în Germania, trebuia să fi auzit măcar de ele.

Se pare că noi, creştinii, am intrat în epoca scuzelor istorice, în special fată de evrei, din moment ce atît Reforma cît şi Vaticanul fac mea culpa public pentru injustiţiile făcute poporului iudeu si, în post scriptum, si altora, desi, conform profesorului Junin, apărator al adevărului neotestamentar, iudaismul nu şi-a cerut niciodată scuze pentru omorîrea lui Hristos, nici pentru dezastrul comunist.

Să urmărim foarte sintetic periplul evreiesc în istoria Europei. Trecem peste perioada distrugerii Ierusalimului si a templului făcute de Titus în secolul al doilea, cînd evreii tulburau Imperiul roman cu revoltele lor necontenite şi începuseră să aibă o mare influenţă la curtea imperială. Sentimentele de revoltă ale romanilor şi-au găsit formularea intelectuală în afirmatia lui Tacitus că Evreii sunt dusmanii umanitălii. În Europa Medievală, persecutiile împotriva evreimii sunt cunoscute, ca si motivatiile lor, de aceea nu mai vorbim despre ele.

În Anglia, regele Eduard dă un decret, în 18 iulie 1290, prin care se punea în vedere locuitorilor de origine iudaică să părăsească tara înainte de ziua tuturor sfintilor. Se pare că sanctiunile pentru nesupunere erau atît de grave, încît 16000 de evrei fug în Spania, care devine, de atunci, placa turnantă a evreimii. La început, i-au primit ca pe o contrapondere împotriva populatiei arabe: dar curînd se simt sufocati de numărul mare de evrei si intrarea în mîinile lor a aproape tuturor finantelor, încît si regii, si nobilii ajunseseră la discreţia lor. Legendele încep să circule, toate acuzîndu-i pe fiii lui Israel de nefericirea spaniolilor.

În timpul marii ciume din 1348-1350, s-a spus că evreii au otrăvit puţurile, rîurile şi izvoarele pentru a introduce spaima de moarte în crestini, asa cum s-a întîmplat în Egipt pe vremea lui Moise. În 1492, Ferdinand de Aragon dă un decret de expulzare a evreilor din Spania, iar în 1496, un decret similar apare şi în Portugalia. Evreii fug în masă în Germania şi în tările Europei Centrale si de Est, unde vor stîrni aceeasi reactie de mînie după cîtiva ani. Luther a luat imediat atitudine, încercînd să-i apere din toate puterile pe persecutati si influenţînd electorii diferitelor landuri să-i adăpostească. Iată ce scria el într-un pamflet:
"Evreii sunt cel mai mizer popor de pe pămînt. Oriunde se stabilesc, sunt atacati, alungati din toate tările, în toate tările. Stau ca pe o roabă, fără ţară, fără popor, fără guvern."

De altfel, toată miscarea umanistă a luat apărarea poporului ales, în frunte cu Johnan Reuchlin. Luther, a cărui reformă a fost făcută, într-o măsură si sub influenta umanismului, face acest lucru cu mult mai multă rîvnă decît altii si chiar devine părintele misiunii protestante iudaice. Nu cunoastem care a fost pozitia lui Luther fată de evrei înainte de a-si începe reforma. Cert este că, din clipa în care si-a început reforma, Luther a manifestat o mare compasiune si o pretuire deosebită pentru poporul ales, de multe ori chiar în detrimentul crestinismului. În lucrarea sa, Magnificat, el cere încetarea oricărei persecutii a evreilor, dar nu invocînd mila si iubirea hristică, ci ineficienta propagandei crestine printre acestia:
"Cine ar mai vrea să devină crestin", spune el, "văzîndu-i pe crestini purtîndu-se atît de necrestineste cu semenii lor?".

Întelegem că ambitia lui Luther era de a-i creştina pe evrei si, pe cît se pare, el avusese promisiuni din partea unor rabini si intelectuali evrei că se vor crestina, dacă el va pune capăt persecuţiilor bineînteles, prin trecerea lor la luteranism. În 1523, la scurtă vreme de la afisarea tezelor sale, Luther scrie o carte intitulată: "Că Iisus Hristos S-a Născut Evreu". Tot în accastă perioadă. el îi scria unui prieten de-al său, evreul Bernhard, pe care-i botezase: "Dar cînd lumina de aur a Evangheliei va străluci, cu adevărat, putem spera că multi evrei se vor converti cinstit si adevărat, fiind răpiti astfel de prezenta lui Hristos." (De unde se vede că deja se profila la orizont conflictul cu evreii care se crestinau numai de formă si care, mai tîrziu, l-au părăsit pe Luther si l-au atacat cu virulenţă.) Tot lui îi scria, într-o altă scrisoare, sperînd ca Bernhard să devină un misionar printre evrei.

În revista Weimar Briefwechsel, Luther scria, cam în aceeaşi perioadă:
"Oricît ne-am lăuda pe noi însine, trebuie să recunoastem că suntem totusi păgîni, iar evreii sunt de acelasi sînge cu Hristos. Noi suntem departe si străini de El; ei sunt rudele Domnului, verii si fratii Lui... Ei apartin lui Hristos înainte de noi.".

În seria de articole intitulale "Convorbiri în jurul mesei", Luther afirma cu brutalitate: "Dacă as fi evreu si as vedea aceste capete pătrate (este vorba de papi, preoţi şi călugări) învătînd pe altii credinta crestină, aş vrea mai degrabă să devin porc decît crestin."

Scrisorile lui Luther, ca si articolele de laudă a poporulut evreu circulau printre fiii lui Israel din toate tările Europei, ajungînd pînă în Palestina. Luther devenea tot mai mult un profet salvator al poporului ales. Actiunile lui de apărare a evreilor nu s-au limitat numai la articole si scrisori. Prin influenta pe care o avea asupra conducătorilor diferitelor landuri, el a determinat aparitia unor decrete de protejare a lor. Astfel, Filip von Hessen, protectorul său, a fost primul care a dat un asemenea decret de libertate pentru evrei în landul său, urmat, la scurtă vreme, de un decret asemănător dat de electorul de Brandemburg. În urma acestor decrete, Luther scrie din nou articole, prin care încearcă să-i convingă pe protejaţi să se creştineze: "Sper ca multi evrei să devină crestini înfocati, dacă sunt tratati cu blîndete si pe baza Scripturii."

Perioada care a urmat acestor încercări de convertiri, pe care Luther se amăgea să le creadă reale, a fost o perioadă de mari frămîntări pentru el. Pe de o parte, el voia să creadă cu toată puterea în promisiunile de crestinare pe care diferiţi rabini i le faceau, cu scopul de a obţine cît mai multe avantaje, pe de altă parte, vedea bine că aceste convertiri erau simple înselătorii si că reforma lui pe care, după părerea unor comentatori, o pornise la îndemnul rabinilor, ce îi promiseseră că se vor creştina, devenise punctul de atac al rabinatului, care socotea că violenţa argumentelor lui Luther, elocventa lui de tribun constituiau un pericol real pentru iudaism. Luther suferea, asa cum suferea pentru toate. În ultimele lucrări publicate, în predici si în convorbiri, înainte de a se întoarce împotriva celor pe care i-a lăudat atîta, Luther face o risipă disperată de argumente pentru a-i convinge să devină crestini cu adevărat. Le întinde mîna si se foloseste de evreii crestinati pentru a-i convinge si pe altii să se crestineze, stiind deja că acestia îl trădau.

Unor rabini si unor intelectuali evrei le-a oferit o serie de avantaje: doi dintre ei - Johannes Boschenstein si Mattaeus Adrianus - au fost numiţi de el profesori de ebraică si de Tora la Universitatea din Wiltemberg, dar a esuat si cu ei. Acestia vorbeau studentilor împotriva crestinismului si a reformei. Antonius Magarithe, care se botezase în 1522, preda ebraica în mai multe universităti germane. Se pare că acest neofit a fost de bună credintă. Nu stim ce s-a întîmplat, pînă la urmă, cu el, dar stim că a publicat două cărti crestine pentru evrei, care însă nu au avut nici un efect, fiind anulate de rabinii prieteni si protejati ai lui Luther. Reforma a cîstigat foarte putini evrei. Luther face afirmaţia că doi rabini au reuntat la rătăcirile lor si s-au botezat în fata întregii universităti din Wiltemberg. Nu ne spune însă ce s-a întîmplat cu ei după aceea, dar evolutia lui ulterioară ne face să credem că nici unul din acestia, asa-zisi botezati, nu a rămas fidel noii credinte.

Asa cum Luther îi influentase pe electorii protectori să-i apere pe evrei, pe care spera să-i convertească în mod real la luteranism, tot aşa, si probabil tot prin influenta lui Luther, atitudinea conducătorilor de landuri se schimbă. Johann Frederick, elector de Saxonia, dă primul decret de expulzare a evreilor. După reformă, Luther nu mai spune nimic în apărarea celor expulzati. Dimpotrivă, într-o scrisoare adresată rabinului Josel von Roshelm, pe care îl numeste ''bunul meu prieten", el scrie: "Evreii au comis asemenea fapte, încît noi, crestinii, nu mai putem fi de partea lor."

Nu stim la ce fapte se referă Luther în această scrisoare. Holmio Armas Kustar Ensio, autorul cărtii "Martin Luther friend or foe of the Jews", sugerează că ar fi vorba de o anumită propagandă facută de evrei, în special în Moravia, prin care căutau să-i convingă pe crestini că Mesia încă nu a venit, că Iisus este un mesia mincinos si că legea veche încă nu a trecut. Concluzia era că evreii trebuie să conducă lumea pînă cînd adevăratul mesia va veni si că numai cei trecuti la mozaism vor fi mîntuiti. O serie de crestini au trecut la mozaism, s-au circumcis, multi dintre ei fiind din cei convertiti de Luther la reformă, care au crezut în prietenii evrei ai acestuia. Se pare că aceasta l-ar fi mîniat pe reformator atît de tare, încît a scris o astfel de scrisoare dură. Este însă posibil să fi fost fapte mult mai grave, nu numai simpla propagandă iudaică.

Cert este că atitudinea lui Martin Luther, care a fost mereu un exagerat, se schimbă radical, acesta trecînd pe pozitii opuse celei dinainte, devenind un vrăjmas înversunat al evreilor. Într-un articol antiiudaic din această perioadă, în care foloseşte un limbaj violent, dar nu din cele mai violente, asa cum vom vedea mai tîrziu, el face apel la scrierile lui Nicolaus de Lyra (călugăr franciscan, 1270-1349, care a scris un comentariu urias la întreaga Biblie, în 50 de volume, intitulat Postillae Perpetuae in Universam Sanctam Scripturam) acuzîndu-i si el pe Evrei de multe acte anticrestine si antiumane, numindu-i "oameni fără Dumnezeu si rasă arogantă".

Rabinatul european nu se lasă intimidat si-i răspunde lui Luther aproape în acelasi stil, sustinînd că a fost dovedită falsitatea crestinismului. Polemica aceasta dură si foarte dură a continuat prin atacuri si răspunsuri succesive. Luther folosind scrierile unor apologeti crestini ca Nicolaus de Lyra, Burgo, Raymond Martin etc., constituie un volum de 136 pagini sub titlul '"Despre evrei si minciunile lor", în original "Von den Juden und Ihren Lugen". După un an, cartea a apărut si în traducere latină si a stîrnit multă vîlvă. Pe de o parte, crestinii vedeau în cartea lui Luther confirmarea tuturor răutătilor de care erau acuzaţi evreii, care aduseseră nenorocirea tărilor europene, pe de alta, evreii vedeau în ea exprimarea unui antisemitism feroce si nejustificat. Polemica durează mult, inflamează spiritele de ambele părti, iar această conspiratie a tăcerii care a domnit de-a lungul secolelor pînă astăzi mi se pare inexplicabilă, avînd în vedere extensiunea tulburărilor create la vremea respectivă.

Din nefericire, nu este aceasta singura crimă a oamenilor istoriei. Azi sunt sute de tratate secrete în care marile natiuni hotărăsc destinele popoarelor, tinînd ascunse deciziiie lor, chiar faţă de victimele acestor tratate. Numai că există o deosebire de natură între tăcerea legată de conflictul lui Luther cu evreii si tratatele secrete.

Într-o succintă dare de seamă asupra continutului cărtii, mentionăm următoarele elemente: Luther spune că se astepta ca evreii să devină tot mai buni, pe măsură ce el le descoperea crestinismul, dar ei se dovedesc a fi tot mai răi, încît convertirea lor se arată imposibilă. Neamul acesta se laudă că sunt rasă superioară, că descind din Avraam, Isaac si Iacob, dar Iisus Hristos i-a numit "pui de viperă" si, pentru crestini, mai bine ar fi ca ei să plece în Palestina, tara lor veche si să lase ţările europene să trăiască în pace. La un moment dat violenta limbajului lui Luther merge atît de departe, încît cere să se dea foc sinagogilor, ca în focul lor Dumnezeu să vadă că noi (luteranii) nu putem admite adunările lor, sancţionate si de Hristos, adunări în care se rostesc blasfemii la adresa Mîntuitorului, chiar sub ochii crestinitor care stiu, dar tac si îngăduie.

Tinerii evrei să fie pusi la muncă, la topor si la lopată, asa cum lucrează si tinerii crestini, nu numai să speculeze si să ia camătă, ca să învete si ei că hrana se cîstigă cu sudoarea fruntii, fiindcă Dumnezeu a blestemat, nu numai celelalte neamuri, ci si pe evrei. (Cf. Fac. 3:19) Stilul lui Luther care, în ciuda violentelor de limbaj, este foarte convingător, faptul că el confirma pe date biblice blestemul căzut peste evrei, blestem pe care ei însisi îl ceruseră atunci cînd l-au determinat pe Pilat să-l condamne pe Iisus la moarte, la care se adăugau toate faptele anticrestine ale comunitătii iudaice din Europa si, mai ales, confirmarea indirectă a tuturor legendelor care circulau în acel timp despre crimele rituale împotriva creştinilor făcute de poporul lui Israel, au creat o mare faimă cărtii care, în decurs de un singur an -1453 - a cunoscut patru editii, ceea ce însemna, pentru epoca de început a tiparului, un lucru extraordinar. Cîte carti astăzi, în conditiile tehnice de care dispunem, cunosc patru editii într-un an?

În afară de acest volum, Luther mai publică încă două pamflete antisemite, cu acelasi caracter, dar mai putin violente, în care, ca si în "Minciunile evreilor", el afirma că nu are deloc intentia de a-i crestina pe acestia, ceea ce contrazice tot ce spusese mai înainte. Se pare că, în cele din urmă, Luther a renunţat în mod sincer la intenţia de a-i crestina, fie datorită esecului total întîmpinat, fie că s-a convins că toate aceste crime, sau măcar parte din ele, de care crestinii îi acuzau pe evrei, erau adevărate.

Ceea ce este ciudat este faptul că Luther acuza catolicismul de antisemitism, el constituindu-se în apărătorul acestui popor prigonit. În clipa în care îsi schimbă atitudinea faţă de acest neam, el constată că Biserica Romano-Catolică este vîndută evreimii. Adevărul este că papa Paul al III-lea (1534-1549) a luat partea evreilor persecutati si chiar a fondat la Roma o casă pentru adăpostirea evreilor convertiţi. La propunerea papei, astfel de case au apărut în multe orase si Evreii au putut găsi un refugiu împotriva persecutiilor făcute de luterani, drept care, în prezent, ei se străduiesc să dărîme catolicismul din afară, si din interior.

Comentatorii se întreabă ce a putut determina o schimbare atît de dramatică în atitudinea lui Luther fată de poporul ales, după ce, multă vreme, el însusi afirma că evreii sunt superiori crestinilor si că noi trebuie să-i ridicăm ca pe un steag al lui Hristos. Amintesc numai fraza lui care afirma că, văzîndu-i pe papi si pe călugări, ar prefera să devină porc decît crestin.

Unii cred că Luther avea o amumită instabilitate psihică si că, asa cum s-a întors împotriva ţăranilor germani, care se răsculaseră pentru dreptate, sub influenţa reformei lui, tot asa s-a întors, fără motiv evident împotriva evreilor. Amintesc pe scurt că tăranii au preluat libertatea crestină predicată de Luther si au aplicat-o în plan social, în vestul si în sudul Germaniei. Răscoala porneste din muntii Pădurea Neagră, în 1524 si se extinde în Svabia, Turingia si Franconia.

Luther este atît de aprig pornit pe ţărani, încît scrie împotriva lor pamflete de o violentă incredibilă la un cleric, chiar dacă era un reformat. Citez din pamfletul lui intitulat "Contra bandelor ucigase si jefuitoare ale tăranilor":
"Arestati-i pe tărani, spînzurati-i, treceti-i prin ascutisul sabiei, în secret si în public. Nimic nu este mai veninos, mai vătămător, mai diabolic decît un răsculat. El este ca un cîine turbat: dacă nu-l ucizi, te ucide el si, cu tine, o tară întreagă."

Luther a semănat vînt si a cules furtună. El a uitat că era un răsculat împotriva unei ordini sacre. Acest pamflet nu a fost numai o izbucnire, ci reflexul unei convingeri pe care şi-a mărturisit-o în alle scrieri si scrisori. Într-o epistolă particulară, adresată unui prieten, el spunea:
"Nu s-a văzut niciodată ceva mai mitocănesc decît această ticăloasă bandă de tărani care au mîncat si au chiuit pe săturate si acum se simt puternici... măgarul trebuie bătut si populatia trebuie condusă cu forta." Nu mai insistăm asupra violentelor lui Luther. Să continuăm căutarea unor eventuale motive ale schimbării lui de atitudine faţă de evreii pe care, multă vreme, i-a socotit rasa superioară a lumii, i-a adulat si i-a ajutat, pentru ca, peste cîţiva ani, să-i declare dusmanii crestinilor si să-i trateze cu aceeasi ură cu care i-a tratat pe tăranii răsculati.

Unii autori afirmă că rabinatul ar fi încercat să-l otrăvească pe Luther si că de aici a pornit toată ura lui împotriva lor. Se stie că Luther era fricos de moarte, pînă la panica cea mai dezordonată si nu-i ierta pe vrăjmasi. Se temea de diavol, care îl chinuia si încă se mai poate vedea pe peretele biroului lui de lucru urma cernelii din călimara cu care a aruncat în diavolul care îl disturba de la scrierile sale. Dacă acest zvon s-ar putea dovedi cît de cît, ar fi o explicalie suficientă a violenţei lui împotriva evreilor. Dar nu există nici o dovadă, este o simplă afirmatie, fară nici un substrat. De altfel, motivatia intrării lui în monahism a fost spaima care l-a cuprins cînd a fost surprins pe drum spre casă de o vijelie cu trăsnete si fulgere. Atunci a strigat: "Sfîntă Ana, dacă mă scapi cu viată, mă călugăresc!".

Nici ipoteza că instabilitatea lui psihică l-ar fi întors împotriva poporului iudeu asa cum l-a întors împotriva tăranilor nu stă în picioare. Înainte de a se fi întors împotriva lor, ei i-a lăudat si s-a umilit faţă de ei, punîndu-i în aceeasi umilinţă pe toti crestinii. Împotriva tăranilor s-a întors fiindcă el era sustinut de nobili si nu era de acord cu o răscoală care lovea în protectorii săi. Nu a fost nimic similar în actiunile evreilor fată de el. Este evident că antisemitismul lui are rădăcini religioase si nu rasiale. Mînia lui a pornit de la faptul că evreii nu i-au primit predica, nici a lui, nici a lui Hristos. Iisus nu a fost acceptat de evreime, profetul reformei nu a fost acceptat de rabini, care au lucrat pe toate căile împotriva lui. Dar nici acest fapt nu este suficient în explicarea mîniei lui bruste, care trebuie să-si fi avut rădăcinile în altă parte. Pe catolici i-a urît de la început. ca orice rebel care îsi reneagă originea, dar mereu a fost fascinat de Roma. Pînă la sfârsitul vieţii, s-a rugat Maicii Domnului, pe care nu a renegat-o niciodată, asa cum fac luteranii de azi si i-a venerat pe sfinti.

Ipoteza cea mai plauzibilă pare a fi aceea că evreii au speculat revolta lui împotriva indulgentelor, cel mai serios motiv invocat de el, pe lîngă coruptia Romei, în ruperea de Papalitate. În acest sens, se pare că ei l-au încurajat promitîndu-i, prin rabinii si intelectualii pe care-i cunostea, că se vor creslina în masă, trecînd la luteranism, dacă el se rupe de Vatican.

Numai astfel se explică brusca lui dragoste pentru evrei, aprecierile elogioase pe care le face la adresa lor si perseverenta sa în a adresa o parte a predicii sale, în mod special, fiilor lui Israel. Înşelarea asteptărilor sale, esecul ruşinos al predicării printre evrei, combaterea actiunilor lui de către rabinat si lepădarea de Hristos a tuturor celor care se botezaseră, cu una sau două exceptii, dovedindu-se că toate convertirile au fost mincinoase si ordonate de rabinat, explică ura lui vehementă şi limbajul violent care, de altfei, a primit o replică pe măsură si la fel de violentă din partea rabinilor.

Dacă această ipoteză se adevereşte, dacă cea mai mare si mai larg acceptată reformă, care este a lui Luther, se dovedeste a nu fi nimic altceva decît actiunea de distrugere a unitătii crestine, prin toate mijloacele, de către evrei, atunci ce am mai putea crede despre mormoni. iehovisti, baptisti, penticostali si ceilalti care merg, în majoritatea lor spre fundamentalism, plasîndu-i pe evrei deasupra tuturor si conditionînd toale de convertirea lor? Sau, dimpotrivă, o parte merg spre un liberalism total negînd dumnezeirea lui Iisus, declarînd Noul Teslament o colectie de legende puerile si desfiintînd, în fapt, crestinismul asa cum evreii au dorit dintotdeauna.

Aici stă cheia tuturor reformelor si sectelor. Dacă Luther a fost marioneta evreilor, toate sectele sunt instrumente în mîna lor, chiar dacă unii reformatori au fost convinsi că fac bine si urmasii lor de asemenea. Dumnezeu va descoperi adevărul la vremea cuvenită.